Tablourile Baba pleacă de la Timisoara ca să se… întoarcă! Dobra: Nu avem vinovați, totul va fi bine de acum

Tablourile Baba împrumutate de la Muzeul Național de Artă se întorc în București, pentru a merge la niște expoziții internaționale. Apoi vor reveni la Timișoara. Cel puțin așa susține președintele CJ Timiș, Călin Dobra, conform căruia nimeni nu va fi sancționat pentru situația conflictuală din ultimele luni.

Muzeul de Artă din Timișoara avea, din 2006, un contract de împrumut pentru 27 lucrări semnate Corneliu Baba, încheiat cu Muzeul Național de Artă al României. Acesta prevedea expunerea în permanențăa tuturor tablourilor. Înțelegerea s-a „gripat” în decembrie 2017, când MNAR a fost înștiințat de Victor Neumann, directorul MArT, că patru tablouri „rămân neidentificate deoarece sunt depozitate în arhiva de artă plastică a muzeului, aflată în acest moment sub sigiliu până la predarea gestiunii de la fostul conservator către o altă persoană”. La momentul respectiv, muzeul timișorean era în proces cu fosta gestionară, care a pierdut ulterior în instanță. MArT a fost însă somat să restituie tablourile, având termen până pe 23 martie, dar a ignorat somația. La începutul lunii aprilie, Muzeul Național de Artă decidea să apeleze la instanță. „Ne îndreptăm, în civil, împotriva Muzeului de Artă Timișoara și împotriva CJ Timiș, pentru nerespectarea temenilor contractuali și nerestituirea la timp a lucrărilor, cu penalități cerute zilnic (…) Nu vom stinge litigiul până când nu vom vedea lucrările la București. Nu dăm înapoi”, declara, pe 2 aprilie, pentru deBanat.ro, directorul adjunct al Muzeului Național de Artă, Octavian Boicescu.

Tablourile vor ajunge, cel mai probabil joi, 26 aprilie, înapoi în București. La Muzeul de Artă din Piața Unirii va ajunge miercuri, 25 aprilie, un vehicul special care le va transporta „acasă”, sub paza jandarmilor. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, spune că nu e foarte grav ce e întâmplă și că tablourile vor reveni la Timișoara. „Situația conflictuală dintre Muzeul de Artă Timișoara și Muzeul Național de Artă București s-a încheiat. Acțiunea în instanță a fost retrasă și s-a ajuns la o înțelegere, astfel încât Muzeul de Artă să restituie cele 27 de lucrări ale lui Corneliu Baba, pentru a participa la câteva expoziții internaționale. După aceea lucrările respective vor reveni în administrarea Muzeului de Artă Timișoara. Venim în sprijinul Muzeului Național de Artă (proprietarul lucrărilor – n..r) de a participa la aceste expoziții internaționale, iar după aceea vom reveni la situația anterioară. După ce vor fi finalizate expozițiile internaționale ale MNAR, vom relua contractul de închiriere”, a precizat Dobra.

Întrebat dacă va răspunde cineva pentru situația penibilă din ultimele luni, șeful CJ spune, suprinzător, că nu e cazul de sancțiuni. „La acest moment, în toate analizele pe care le-am făcut, și cu Corpul de control, nu avem vinovați neapărat, pentru a-i trage la răspundere. Am avut o discuție cu Victor Neumann. Cred că lipsa de dialog și de comunicare cu colegii de la București a dus la o asemenea situație. A transmis o adresă oficială în care a spus că cele patru lucrări sunt neidentificate, fiind în depozit. Un termen total neadecvat, de la care a pornit tot circul, ele nefiind identificate pentru că nu exista posibilitatea de a intra în depozit, acesta fiind sigilat. De la acel termen «neidentificat», cei de la București au preluat termenul ca și cum nu ar mai exista acele lucrări și s-a ajuns la această situație”, a mai declarat Dobra. Întrebat dacă este sigur că astfel de formulări „neadecvate” nu vor apărea și pe viitor, președintele CJ a spus doar că „avem garanția că totul va fi bine de acum încolo”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (aprilie 25th, 2018 at 22:23 )

Atacurile suburbane ale unor „mari intelectuali” la adresa a tot ce nu este produs de ei ( si de fapt nu prea au ce dovedi in spatiul cultural timisorean) ne arata clar ca ursul isi schimba parul, dar naravul ba .

anteconbega a spus: (aprilie 26th, 2018 at 10:14 )

De la Muzeul de Artă cine s-a făcut vinovat de „lipsă de dialog și de comunicare” ? Femeia de serviciu? Sau portarul? Ionele, fii bărbată şi spune adevărul, că râde şi baba de tine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top