USR strânge semnături pentru buget participativ la Timișoara. Vrea 42.000, ca sa discute altfel cu primarul

USR Timiș insistă: Timișoara trebuie să aibă buget participativ, iar oamenii să poată decide unele investiții pe bani publici în cartierele lor. Pentru că primarul Nicolae Robu se opune, USR-iștii au început să strângă semnături de la timișoreni, pentru a-și putea susține inițiativa în consiliul local.

Proiectul „Timişoara Participă!”, inițiat de USR, propune crearea unui cadru de dialog între administraţia publică locală, cetățeni, asociaţii, fundaţii și societăți comerciale, pentru găsirea celor mai bune soluții pentru problemele orașului „Cetățenii pot trimite propuneri de proiecte și pot decide prin vot proiectele care vor fi incluse în bugetul campaniei «Timișoara Participă!», stabilind astfel prioritățile de investiții pe cartiere. Bugetul participativ presupune și transferul către cetățeni a responsabilității decizionale pentru un anumit procent din bugetul de investiții al orașului”, explicau, anul trecut, reprezentanții USR Timiș. Propunerea nu este însă văzută cu ochi buni de primarul Nicolae Robu. „Nu mi se pare o idee bună. Democrația se manifestă așa cum e potrivit să se manifeste. Când e vorba despre a gestiona banii, asta trebuie să se întâmple conform angajamentelor pe care și le-a luat primarul față de cei care l-au votat. Avem ședințe cu cetățenii, ținem legătura cu consiliile consultative, aflăm ce nevoi au, dar atât. Ne asumăm să comunicăm cu timișorenii, să inventariem nevoile lor, dar mai departe noi stabilim ce se face și ce nu se face în mod asumat”, explica edilul.

Cei de la USR nu renunță însă. „Am început oficial strângerea de semnături pentru «Timișoara participă» și abia așteptăm să avem acea ședință de CL în care să prezentăm primarului Nicolae Robu și consilierilor locali proiectul nostru, cu sprijinul cetățenilor, și un număr impresionant de semnături în spate. Noi credem în această inițiativă, societatea participativă. Ea ar oferi un imbold societății civile, să se implice în problemele comunității și chiar credem că va accentua dialogul dintre autoritățile locale și comunitate (…) Nu avem un termen limită, am vrea să strângem semnăturile în paralel cu campania «Fără penali» și în câteva luni să fim în stare să punem pe masă acele semnături. Suntem în discuții cu reprezentanții consiliilor consultative de cartier. E un proiect al comunității locale, nu este un proiect al nostru. Am avea un instrument foarte puternic, de exemplu, de a construi acele proiecte de zonă, lucruri pe care, în momentul de față, deși la nivel declarativ autoritățile locale și le însușesc, în realitate nu se întâmplă”, spune Alexandru Cadar, președintele USR Timișoara.

Iniţiat în urmă cu 15 ani în Brazilia, bugetul participativ este un instrument adoptat cu succes de peste 1.000 oraşe, printre care Paris, Londra, Berlin sau Lisabona. Conceptul presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte propuse de societatea civilă, a căror fezabilitate este verificată de administraţia locală. Clujul este primul oraș din România în care va fi implementat bugetul participativ, căruia îi este alocată o sumă de 2 milioane de euro. Cei de la USR au deja 2.000 de semnături, dar planul lor este altul. „Ne-ar trebui 15.000, însă ideal ar fi să avem în jur de 42.000, pentru că atunci am avea o altfel de discuție cu domnul primar, vizavi de reprezentativitatea pe care domnia sa o cere de la comunitate. Rămâne de văzut”, a mai declarat Alexandru Cadar. În 2016, Nicolae Robu a câștigat alegerile de primar cu 52,9% din opțiunile valabil exprimate. Asta înseamnă că l-au votat exact 41.531 timișoreni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Corto Maltese a spus: (aprilie 21st, 2018 at 17:03 )

Unde pot semna? De-abia aștept. Cât despre robulete, reacția individului nu trebuie să mire pe nimeni. El și-ar dori în continuare ca bugetul Timișoarei să fie făcut praf pe propriile-i aiureli costisitoare și inutile. Bugetul participativ a fost adoptat cu rezultate notabile și la Cluj și Oradea, orașe care se dezvoltă într-un ritm susținut, în vreme ce Timișoara se sufocă de semafoare plasate cu duiumul, palmieri în ghivece, tot felul de „inițiative” păguboase, susținute de același robulete apărut în oraș din Bogsig. Cum s-a putut ca la Cluj primarul Boc să cumpere autobuze Mercedes de 350 000 de euro bucata (a cumpărat vreo 40) + autobuze electrice poloneze, în vreme ce robuletele se încăpățânează să trimită tramvaie nemțești la Pașcani spre a fi reșapate prost, pe care dă 500 000 de euro? Autobuzele sunt mai lungi decât cele obișnuite, în vreme ce la noi parcul RATT este pe moarte. De unde și aglomerația ca pe vremuri din mijloacele de transport și întârzieri masive. Cum se cheltuie banii trebuie să hotărească locuitorii urbei, nu robuletele.

toni a spus: (aprilie 22nd, 2018 at 07:55 )

Democratia se manifesta in primul rand la vot si nu prin liste (PATETICE) de semnaturi. USR cauta doar capital politic. Daca ar dori cu adevarat ceva, ar veni cu o propunere concreta de primar. Altfel…

Momo a spus: (aprilie 22nd, 2018 at 16:55 )

Se poate semna la cortul de langa magazinul Bega, zilnic 12-14, 18-20, sambata si duminica, 10-20.
Este o initiativa prin care 5% din bugetul de investitii al orasului (cca 2,5 milioane euro anual) poate fi alocat pentru proiecte propuse de timisoreni si votate de timisoreni. Din pacate, primarul nostru a respins categoric initiativa, pe principiul „Stiu eu mai bine decat voi ce va trebuie”; asa ca acum adunam semnaturi ca sa putem sa ducem proiectul nostru in Consiliul Local.

anteconbega a spus: (aprilie 22nd, 2018 at 18:25 )

O initiativă OK, dacă modelele sunt Paris, Londra, Berlin sau Lisabona!

Miki a spus: (aprilie 22nd, 2018 at 21:23 )

Puteti semna la cortul din fata de la Bega, unde se semneaza si pentru #farapenali in functii publice., intre 12-14 si 18-20. Putem sa-i aratam primarului ca e in slujba cetatenilor, nu vataf pe plantatie!

birlic a spus: (aprilie 23rd, 2018 at 09:46 )

Robu, arendasul roman.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara

Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Top