Categories: Economic

Investitie germană de 120 de milioane de euro la Sînandrei

B Braun, filiala din România a gigantului german specializat în furnizarea de produse şi servicii medicale, începe lucrările la cea mai mare investiție greenfield a grupului din România. E o investiție de 120 de milioane de euro, care va crea 250 de noi locuri de muncă.

B. Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori de produse medicale la nivel mondial, începe lucrările la cea mai mare investiție greenfield a grupului din România. Proiectul COMPASS (Complex for Production, Administration, Shared Services and Regional Supplies), anunțat în 2017, va fi pus în practică la Sînandrei. Este vorba despre un centru regional de distribuție, un centru de cercetare-dezvoltare și servicii științifice, un centru administrativ și o nouă fabrică de soluții perfuzabile. „Am decis să extindem operațiunile noastre din județul Timiș cu o nouă investiție având în vedere personalul calificat și bine instruit, proximitatea unui centru universitar de top și infrastructura dezvoltată care permite accesul facil pe piețele din Europa de Sud-Est. Odată cu finalizarea acestei noi investiții, România va deveni un centru strategic și mai puternic pentru B. Braun în această regiune”, spune Christian Braun, CEO, B. Braun Regiunea Europa de Sud Est. Suprafața desfășurată a proiectului va fi de 37.000 mp și vor fi create peste 250 de noi locuri de muncă. Compania B. Braun România a fost înfiinţată la Timişoara, în 1998, cu 10 angajaţi. Un an mai târziu a început, la Timişoara, producţia de soluţii perfuzabile în cadrul unei fabrici deja funcţionale aici. În 2009 a fost deschis un centru regional de distribuţie la Remetea Mare, de aici făcându-se distribuţia produselor realizate în Balcani. Cu o investiţie de patru milioane de euro, în 2010 a fost achiziţionată fabrica timişoreană unde erau produse soluțiile perfuzabile.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

O oră ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

5 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

5 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

6 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

7 ore ago