Cetatea Timișoarei ar putea fi premiată la Londra. Pentru cum a revenit la viață după reabilitare

Pe 22 iunie, Timișoara ar putea primi, la Londra, un premiu pentru felul în care a fost reabilitat centrul istoric. Acest proiect a fost nominalizat la Premiile Emerging Europe, fiind singurul din România. De această dată, nu este vorba, spun reprezentanții PMT, de un premiu plătit.

Emerging Europe este un think thank important la nivel european, care lucrează în general cu nume sonore precum BERD, PWC sau GE. Pe 22 iunie, la Londra, vor fi decernate premiile anuale, care se acordă unor proiecte considerate exemple de bună practică. Sunt trei zone importante pe care se concentrează aceste premii: sensibilizarea opiniei publice, progres social şi dezvoltare economică. Proiectele sunt preselectate de experții Emerging Europe și, în acest an, ele reprezintă 23 de țări. Sunt nu mai puțin de 11 categorii, iar Primăria Timișoara este singurul reprezentant al României. În prima fază, proiectele au fost evaluate de experţii Emerging Europe. Pentru fiecare categorie a fost selectat un număr maxim de 10 nominalizaţi pentru runda a doua. În această rundă, proiectele vor fi evaluate de un juriu format din specialişti reprezentând diverse instituţii europene.

Proiectele nominalizate şi câştigătorii vor fi anunţaţi la Gala Emerging Europe Awards la Londra, sediul BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), în 22 iunie. Municipalitatea a fost nominalizată la categoria „Renewal project of the year / Proiectul de revitalizare al anului”. „Este vorba despre un premiu care răsplătește iniţiative care au transformat o clădire, un spaţiu public sau un areal, aducând la viaţă o zonă neglijată, conservând patrimoniul şi favorizând utilizarea durabilă”, explică viceprimarul Dan Diaconu. Contracandidații Timișoarei vin, în acest an, din Armenia, Slovenia, Polonia și Albania, cu 2 proiecte, Georgia, Ucraina și Bulgaria.

Proiectul de reabilitare a zonei Cetate, început în 2013 și terminat în 2016, a costat peste 10 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor provenind de la UE. În date strict tehnice, s-a intervenit pe o suprafaţă de 45.923 mp, care cuprinde patru piețe publice: Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sf. Gheorghe, Piaţa General Traian Doda (fostă Ţarcului), dar și zece străzi: Sergent Constantin Muşat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Radu Negru, Strada fără nume, General Praporgescu, Enrico Caruso, Eugeniu de Savoya. Toate acestea sunt acum exclusiv pietonale. Cele mai mari controverse au fost legate de felul în care a fost amenajată Piața Libertății.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top