Categories: Timp liber

Seara de film japonez la Politehnica

Apropierea Politehnicii timișorene de cultura Țării Soarelui Răsare este deja cunoscută, cursurile gratuite de japoneză fiind efectiv luate cu asalt de amatori. Acum e rândul unei seri de film dedicate celor pentru care cuvântul „Zen” are cu adevărat însemnătate.

Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara organizează joi, 19 aprilie, de la ora 18, în Sala Polivalentă, Bd. V. Pârvan nr. 2B, Seara Filmului Japonez. Pelicula „Zen” prezintă viața lui Dogen (1200-1253), un intelectual și reformator religios care a adus din China esența învățăturii lui Buddha: meditația, numită Zen în japoneză. Dogen găsește în Japonia nu numai discipoli, ci și dușmani, adepții vechilor curente budiste. Curajul, credința nestrămutată și perseverența au făcut din Dogen unul din marii învățători ai Asiei. El este sursă de inspirație pentru milioane de oameni din întreaga lume. „Zen”este însoțit de o muzică minunată, care te îndeamnă să te oprești din graba zilnică și să apreciezi lucrurile frumoase din jurul tău. Filmul, realizat în 2009, este regizat de Banmei Takahashi. Proiecția este subtitrată în limba engleză, iar intrarea este liberă. Seara Filmului Japonez este organizată în parteneriat cu Asociația culturală româno-japoneză Yamato.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

8 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

10 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

11 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

11 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

12 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

12 ore ago