Categories: Cultura

„Război total” pe TM 2021. Vizați, Simona Neumann și frații Cristescu

Atacurile la adresa Simonei Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, au început să ia și forme extreme. Așa-zisa dezbatere culturală lasă locul unor trivialități, cum este cazul unei declarații a fostului ambsador Vasile Popovici.

Săptămâna trecută, câteva zeci de asociații și persoane din Timișoara au semnat un memoriu prin care acuză mai multe ilegalități în activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Memoriul adresat inclusiv Comisiei Europene a venit după mai multe atacuri publice la adresa directorului executiv al Asocației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, Simona Neumann. Departe de-a fi stinse spiritele după acest memoriu, disputele au luat amploare pe rețelele de socializare. Astfel, scriitorul și universitarul Daniel Vighi a anunțat chiar declanșarea unui „război total” împotriva lui Neumann, dar și a fraților Cristescu, cei despre care se spune că ar sta în spatele directoarei Asociației TM 2021. „Am vorbit personal cu o serie de oameni de cultură timișoreni importanți pe care i-am convins să se înscrie în Asociația Capitală Culturală. Am auzit că Simona ar fi spus că nu-i va primi. Dacă este adevărat să se aștepte și ea și familia Cristescu la război total până în 2021!”, a scris Vighi. În replică, într-un comentariu la această postare, Neumann a negat totul. „Vă rog să nu mai răspândiți zvonuri din auzite. Noi am primit și vom primi toate cererile de adeziune. Nu Simona Neumann votează sau decide cine intră sau nu în Asociație. Acest lucru nu intră în atribuțiile unui Director Executiv. Cred că se ajunge încet la o limita ridicolă de «zvonistică».Poate ne împărtășiți numele oamenilor de cultură cărora le-aș fi spus eu că «nu îi voi primi în Asociație» și când anume s-a întâmplat lucrul acesta. Ca să aflam adevărul, până la urmă”, a răpuns Neumann.

Și mai dur a fost însă atacul scriitorului și profesorului Vasile Popovici, fost ambasador în Maroc și Portugalia. Trecând peste unele limite, el a făcut unele insinuări la viața privată a Simonei Neumann, demne mai degrabă de o autobază, decât de o dezbatere „culturală”. „Iată o situație inedită, unică aș spune: un minuscul grup de impostori culturali în frunte cu Simona Neumann, bărbatul și amicul Torch, scos din neant și adus șef peste cultura timișoreană, fiindcă așa îi face (multă) plăcere Simonei Neumann, sprijiniți de unul din spoliatorii orașului, închid și deschid porțile culturale în Timișoara cui vor ei. Asta nu pe banii spoliatorului, ci pe bani publici. Suntem în plină sminteală. Nici pe vremea comuniștilor nu era posibil așa ceva, fiindcă și atunci se mai ținea seama de ochii lumii. Acum e pe față: fiindcă putem!”, a postat pe Facebook Popovici, făcând la rândul lui referire la unul din frații Cristescu.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

9 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

11 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

12 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

12 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

12 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

12 ore ago