Cum a făcut-o (iar) uitată primarul Robu pe Vasilica Dăncilă

Nu știu dacă există sau nu o premeditare, dar un lucru e sigur: PNL-istul Nicolae Robu face ce face și încearcă să n-o lase pe Vasilica Dăncilă singură pe piața de umor din zona politico-administrativă. Chiar e greu de decelat dacă Robu îi face un serviciu idolului său politic, Liviu Dragnea, sau pur și simplu se poartă natural. Ultima boroboață a primarului nepereche a fost, evident, inaugurarea Pasajului Popa Șapcă. Fără a minimaliza lucrarea, totuși trebuie spus primarului că n-a construit un pasaj, așa cum se tot laudă, ci doar l-a lărgit și reabilitat. Dacă acum nu-i spune nimeni în față acest lucru, o să ajungă să spună că el a construit Opera, în momentul în care o va zugrăvi pe dinafară.

Revin însă la momentul în care „Imunoglobina” a fost eclipsată din nou de acest Vasilic Dăncilă de Timișoara, luându-i fața în toată media centrală. Grotescul a fost din nou la cote uriașe. Parcă vedeai scene din filmele lui Kusturica împletite cu imagini din „Epoca de Aur” a unui alt Nicolae. Fanfaronada a fost desăvârșită, de parcă s-ar fi inaugurat primul cosmodrom din Europa de Est. Primarul a venit cu întreaga familie, au fost convocate toate „greblele” din primărie, a fost adusă o orchestră, s-a dat drumul la șampanie și, culmea penibilului, s-au înmânat tot felul de diplome. N-a lipsit nici discursul primarului, în care iar a vorbit de haterii care nu-l lasă să facă din Timișoara centrul Universului. Totul, la o lucrare destul de banală pentru alte orașe, care nici măcar nu se „dezvoltă în forță”. În fine, scopul a fost atins, în media centrală s-a râs copios, românii s-au distrat, iar Veorica din Videle a fost uitată pentru o zi. Da, unii spun că e bine că s-a făcut și nu mai contează acest mega-circ ridicol de la inaugurare. Dar e absolut normal ca din uriașul buget al Timișoarei să se mai facă unele lucruri, nu doar plantări de palmieri, panseluțe, paranghelii, SF-uri pentru metrou etc. Încă era ceva dacă se atrăgeau fonduri europene, dar nici măcar asta nu s-a făcut, fiindcă acolo trebuie să muncești la proiect.

Ce-i mai trist în toată această poveste e faptul că mulți dintre noi, timișorenii, ne-am cam obișnuit cu astfel de scene caraghioase. Ne-am obișnuit ca anormalul să fie normal, cu riscul de-a fi priviți în întreaga țară ca niște ciudați. Știu, timișorenii sunt departe de-a fi caraghioși, numai că și-au ales un primar mai șui, puțin bizar. Iar toate aceste gesturi ieșite din comun ale primarului se răsfrâng, din păcate, și asupra timișorenilor. Chiar dacă marea majoritate e total nevinovată pentru organizarea acestor mascarade caraghioase.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (mai 30th, 2018 at 12:23 )

Prietene ziarist de terasa esti o mare prostie umana.
Pasajul a fost demolat si reconstruit! Mai invata dracu limba romana si vezi ce inseamna „reabilitat”

anteconbega a spus: (mai 30th, 2018 at 14:18 )

ALDE Robu nu are termen de comparaţie. E peste Veorica, deşi rămâne întrebarea: s-a cântat sub pod Verdi sau Oda bucuriei? Păi, nu era mai mişto ca în ziua de renaştere a pasajului să se cânte una din melodiile kicioase ale Cănitului prematur? Ale Marelui Edil? Poate că i-ar fi plăcut şi dlui director Chişculiţă puţin mişto, chiar şi unul mascat de un „Să trăiţi, dom’ primar, hi-hi-hi. Sunteţi genial! Epocal! Transcendental! Hi-hi-hi…””

Poli 21 a spus: (mai 30th, 2018 at 16:25 )

Alde anteconbega are un termen de comparatie , Giga.

anteconbega a spus: (mai 31st, 2018 at 06:42 )

PCR 21 are dreptate maximă! ALDERobu este dominat în acţiunile lui pauşale de Gigainfatuare, iar în ceea ce priveşte mania grandorii de Terrastupizenie. Excelent sesizat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top