A fost odată Traian Băsescu. Ca niciodată

Când USL și industria de propagandă l-au afurisit pe Traian Băsescu, tot s-au găsit suficienți români să-i țină parte președintelui de atunci, din mai multe motive. În principal, pentru că, la acea vreme, toți fanii „marinarului”, în frunte cu „intetelectualii lui Băsescu”, au văzut partea plină a paharului. Am văzut cum încep să pice capete de mari corupți pentru care aproape că nici nu ne mai trebuia o sentință. Știam că sunt personaje toxice pentru societate, simțind asta de dimineața, în prima urină. Și nu ne-am înșelat în cele din urmă, bănuielile noastre fiind confirmate de instanțe. Am văzut cum pică șmenari și de la dușmanii lui Băse, căci PSD și PNL aveau o pepinieră bogată de politicieni cu probleme penale, dar au apărut câte unul și de la ei, un primar de Cluj sau alți lideri de eșalon doi ai PDL în minciocul ălora de la DNA. Ulterior aveam să aflăm cum stă treaba cu Alina Bica, cu Elena Udrea și asta nu înseamnă că li s-a dat dreptate celor de la USL. Care spuneau, cu aer profesoral, că de aia sunt ei nevinovați, pentru că Băsescu și-i arestează și pe-ai lui.

Da, Băsescu a avut corupții lui și a închis ochii, dar asta nu înseamnă că toată „prada” penală a DNA era închisă prin abuzuri ale procurorilor și-ale SRI. Asta le place lor să spună acum, că sunt condamnați politic. E cea mai facilă încercare de a-și spăla onoarea în fața unora care ori nu pricep, ori nu vor să înțeleagă fenomenul. Scorul electoral al lui Băsescu din 2016 arată o epavă a „animalului politic” de altădată. În mod evident și-a făcut efectul și propaganda televiziunilor patronate de penali, dar mai era și un semn că vremea lui a trecut. Cum a trecut nu era totuna. Multora dintre simpatizanții lui le era greu să admită că s-au înșelat fie și parțial mergând orbește cu „marinarul”, alții au recunoscut acest lucru și au dat în vomă, văzând cum fostul președinte și-a ucis mandatele, alăturându-se campaniei împotriva celor care luptă cu corupția.

Poți spune că a îmbătrânit urât, alții cred că de la femei i se trage, însă lipsa de liniaritate în mesajul politic nu-l mai face deloc credibil, deși în aceste momente poate că un președinte jucător ar fi fost mai eficient decât încă blajinul Klaus Iohannis. Azi merge la un post de televiziune să plângă asupritul politic Elena Udrea, iar mâine îl face praf pe Dragnea pentru cum schilodește legile justiției sau codurile penale. Care dintre ei este acel Traian Băsescu care-a dat, fie și cu țârâita, drumul la emanciparea sistemului judiciar? Cinci procente e tot ce mai poate aduna Traian Băsescu pentru o umilă pensie politică. Iar când nu mai capitalizează nici măcar atâta simpatie cât pragul electoral, probabil că va fi trimis acasă la doamna Maria, pentru a lăsa PMP să se autodizolve într-un partid cu mai multă perspectivă.

Dar Partidul Mișcarea Populară al lui Băsescu are o filială și în Timiș, iar fanii nu mai sunt fani platonici, ci oameni cu calculele făcute. Filiala din Timiș a fost pe-o labă cu PSD la Consiliul Județean Timiș, obținând pentru Roxana Iliescu un post de vicepreședinte. În alte județe, aranjamentele sunt altele, după cum Traian Băsescu i-a lăsat să se înțeleagă pe „cașcaval”. Au ajuns ca UNPR, însă nu ca un UNPR în zilele de grație, ci ca partidul lui Izmană căzut în mizerie, la mila unuia sau altuia. Președintele de la Timiș, Cornel Sămărtinean, deputat, a zis bătând cu pumnu-n masă că așa nu se mai poate. Că Roxana Iliescu trebuie să plece și protocolul cu PSD să pice. De ce? N-a zis că ar vrea câte o recompensă pentru alți fripturiști, ci, nu-i așa?, că politicile sociale ale PSD n-ar mai fi bune pentru Timiș. Și că PMP vrea să-și spună cuvântul cât mai apăsat în programul de guvernare județeană. Tare, nu?

Și-a imaginat cineva că nouă ne va fi mai bine după ce PSD va schimba „manivela” PMP cu care conduce județul? Cine e naivul ăla să creadă că PMP ar fi capabil și chiar și-ar dori să arunce în aer conducerea CJT pentru binele județului a băut prea mult absint. PMP Timiș vrea doar ca PSD să-i dea o sinecură în vreo instituție de stat și o poziție publică de unde să mimeze forța și să tranzacționeze ceva ce seamănă foarte mult cu influența. Să vedeți ce bune vor fi atunci programele sociale ale lui Dobra&compania! Final de poveste. A fost odată Traian Băsescu. Au fost și intelectalii lui Băsescu, oameni care chiar au crezut în ceva. Acum au mai rămas Cornel Sămărtinean și Dorin Cândea. Nu ajunge?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (mai 19th, 2018 at 12:08 )

S.P.P.!DESPRE PLECAREA LUI CROITORU LA BOTOȘANI NU ZICEȚI NIMIC!ADICĂ LA POLI NU ERA BUN PENTRU SALVAREA DE LA RETROGRADARE!??RUȘINE CÂTĂ PEOSTIE EXISTĂ ÎN TIMIȘ BANAT TIMIȘOARA!!ÎNTR-ADEVĂR ROBU NU MAI ARE CE VORBI DESPRE SUCCES ȘI LA ECHIPA DE BASCHET SUNT PROBLEME IDENTICE CA ȘI LA FOTBAL!!SUNTEȚI CEI CE MERITAȚI SĂ FIȚI!!?

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (mai 19th, 2018 at 18:46 )

Nu, Roxi’ nu a fost pe o labă cu PSD Timiş! Roxi’ a fost pe o labă cu Sorin Grindeanu, cel care, abia ieri a explodat ştirea, a încheiat un contract cu Dâncu pe 3 milioane de euro, ca sa-i cosmetizeze ( perucă, ruj, ojă) agenţia pe care o cimilitureşte cu drept de la Livius Dragnea de la Gratia. Gratia? Doamne, fereşte! „Cine te-a făcut om mareeee!?” Dar ce caută Dobra în discuţie? Omul e nevinovat, ba chiar mult mai decent decât înaintaşul său dornic de funcţii naţionale! Apropos, când sunt alegeri în PSD Timiş? La 23 August? Candidează Freddy sau nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top