Fotbalul „fără patroni”. Și fără jucători

Când te gândești ce tifoserie a avut Poli în alte perioade ale istoriei de aproape 100 de ani și observi ce se întâmplă astăzi în lumea microbistică alb-violetă, îți spui că așa trebuie să arate un experiment de spălare pe creier. „Fără patroni” le scrie pe tricourile cu care iau cu asalt stadioanele unde ASU Politehnica își are programate deplasările. Ce vor să zică cu asta? De ce e o laudă că o echipă nu are patron? E bine să nu ai o siguranță financiară? E bine să nu existe unul care să se știe responsabil de ce se întâmplă la club? Se comportă ca și cum nu vom depăși niciodată modelul patronului veros, care vrea să omoare clubul, să vândă jucătorii la bucată și să facă de râs orașul. Ei vor socios, cu cotizații publice, ca și cum realitatea românească arată că ar fi posibil așa ceva, iar Europa nu ne-ar propune deloc exemple de echipe frumoase cu patron. Nu este așa, iar nevoia de liberă inițiativă, de creativitate de spirit exploziv este o falsă problemă, un alibi care să-i ajute pe acești tineri să se dorească o echipă „fără patroni”, chiar și fără jucători.

Niciodată, dar niciodată-niciodată acest club nu a contat în conștiința publică cu tot ce are ea. Pe vremuri, până și timișoreanul de rând, vag pasionat de fotbal, știa de Dan Păltinișanu, de Șerbănoiu, de Anghel sau Nedelcu. Acum auzim de Dur-Bozoancă doar când e transferat la U Cluj (și aici e o discuție despre nevoia de performanță), în schimb știm cine este „Mihalcea” sau „Șefu’ Clasei” Brâncovan. Jucătorii sunt oameni fără fețe, ei sunt denumiți „băieți în ghete”, indiferent de divizia în care joacă, nu contează faima, munca sau valoarea jucătorului. Vedetele ASU Politehnica nu au fost niciodată jucătorii și le deplâng situația de a munci pe bani puțini pentru a da prilej „patronilor” din tribune să se desfășoare ca produs media, în locul lor.

Nu vorbesc acum despre miezul subiectului. Despre faptul că au cumpărat pe bani corecți bilete și au fost opriți incorect să intre pe stadionul din Șiria, la meciul cu UTA. Unii spun că au fost opriți în formă organizată, cu însemne, vuvuzele, steaguri în grup compact, că o intrare pe „persoană fizică” n-ar fi fost refuzată de organizatori, în fine. Nici nu mai contează. Deplasarea a fost un „succes”, am impresia, cu o singură scăpare: amenda uriașă încasată din partea federației. Echipa „fără patron” este proprietatea Universității Politehnice din Timișoara, manageriată prin contract de management de „Druckeria”. Își imaginează cineva că un finanțator ar vrea să aibă de a face cu așa ceva? Poate un sponsor micuț adus cu o vorbă bună, dar un finanțator care să-ți verse jumătate din buget va vrea așa ceva? Vorbeam că primăria ar face o bună mișcare renunțând la o ACS Poli retrogradată pentru a ajuta o singură Politehnică în drum spre promovare. Oare mai vrem așa ceva? Vrem ca primăria să bugeteze clubul, iar managementul „Druckeria” să plătească amenzi din acești bani pentru o deplasare „reușită”?

În loc să lase echipa să joace la Arad, să facă puncte cu care să-și îndeplinească obiectivul, managementul ASU Politehica ce a făcut? A retras echipa de pe teren în minutul 60, au pierdut meciul, alte trei puncte, au băgat echipa în degringoladă și vor plăti și 18.000 de euro sancțiune la FRF. Acum adună acești bani pentru amendă în loc să le dea 20.000-25.000 de euro prime de obiectiv, doar pentru a produce din meciul UTA-Poli un eveniment, adevăratul eveniment, și să arate astfel că „jucătorii” care contează nu sunt pe terenul de joc, ci într-un țarc la marginea Șiriei. Prea puțini patroni și-ar fi putut permite să scoată echipa de pe teren. Nici măcar Gigi Becali la banii lui nu a făcut așa ceva decât când a avut scuza cu bricheta. Druckeria s-a comportat în acest caz exact ca patronul de care se feresc să-l aibă, bătându-și joc de munca jucătorilor în cel mai mizerabil mod. Dacă nu credeți, întrebați-i. Pe jucători. Adevărații jucători.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (mai 15th, 2018 at 12:11 )

E o iluzie ca aceasta echipa este fara patron, doar ca ei sunt mai multi : consiluil judetean psd , herzog & co. din rasarit, serban de la politehnica ( dusman inversunat al lui orbu) si altii. Cit despre meciul cu uta, iesirea de pe teren a fost programata inca de la Timisoara, pentru a da 3 puncte echipei din Arad si pentru a o apropia pe Ripensia de zona retrogradarii.

Mbombe Ion a spus: (mai 15th, 2018 at 12:27 )

Prostia nu doare,nu miroase,nu pute,nu are gust,dar SE PLATESTE !!!
Cat de prost trebuie sa fi, ca sa organizezi asa un blat?
Dovada ca prostia nu are nici limite !

