La 28 de ani de la Mineriadă, „Teleormaniada” PSD-ului îngroapă România mai rău decât în 1990

În urmă cu 28 de ani, în iunie 1990, FSN, părintele natural al PSD, arunca România în aer, organizând acea sângeroasă mineriadă, care arunca țara înapoi în beznă. Primită cu multă simpatie de Occident după Revoluția sângeroasă din decembrie 1989, România redevenea o țară cu probleme, în care foștii activiști comuniști ajunși la butoane sub masca FSN demonstrau că nu se pot debarasa de metehnele bolșevice. Dincolo de zecile de morți, sutele de răniți și imaginea spulberată, Mineriada a mai avut un efect dezastruos: mii sau chiar zeci de mii de tineri, în special intelectuali și studenți, au părăsit atunci țara, realizând că mult așteptatele schimbări nu se vor produce prea curând.

Suntem la 28 de ani de la acele evenimente și România trece probail prin cea mai complicată perioadă din era post-decembristă. Și asta se întâmplă începând cu luna decembrie 2016, când poporul român într-un trecător (sper) „lapse of reason”, vorba lui David Gilmour, a votat cum a votat. Cu burta, picioarele, dosul, omoplații, numai nu cu capul.

Ce s-a întâmplat în ultimele două zile frizează ridicolul și ar fi de râs, dacă n-ar fi totuși tragic și cu consecințe deloc rozalii. Doi papițoi parveniți din Teleorman, unul infractor cu patalama, iar cealaltă o neroadă, s-au gândit să se apuce și de politică externă, după ce au pârjolit întreaga țară. Și au făcut-o după ureche sau cum au învățat ei la cursurile serale de la Căminul Cultural din Videle. „Fă, ce program ai joi? Lasă totul deoparte și hai cu mine până la niște prieteni”, i-o fi zis infractorul supăratei pe limba română. Și astfel, un premier în funcție a plecat intempestiv și aproape pe furiș într-o vizită oficială în Israel. Fără să anunțe președintele, care are, potrivit cărțuliei aceleia de-i zice Constituție, principalele prerogative în politica externă. Mai mult, vizita vine după ce papițoii au decis, tot de capul lor sau tot pe baza cursurilor de la seralul din Videle, să mute Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim. Că au încălcat tot felul de rezoluții ale ONU și Uniunii Europene nu i-a mai interesat pe cei doi caraghioși. Că doar au pus țara pe numele lor. Ajutați, e drept, și de un penal pe post de codoș, și vorbesc aici de președintele Senatului.

Mai mult, vorba românului, proasta nu-i proastă destul dacă nu e și fudul(ă), la întorcerea din Țara Sfântă, agramata din Videle a refuzat să mai meargă la Palatul Cotroceni, unde era programată o întâlnire cu președintele României. Și uite așa, cele două ridicole personaje au aruncat țara într-un conflict constituțional, președintele României solicitând pe bună dreptate demisia tolomacei. Mai trebuie amintit aici că infractorul Liviu Dragnea, „mândru că e român”, are de mai mulți ani niște consultanți evrei, consultanți unși cu toate alifiile și băgați în tot felul de șmenuri imobiliare în România? (Și în urma acestei vizite se vorbește mult despre achiziții de armament american prin firme din Israel.)

Numai că tot ce s-a întâmplat în aceste două zile e doar bomboana de pe coliva unei „teleormaniade”, începute, cum spuneam, cu un an și patru luni în urmă. O „teleormaniadă” care aproape a făcut mai mult rău României decât Mineriada din 1990. Începând cu asaltul împotriva Justiției, modficările legilor anticorupție și sprijinul necondiționat pentru toți borfașii și infractorii României. Cu riscul de-a fi sancționați, inclusiv la nivelul fondurilor europene, de către Comisia Europeană. Nu mai vorbesc de balamucul total adus de Legea salarizării, „revoluția fiscală” etc. De nepotismul, corupția endemică, incompetența crasă, minciuna grosolană, nesimțirea, ipocrizia, populismul deșănțat ale actualilor guvernanți ce să mai spui? Și la ce să te aștepți, când la nivel de secretari și subsecretari de stat, 50% dintre guvernanți sunt din Teleorman? Adică unul dintre cele mai înapoiate județe din România.
P.S. Așa cum Mineriada a ajuns la tribunal, să sperăm că și actuala „teleormaniadă” se va „bucura” de atenția procurorilor. Și să sperăm că nu peste alți 28 de ani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (aprilie 27th, 2018 at 19:35 )

Nu „Teleormaniada” PSD-ului îngroapă România, ci „Dragnadiada” PSD-ulu o îngroapă!

blue a spus: (aprilie 27th, 2018 at 22:04 )

Sa nu uitam ca la Teleormaniada asta a pus umarul si Dobra si a lui gasca. Slugoii astia chiar nu realieaza ca rabdarea romanilor are o limita? O sa ajunga Dobra si idiotul ala ce-a declarat ca-l are ca model in viata pe Iliescu, sa fuga din oras.

anteconbega a spus: (aprilie 28th, 2018 at 13:16 )

Da’ cine-i idiotul care-l are ca model in viaţă pe bolşevicul trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, că asta ne-a scăpat?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top