Dat afară de la STPT și în litigiu cu societatea, Nicu Bitea e membru în noul CA

Un consilier județean aflat în litigiu cu STPT este membru în consiliul de administrație interimar al societății. Este vorba despre Nicu Bitea, iar decizia a fost luată într-o ședință AGA la care, curios, s-a „omis” invitarea consilierilor locali PSD.

Este în plină desfășurare procedura de desemnare a noului CA al STPT. Au trecut de „proba” dosarelor Constantin Avram Stănușoiu (fost președinte PNL Sânnicolau Mare), Nicolae Bitea (consilier județean PNL), Cosmin Buboi (vicepreședinte PNL Timiș), Culiță Chiș (șef Direcția Edilitară din primărie), Adrian Teodor Crișan (membru PNL), Ioan Goia (actualul director STPT), Cătălin Iapă (consilier al primarului Nicolae Robu), Sorin Karagena (membru PNL), Marian Mocan, Andrei Olteanu, Nastasia Pop, Dumitru Popovici (membru PNL, fost șef al Finanțelor Timiș), Sorin Supuran (vicepreședinte PNL Timiș) și Daniel Cosmin Țepeș. Cei 14 candidați selectați vor da pe data de 5 iunie un interviu, în urma căruia sita va cerne până la nouă membri care vor face parte din CA al STPT.

Problema este că o parte din mandatele membrilor vechiului CA, din care făceau parte, conform site-ului SPTP, Culiță Chiș, Cosmin Buboi, Ioan Goia,Constantin Avram Stănușoiu, Sorin Supuran, Ioan Alexandru Mateuț, Arsenie Jurița și Nastasia Pop, au expirat sau expiră în câteva zile, oricum înainte de data la care va putea fi desemnat noul consiliu. În aceste condiții, luni, 21 mai, la sediul STPT au avut loc nu una, ci două ședințe ale AGA, în cea extraordinară fiind stabilit un consiliu interimar, care va putea sta în funcție cel mult patru luni. Cei trei consilieri PSD care fac parte din AGA, Dan Idolu, Ioan Mateescu și Lucian Taropa, nu au primit convocarea pentru ședințele de luni. Primarul Nicolae Robu spune că a fost doar o scăpare.

Cert este însă că, după AGA de luni, noul CA interimar al STPT are o nouă componență. Din el face parte, de acum, și Nicu Bitea, fost director adjunct al societății, dat afară la începutul anului și aflat în litigiu cu societate, pentru această eliberare din funcție. Consilierul județean PNL are termen la instanță pe 24 mai în acest proces. Este membru în CA și Cătălin Iapă, consilier personal al primarului Nicolae Robu. Ceilalți membri ai CA interimar sunt Ioan Goia, Cosmin Buboi, Culiță Chiș, Constantin Avram Stănușoiu, Arsenie Jurița, AlexandruMateuț și Sorin Supuran. Noul CA interimar a primit marți votul consilierilor locali.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DoruT a spus: (mai 23rd, 2018 at 09:15 )

E clar, se doreste capusarea si eventual falimentul RATT-ului. Eu propun altceva: schimbarea denumirii in T-PNL (Transport – PNL).

Multi PNL-isti implicati, rezultate zero (chiar minus), iar despre valoarea pe care o aduc acestia transportului in comun nu mai are rost sa vorbesc. Ei habar nu au cum arata un tramvai. Asta e meritocratia liberala? Nu meritati voturile timisorenilor!
Ciuma galbela = ciuma rosie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top