Chibit a spus: (mai 15th, 2018 at 13:14 )

De curiozitate, uitati-va la ultimul gol din partida de la Miroslava. Il gasiti pe youtube.

herzogheria a spus: (mai 15th, 2018 at 13:37 )

De cand aceasta ‘jucarie’ a lui herzog, pardon ‘drukerie’ a lu’ herzog se erijeaza in reprezentanta suporterilor timisoareni?! ei nici macar nu stateau cu noi in galerie la meciuri, o perioada, herzog cernescu, boncea drukeria-drojdierii stateau la meciuri langa peluza nord! apoi au venit si cumva au reusit sa prosteasca dezbine miile de suporteri din peluza!
Seful de facto si sponsorul principal al lor, Bogdan Herzog este agent al Rusiei. De fapt asu sunt finantati de catre agentul rusiei si cjt-psd-istii (toti fac parte din grupul impotriva timisoarei) si . iata-l pe stapanul lui novovici, in sudioul televiziunii rusesti din moldova, sputnik .https://www.youtube.com/watch?v=mfn5uCb-DhM. iata articolele scrisa pentru sit-ul rusesc ‘vocea rusiei’ de catre acest druker: https://ro.sputnik.md/romanian.ruvr.ru/by_author/115752576/
eu nu cred ca mai sunt unii atat de naivi sa creada ca asu se finanteaza din catte 10lei la cutia milei, aia nu ajung nici pt. benzina autocarului baietilor desculti!
dar voi ziaristii de ce nu-l intrebati pe serban ce are de gand cu aceata echipa? vrea serban sa fie patron in liga1? sau upt sa aiba echipa departamentala? sau vrea sa fie jucaria unor insi cu interese politice? seban a fost de acord sa fie scoasa echipa de pe teren la siria? cand un interviu cu serban?

@Mos Tibi Sulea a spus: (mai 15th, 2018 at 15:26 )

Stim ca esti dezamagit, la varsta ta matusalemica nu credeai ca te va mai prosti vreo fufa, dar uite, ti-ai pierdut capul dupa Laie, ai bagat botul la vrajeala lui si nici acum nu vrei sa recunosti ca ai fost cam prooost, inca incerci sa-l faci gelos umbland la meciuri la Ripi. Noroc cu Sasu, care e cam in aceeasi situatie, doar ca el a fost indragostit contra cost si face pe imbufnatul doar de cand nu mai trimite Laie bomboane si flori (circa 1,5 ani). Ca si tine si el mai are momente cand frustrarea cauzata de iminenta plecare a acs-ului spre locurile cu verdeata de pe dealurile Recasului il face sa rabufneasca impotriva celor care au atras atentia inca de la inceput despre mizeria si lipsa de orizont a CMPDTP.

Pepe a spus: (mai 15th, 2018 at 20:57 )

Pe banii lor, platesc ce amenzi vor. Ce nu pot, ii ajuta Serban bugetarul !

Sagarmatha a spus: (mai 15th, 2018 at 21:01 )

O adunătură care a dezbinat suflarea alb-violetă. Nu mai crede nici dracu în proiectul lor mincinos.

Nas de tren a spus: (mai 15th, 2018 at 21:12 )

Eu as propune un sef de clasa sa stranga banii. Ar fi ca pe vremuri. Ce destoinic era cand strangea bani de la baieti pt nasul de tren. Imi dau lacrimile.

Mihalcea a spus: (mai 15th, 2018 at 23:05 )

Pe banii nostri facem ce vrem### scuze pe banii fraierilor care o sa ne doneze :))))

antirob a spus: (mai 16th, 2018 at 01:08 )

Tare, Sasule…Si daca ramuri bat in geam si noi la portile primei ligi, parca te aud iar cu „eu intodeauna am considerat frumoase orgoliul si ambitiile fanilor…” mai tii minte nu?
Dar te inteleg, stai linistit, aceseul vostru tocmai a luat-o rusinos de la Pepsi aia, ma rog, Sepsi (…sau Sexi ? 🙂 ) asa ca …despre ce drac’ sa scrii, nu?
Respectuos iti atrag atentia ca, dupa calculele tale, ar trebui sa fim in continuare in liga a 4-a si sa ne vada seicu’ Mansour de la City …in timp ce vine sa joace Ch League -ul cu cemepedepeul.
Nu o sa ajungi niciodata sa intelegi gestul suporterilor cu uta in timp ce te uiti in sus la Robu, poate mai pica o firimitura, o maslina, un stadionash, o echipa inchiriata de pe la sate, un nou cemepedepeu ( rimeaza cu C.A.P-eu, nu? )

anteconbega a spus: (mai 16th, 2018 at 06:04 )

„Când te gândești ce tifoserie a avut Poli în alte perioade ale istoriei de aproape 100 de ani”. Trăim din amintiri? Suntem romanţioşi? Păi, atunci să ne amintim de toate:
„Vorbind pe şleau şi fără sfială
Nu aveam o bază tehnico-materială
Teoretic vorbind şi privind obiectiv
Recunoaştem deschis că era cam frig,
Din punct de vedere numeric susţin
Că prin comparaţie eram cam puţini, dar

La Rovine (La Rovine)
O mare victorie am obţinut !

Jindarul a spus: (mai 16th, 2018 at 12:25 )

@antirob , poate ne spui si noua ,de ce nu te mai suporta fratii tai cei fara parton,??? vezi pe filmari umilinta incasata la Siria..????

antirob a spus: (mai 16th, 2018 at 20:33 )

Jindarule ar trebui sa vorbesti mai frumos despre uta…ca nu se stie cum se intoarce toata si va deveni ea cmpdp, ca vorba aia, antrenorul lor a fost mare „polist” si Maria Sa s-a nascut in bocsig. ..nu ca asta ar conta prea mult pt tine sau Sasu .

gramatica a spus: (mai 20th, 2018 at 10:44 )

„ca si” se foloseste doar cand comparam pe ceva, cineva cu altceva „ca si el, ca si data trecuta”, etc

„ca si cum” nu isi are locul in textul unui jurnalist.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top