Colibășanu, despre expediția încheiată pe Everest: Trebuie să-ți asumi niște riscuri, dar de data asta ne-a fost prea frică

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a renunțat la ascensiunea finală pe Everest, deoarece riscul de avalanșă era foarte mare. Horia intenționa ca împreună cu Peter Hamor să deschidă o nouă rută de ascensiune pe Acoperișul Lumii.

Expediția s-a încheiat mai repede decât se așteptau cei doi protagoniști, care au luat decizia de a pune punct ascensiunii, pentru că riscurile de avalanșă erau prea mari. Ajuns în Kathmandu, Horia Colibășanu a povestit experiența celei mai proaspete expediții. E istoria unui om curajos, care respectă însă muntele și nu face gesturi nebunești, doar de dragul unei performanțe care s-ar putea transforma oricând într-o tragedie.

„Am ajuns în Kathmandu și mă bucur în fiecare dimineață că am apă la robinet. Scriu cu degetele amorțite din cauza hematocritului încă prea ridicat. Dacă aș vrea să merg la un concurs de ciclicm, aș fi descalificat din cauza aceasta. Ultima parte a expediției s-a desfășurat destul de alert, iar întreaga soartă s-a decis în mai puțin de o oră (…) În ultimul an, și în timpul expediției, la fel ca și Hornbein acum 60 de ani, am încercat să prevăd ce ar putea să ne oprească. Știam că dacă vom fi opriți va fi ceva ce nu am putut anticipa, ceva în umbra vederii mele sau ceva foarte dramatic. Atunci când mergi într-o zonă extremă și foarte populată, ca Everest, să întâlnești oameni în agonie, morți sau în dificultate e destul de probabil. Vremea, diversele îmbolnăviri sau lipsuri de tot felul erau pe listă.

Condițiile terenului, în schimb, am crezut că vor fi mai simple. De obicei, dacă e gheață e foarte greu, dacă e zăpadă e mai ușor. Când am început să punem corzile fixe, aveam un strat de gheață cu ceva zăpadă pe el, total acceptabil. Apoi a nins 50 cm, cu vânt dinspre Vest, tencuind temeinic fața noastră cu orientare Sud. Apoi două zile de soare și ne-am trezit cu o frumusețe de placă de vânt pe toată fața. Partea de jos, de pe cei 500 m de coardă fixă, s-a prăbușit noaptea, sub forma unui morman de banchize dense de zăpadă. Celebra avalanșă în plăci, din care nu se scapă.

Restul a rămas agățată sus, pe cei 400m fără corzi fixe. Linia de fractură se vede bine, iar ruta trebuie să traverseze placa, la fel cum ai tăia oblic o perdea și ai spera totuși ca partea de jos să nu cadă. După 30 de minute de căscat gura la plăcile de sus și la cele de jos din avalanșă, decidem că riscul e prea mare. Știu, toată lumea zice că e mai bine să te întorci sănătos. Dacă vroiam să fim așa siguri că ne întoarcem sănătoși mergeam în Bali cu niște pastile de malarie în buzunar. În alpinism mai trebuie să faci și treabă, nu doar să fii sănătos. Trebuie să îți asumi niște riscuri, trebuie să îndrăznești și în final să ajungi pe vârf. Da’ no, de data asta ne-a fost prea frică!

Adevărul este că nu ai cum să știi cu adevărat dacă ai greșit sau ai făcut bine. Poate că există o șansă. Doar cei care au plecat cu avalanșa au avut, e drept, doar pentru câteva secunde, certitudini. Noi, ceilalți, vom rămâne să ne îndoim de justețea deciziei restul timpului și nu vom ști dacă marginile de siguranță pe care le-am stabilit au fost prea mari”, a scris Horia Colibășanu, pe Facebook.

În palmaresul alpinistului timișorean se numără Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume. Horia Colibășanu a urcat până acum pe K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m) și Everest (8.848 m).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top