CNAIR, obligată să spună ce face pe Dealul Liliecilor de pe A1. Cătălin Drulă a bătut „drumarii” în instanță

CNAIR va trebui să-i prezinte deputatului de Timiș Cătălin Drulă (USR) mai multe documente legate de proiectul tehnic al autostrăzii Lugoj – Deva. Drulă voia să știe detalii referitoare la Lotul 4, mai exact dealul de la Șoimuș.

„Am câștigat procesul cu compania de drumuri CNAIR privind accesul la proiectul tehnic al autostrăzii Lugoj-Deva Este vorba de lucrările care se execută în dealul de la Șoimuș pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, una dintre cele mai dificile porțiuni de autostradă construite în România până acum. Există un interes public legitim în a cunoaște care vor fi soluțiile tehnice acolo și pe ce fundamente au fost proiectate. Toată lumea se întreabă cum se va construi în acel deal – nu ar trebui să fie niciun mister – dar CNAIR ține totul secret”, spune deputatul Cătălin Drulă. Acesta solicitase, în toamnă, planșele din proiectul tehnic al autostrăzii, însă directorul CNAIR de la acea vreme, Ștefan Ioniță, i-a refuzat însă, „sub o motivare puerilă”, accesul la respectivele documente. să-mi dea acces la aceste documente. Drulă s-a adresat instanței, care acum i-a dat dreptate. Deputatul de Timiș anunță acum că vrea să inițieze un proiect de lege care să stabilească publicarea din oficiu a studiilor de fezabilitate pentru investițiile publice. „Este grav că oamenii plătiți din banul public care gestionează investiții publice încalcă dreptul la informare al cetățenilor. Acești directori nu înțeleg că instituțiile pe care le conduc vremelnic nu sunt o tarla pe care sunt stăpâni. Vor să ascundă informații care le ar arăta incompetența, neputința sau, mai rău, complicitatea la matrapazlâcuri. Voi iniția un proiect de lege privind publicarea din oficiu a studiilor de fezabilitate pentru investițiile publice, precum și obligativitatea organizării de consultări publice în timpul elaborării. Multe probleme s-ar fi putut evita dacă mai mulți ochi ar fi putut vedea traseele și soluțiile alese când încă ar fi putut fi corectate”, spune Cătălin Drulă.

Lotul 4 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva are 22,139 km, constructorul fiind UMB. Șoseaua costă 420 de milioane de lei, fără TVA. Șantierul a început în 2014 și ar fi trebuit să fie gata în mai 2016. Întârzierile au fost cauzate de descoperirea, pe traseul autostrăzii, a unui cimitir și a unei grote cu lilieci, dar și de faptul că nu au existat niște autorizații de mediu și de construire. Oficialii CNAIR și ai Ministerului Transporturilor se declarau optimiști că această porțiune de autostradă va fi terminată în 2017. În mai 2018, stadiul fizic total este de aproximativ 77%. „Antreprenorul este bine mobilizat și, în ritmul actual, până la finalul acestui an mare parte din lucrări vor fi aproape gata, cu excepția vestitului deal «al liliecilor» de la Șoimuș (prima parte a filmării). Această zonă este punctul critic al tronsonului, unde anvergura lucrărilor este semnificativă. Până în prezent constructorul s-a concentrat pe partea de săpătură. Așteptăm cu interes debutul fazei de umpluturi/terasamente și de consolidare a versantului”, spuneau, la începutul lunii mai, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara

Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top