Nicu Bitea (PNL) află la toamnă dacă a fost dat afară ilegal de la STPT. Până atunci ar putea fi membru plin în CA

Concediat de la STPT în luna februarie, după numai câteva săptămâni, consilierul județean PNL Nicolae Bitea a dat în judecată societatea de transport. Procesul a început însă cu o amânare, iar următorul termen este în luna septembrie. Bitea este, de săptămâna trecută, membru în CA interimar al SPTP, iar în câteva zile ar putea deveni membru „plin”.

Liberalul Nicu Bitea n-a avut viață lungă la STPT. El fusese numit director general adjunct la finele lui decembrie 2017, iar în contractul de muncă au fost trecute 120 de zile de probă. Pe 14 februarie, Bitea a primit acasă, în plic, de la un executor, decizia de încetare a contractului de muncă, după ce a fost dat afară de Ioan Goia. „Eu am venit să fac treabă la STPT, să încerc să rezolv unele probleme. Am vorbit cu oamenii, fără să țin cont de cine este și ce funcție ocupă. Asta se pare că a deranjat, întâlnirea mea cu cei de la Sindicatul Armonia. Eu cred că acest om confundă STPT cu Goia SA”, spunea Bitea, în luna februarie. El a contestat în instanță decizia de încetare a contractului de muncă, iar primul termen al procesului a fost pe 24 mai. Judecătorii au decis amânarea pe motiv de „lipsă procedură și comunicare înscrisuri” și au fixat următorul termen pentru data de 13 septembrie.

Între timp, în urmă cu o săptămână, Nicu Bitea a fost numit în consiliul interimar de administrație al STPT. Primarul Nicolae Robu spune că nu este nicio problemă. „Nu este niciun conflict de interese. Instanța își va vedea de judecată, el e membru în consiliul de administrație respectând toate cerințele legale. Nu e nimic în neregulă”, declara edilul. Pe 5 iunie, Bitea va susține interviul pentru a deveni membru cu drepturi depline în CA al societății de transport în comun. Sunt 14 candidați – Constantin Avram Stănușoiu (fost președinte PNL Sânnicolau Mare), Nicolae Bitea (consilier județean PNL), Cosmin Buboi (vicepreședinte PNL Timiș consilier județean), Culiță Chiș (șef Direcția Edilitară a PMT), Adrian Teodor Crișan, Ioan Goia (actualul director STPT), Cătălin Iapă (consilier al primarului Nicolae Robu, membru PNL), Sorin Karagena, Marian Mocan, Andrei Olteanu, Nastasia Pop, Dumitru Popovici (membru PNL, fost șef al Finanțelor Timiș), Sorin Supuran (vicepreședinte PNL Timiș) și Daniel Cosmin Țepeș – care se „luptă” pentru cele 9 locuri în CA.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Florin R a spus: (mai 30th, 2018 at 11:06 )

Pana atunci are timp sa ii mai dea limbi lui Robu, sa il mai slugareasca, sa alerge dupa el cu sacoul in mana

Catalinlapa a spus: (mai 30th, 2018 at 21:28 )

A lins Bitea asta tot ce se putea pe la PDL acuma a trecut la PNL. Urmeaza PSD?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top