În roz, mov și alb. Timfloralis colorează și parfumează centrul Timișoarei / FOTO

Nu am văzut niciodată așa ceva. Poți să stai tot timpul cu telefonul pornit, să faci poze – e replica rostită, în Piața Victoriei, de o doamnă respectabilă, care vorbea la telefon. Admira, în acest timp, Fântâna cu Pești, devenită jardinieră ad-hoc. Timișoara este, până duminică, o casă a florilor, la noua ediție Timfloralis.

În aceste zile, la Timișoara, poți stai pe bancă, ascuns între flori. Se întâmplă în Piața Victoriei, pe platoul din fața Operei, unde se află proiectul „The Future is Here” al olandezului Dennis Kneepkens, aflat pentru a treia oară la Timișoara. Fântâna cu Pești a căpătat și ea altă față: dacă anul trecut a fost învelită în crengi de copac, acum a devenit o uriașă jardinieră. Sunt tot felul de aranjamente, predomină, coloristic vorbind, rozul și movul, „ciupite” de alb și verde. Mici și mari, trecătorii își fac poze în toate părțile. Pe Alba Iulia, lumina e filtrată colorat de cele câteva sute de umbrele, ale căror umbre se proiectează pe caldarâm, într-un puzzle tremurător. Pe Mărășești, pe pavaj a apărut un covor de flori pictate, care este atracția picilor. În Piața Libertății sunt o mulțime de standuri, de unde poți lua pentru acasă diverse flori și plante, dar și bijuterii și alte obiecte handmade. Tot aici sunt și controversații „pomi ai breslelor”, reinterpretați prin niște trunchiuri fixate în postamente de placaj și decorate cu flori și alte elemente. Sunt multe voci care au criticat această soluție, văzută ca un fel de funie în casa spânzuratului, în condițiile în care, cândva, Piața Libertății era un adevărat parc. „Eu nu am nicio implicare, dacă floriștii au avut așa un concept să facă un colț al breslelor… credeți că de frica unora, nu mai știu care, cineva are inhibiții? Cine vrea să cârtească poate să publice orice dorește, nu ne deranjează cu nimic, or să judece timișorenii cei mulți”, spune primarul Nicolae Robu.

Sunt aproape 70.000 de fire de flori folosite pentru decorațiunile din acest an de la Timfloralis, fără să punem la socoată și verdeața propriu-zisă. Timfloralis se încheie oficial duminică seară, cu un concert „big band, latino and more”, dar este foarte probabil ca decorațiunile să rămână în picioare cel puțin luni, având în vedere că urmează două zile libere.

Program Timfloralis

Sâmbătă, 28 aprilie

Piața Victoriei
ora 19 – Future Love – demonstrație susținută de Dennis Kneepkens (Olanda) si Filomena Brisc (România)
ora 20 – Fusul Românesc și Focul Mistic – demonstrație suținută de Agna Martens, ambasador European Master Certification (Belgia)
ora 21 – Uvertura Primăverii – Filarmonica Banatul și soliști ai Operei Naționale: Diana și Radu Zaharia

Piața Libertății
Stand Floral boutique – Expoziție pălării, acesorii handmade – Atelier creativ de expresie susținut de Casa de Cultură a Studenților din Timișoara
Stand Terasa Floral Boutique – aranjamente florale, manechin cu fustă din mușchi, bustieră din flori, susținut de Casa de Cultură a Studenților
La pavilioanele amenajate în piață vor avea loc workshop-uri surpriză ale invitaților internaționali.

Duminică, 29 aprilie

Piața Victoriei
ora 15 – Dansuri contemporane – Școala Chromatik Voice
ora 19 – Wishing the Future – demonstrație susținută de Dennis Kneepkens (Olanda)
ora 20 – Big Band, Latino and More – fanfara Sevens Showband

Piața Libertății
orele 11 – 17 – Micul Grădinar – workshop pentru copii susținut de SC Horticultura SA (la pavilion)
Stand Floral boutique – Expoziție pălării, accesorii handmade – Atelier creativ de expresie, susținut de Casa de Cultură a Studenților
Stand Terasa Floral Boutique – aranjamente florale, manechin cu fustă din mușchi, bustieră din flori, susținut de Casa de Cultură a Studenților

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top