Înalta Curte tine pe loc Primaria Timisoara. O parcare centrala cu 500 de locuri asteapta de doi ani

A câștigat la Curtea de Apel procesul cu o firmă a fraților Cristescu, dar așteaptă, de aproape doi ani, un termen la Înalta Curte de Casație și Justiție. Primăria Timișoara nu se poate apuca de parcarea supraterană din spatele magazinului Bega, așa că șoferii care au treabă în zona centrală vor continua să bată mărunt din buze în timp ce dau ture, uneori și zeci de minute.

În februarie 2014, primarul Nicolae Robu anunța că ar trebui să înceapă licitația de contractare a unui partenerul privat care să construiască o parcare supraterană de cel puțin 500 de locuri, în spatele magazinului Bega. În aprilie 2014, consilierii locali au votat „atribuirea directă, prin contract de concesiune, către S.C. Drumuri Municipale Timişoara S.A. – Serviciul Administrare Parcări, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului din Piata Foch Ferdinand, (…) în suprafaţă de 1.852 mp, în vederea realizarii unei parcări supraterane”. Concesiunea a fost retrasă la finele aceluiași an, după ce niciun investitor privat nu s-a arătat interesat. Primăria a decis să construiască pe banii proprii o astfel de parcare, dar a aflat, la începutul lui 2015, că, de fapt, La începutul lui 2015 însă, PMT a aflat că nu mai era, de aproape un an, în posesia acestui teren! Bega Turism SA, societate aflată în proprietatea fraților Marius și Emil Cristescu, avea un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra acestui teren, emis de Ministerul Economiei, și se intabulase pe acest teren.

S-a ajuns în instanță și, în aprilie 2016, Curtea de Apel Timișoara a dat dreptate municipalității. Bega Turism a făcut însă recurs și lucrurile au rămas în aer. Nici măcar acum nu a fost fixat un termen la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru această cauză. Cazul îl irită pe primarul Nicolae Robu, care a ținut să facă și o comparație între procesul pe care l-a avut cu ANI și această speță. „Am câștigat la prima instanță, dar, de aproape 2 ani, s-a făcut recurs și încă nu este fixat termen la Înalta Curte de Casație și Justiție. Îmi aduc aminte când am procesul cu ANI că am avut șapte sau opt termene, din lună în lună. Nu am putut să deduc de aici decât că eram o persoană mai importantă decât credeam eu (…) Eram atât de dezgustat, aveam conștiința împăcată, știam că nu am greșit cu nimic, respect legea în tot ce fac, mi-era lehamite. Niciodată nu m-am plâns că viața nu mi-a oferit o multitudine de cărări pe care puteam s-o apuc oricând, cvasi la fel de mulțumit ca și de cele pe care mă situam la un moment dat. Judecata a fost corectă, am fost primul care a câștigat, numai că făceam o comparație. Pentru cetățeanul Robu s-au găsit termene din lună în lună, opt la rând, și pentru parcarea Bega, de un an și șapte luni văd că nu se găsește termen”, spune edilul.

Pe de altă parte, șoferii care sperau să audă o veste bună legată de construirea unei parcări publice de mari dimensiuni în centrul Timișoarei mai trebuie să aibă răbdare. Poate până la finele lunii mai, „că tot e lună importantă”, dacă este să-l cităm pe Nicolae Robu, născut pe 26 mai. Planurile care includeau primăria și Universitatea de Vest n-au ieșit, dar nu s-a renunțat la idee. „Suntem în discuție cu UVT, într-o altă formulă, și în săptămânile următoare o să tranșăm lucrurile. Asta înseamnă undeva în luna mai, că tot e lună importantă, spre sfârșitul lunii. Tot în zona Popa Șapcă – colț cu Oituz, dar nu pe varianta pe care am încercat-o, cu schimb de proprietăți, ci pe o altă formulă pe care o să v-o prezint în perioada următoare, după ce mai avansează discuțiile între noi, Deocamdată, de principiu, părțile sunt interesate de această cooperare”, a mai declarat edilul. Universitatea de Vest vizează un parteneriat cu o firmă privată, pentru a face o parcare undeva în partea dinspre str. Popa Șapcă. Robu spune însă că planurile sale se referă tot la zona din apropierea Punctelor Cardinale. „Consider că e mult mai interesantă pentru cetățeni o parcare chiar aici, la Punctele Cardinale, pe colț, la intersecția Popa Șapcă – Oituz”, a completat primarul. Robu promite încă din primul mandat o mare parcare în centrul Timișoara, dar, șase ani mai târziu, nu s-a trecut de stadiul de discuții.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (aprilie 16th, 2018 at 07:30 )

Primarul ALDERobu e născut în 28.05.1955, la Bocsig, Arad County, Romania, după biografia lui oficială, nu în 26 mai. La 26 mai 1950, în satul Ciuta, comuna Obreja, Caraş-Severin, s-a născut ministrul Ilie Sârbu. Zodiacal, doi Gemeni…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Top