PNLae în zodia liberalismului la ceaun

Știți care este ultima mare preocupare a liderilor PNL Timiș? Știți ce s-a discutat cel mai mult la ultimele ședințe ale organizației, pentru ce se frâmântă lumea în adevărate „brainstorming”-uri? (Da, unii ar zice că pentru a „stoarce” creieri, mai trebuie să-i și ai.) Nu, n-au nicio problemă cu ofensivă a PSD de-a pune sechestru pe toate instituțiile din România, de la CCR la CNCD, de la TVR la DNA. Cu atât mai puțin li se rupe de încercările PSD de-a mutila Codurile penale. Pardon, nu li se rupe, cei mai mulți sunt de acord cu demersul PSD, dar n-o pot spune în public. Sunt îngrijorați liberalii timișeni de inflație, ROBOR, haos economic? Oare se gândesc liberalii timișeni, ca reprezentanți ai celui mai occidental municipiu, să protesteze sub o anumită formă vizavi de atacul PSD la valorile europene? Nici vorbă. Sau să-și arate cumva greața că avem un premier „He-he” care, prin orice ieșire din țară, face de râs România? Nu-i treaba lor.

Sau, venind mai către casă, să atragă energic atenția că nici în acest an PSD nu va demara lucrările la mult promisa șosea de centură, așa cum ne ne tot amenința de multă vreme? Nu, că n-au chef nici de asta. De stadion, sală de sport, bazin olimpic și alte obiective promise de primarul Nicolae Robu nici nu mai discut. Nu, liderii liberali au cu totul alte probleme într-o țară aflată pe marginea prăpastiei și în care guvernarea PSD-ALDE pare să schimbe cursul firesc spre Vest cu o aventură stranie cu influențe via Budapesta, Moscova sau Ierusalim.

La urma urmei, ce te aștepți de la USL-istul Nicolae Robu în relația cu social-democrații, atâta timp cât primăria condusă de el s-a făcut preș de șters bocancii în fața intereselor PSD Timiș? Și mă refer la faptul că șefa Organizației de Femei a PSD, Romanița Jumanca (omoloaga la nivel local a Vasilicăi Dăncilă) va avea asigurat un post în primărie. Nu, nu ca să lucreze pe moșia lui Robu, ci pentru a primi o patalama de funcționar public de care are nevoie pentru a ajunge prefect. Așadar, un post scos la concurs nu pentru că e nevoie de acel angajat, ci doar ca trambulină pentru viitorul prefect PSD de Timiș. Ca lucrurile să fie clare, e vorba de un post la Mediu pentru o profesoară de Limba engleză!

Ei, bine, ca să nu vă mai țin mult pe jar, toate eforturile liderilor PNLae din ultimele zile se îndreaptă spre organizarea unei mari paranghelii de sorginte PSD-istă, paranghelie dedicată aniversării 143 de de ani de la fondarea PNL. La petrecerea cu tot ce trebuie (lăutari, maneliști) și de proporții pantagruelice (peste 1.000 de invitați) se va da foc la zeci, poate sute de ceaune. Și asta nu-i nimic, dar sărbătoarea PNL-istă (mi-e greu să zic liberală) se va lăsa și cu concursuri de genul „cel mai bun ceaun”, dar și „cea mai bună țuică” din județ. Astfel vor să aducă un omagiu cei din PNLae celor care au fondat în urmă cu 143 de ani marele PNL! În cel mai pur stil PSD-isto țopârlănesc. Dacă o să întrebi însă vreun lider al PNLae cine a fost Mazar Pașa, o să-ți spună probabil că e un personaj din „Suleiman Magnificul”, telenovela preferată a lui Liviu Dragnea. De altfel, e celebru un clip video de la alegerile TNL, în care ditamai președinta Organizației de Femei a PNL Timiș, Sorina Ciurlea, n-a putut să răspundă la o întrebare banală: „Ce este liberalismul?”.

Bun, multă lume o să spună că n-au nicio importanță Brătienii și fondatorii PNL în aceste zile. Că mult mai importantă e performanța politică. N-o să apelez la citate de genul că aceia care nu-și cunosc trecutul sunt condamnați să-l repete. Dar i se pare cuiva PNL Timiș o organizație performantă? Crede cineva că PNLae va conta în lupta politică de la viitoarele alegeri? Atunci, măcar puțin bun-simț și un real omagiu la înaintași n-ar strica. Și zece minute de pus mâna pe carte. Dar să faci o aniversare în pur stil PSD-ist, numai într-o filială condusă de discotecarul Nicolae Robu și bufonul Alin Popoviciu se putea. Apropo, de organizarea parangheliei se ocupă Popoviciu, cel pentru care o campanie electorală se reduce, pe model PSD, la mici, bere, petreceri cu maneliști, dar și cadouri la alegători. Și încă ceva: paranghelia se ține pe 25 mai, o zi după adevărata aniversare a PNL. La o ședință a PNL Timiș, întrebând cineva „Bine, bine, dar pe 24 ce facem?”, Popoviciu a răspuns: „Ce mă interesează pe mine 24 mai?”. Chiar așa, ce dracu’ legătură poate fi între adevăratul PNL și Alin Popoviciu?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 14th, 2018 at 17:25 )

„Şefa Organizației de Femei a PSD, Romanița Jumanca (omoloaga la nivel local a Vasilicăi Dăncilă)”, spune dl Ino A. Roma’ nu poate fi omoloagă, Veorica e unică! Azi, 14 mai 2018, Bazilica a inaugurat spitalul Gomoiu din Bucureşti finanţat din puşculiţa publică a Gabrielei Pandele Firea. Un spital formidabil, conform Veorică, şi asta pentru că e dotat cu, atansion!: „aparatură de înaltă generaţie!”, după cum se pronunţă, doct, prim-ministrul Republicii Populare Teleorman. Pă bune, au dat-o în derect şi la Televiziunea Varanului, şi la TV România lu’ Ghiţă Belgrădeanu! Freddy la primărie!

Poli 21 a spus: (mai 14th, 2018 at 18:36 )

Mai ino, incet incet risti sa devii gretos ( nu ca pina acum nu ai fost, dar mai puteai fi suportat luind niste vomitive).

Fagotul a spus: (mai 15th, 2018 at 05:23 )

@Poli21. Esti un postac al robului si in loc sa vii cu argumente, jignesti. Va deranjeaza adevarul scos la lumina de Ino A, zi de zi.
Toata lumea de bun simt e iritata de lipsa de reactie a penelistilor locali fata de agresiunea psd asupra libertatilor democratice si a justitiei.

Sebastian a spus: (mai 15th, 2018 at 08:17 )

@Poli21 :: înțeleg că adevărul îți face greață :))) mă, da’ voi pesediștii știam că aveți stomac de fer, înghițiți pe nemestecate orice vine dinspre teleorman sau de la Robulescu (un teleormănean ratat).

Mili vanili a spus: (mai 15th, 2018 at 08:49 )

Macovei a distrus codurile penale. Le a mutilat cu vreo 60 aricole neconstitutionale!

Sebastian a spus: (mai 15th, 2018 at 09:11 )

@Mili vanili :: zi așa: să mor eu că Macovei a distrus codul penal! Pe de altă parte rezonez cu tine: hoții trebuie să fie liberi! oamenii cinstiți să stea la pârnaie, că sunt puțini și oprimați. În România bandiții primesc posturi bune și fac legile. Ei sunt majoritarii și, la fel ca tine, nu se sfiesc să-și clameze dreptul la hoție pe față. Eu doar atâta zic: furați, băi! Furați că o viață aveți, apoi iadul… dar, totuși, când furi ține degetul mare în sus, nu mai băga mâna până la cot, să ne mai rămână și nouă ceva. Mulțumesc, boierule!

Augustus a spus: (mai 15th, 2018 at 16:16 )

Pe scurt: USL traieste!
Asta am votat asta avem. Ne meritam soarta!

anteconbega a spus: (mai 16th, 2018 at 06:08 )

Bulă 21 are un limbaj de elitist din Ferentari. Păcat de dânsul, dar, la urma urmei, e nevoie şi de asemenea robulieni. Suntem un popor complex.

Radu Moraru a spus: (mai 16th, 2018 at 18:33 )

Domnule Ino, de unde atata rautate? Nu fata de Robu, pe care o inteleg (prietenii stiu de ce), ci fata de Romanita. Cu ce ti-a gresit tie (sau altora) aceasta doamna? E cumva un pacat (ca sa nu spun ilegalitate) ca un cadru universitar sa ajunga prefect? Si daca asta-i traseul (de a deveni pentru inceput functionar public), care e problema? Trebuie ca in astefel de functii sa ajunga doar oameni agreati de debanat, mai exact de domnul Ino? Daca as stii ca nu imi veti cenzura mesajul, as scrie mai multe despre cum procedeaza debanat.
@anteconbega, ai uitat un lucru la al doilea comentariu: Freddy primar, se stie!
P.S. Nu sunt Romanita, pentru cei care ar fi tentati sa creada (afirme) asta. A se vedea celelalte cateva comentarii de pe debanat. In care, in unele, chiar l-am laudat pe Ino pentru atitudinea lui (obiectiva atunci) anti-PSD.

Radu F. Calistrat a spus: (mai 19th, 2018 at 17:58 )

Anteconbega are dreptate: Veeeeeeeeorica nu e Romanitza, Romanitza nu e Olguța, Olguța nu e Plumb. Ce-i cu Freddy, domnule?

anteconbega a spus: (mai 19th, 2018 at 18:05 )

Cu certitudine, Radu Moraru nu e Romanitza. Il cred pe cuvânt. Radu Moraru e „Naşul”! Omul e tare de tot! Iar cu Freddy ce să fie? Se ştie!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top