Poveste aproape reală cu Nicu și Nicolae

Era anul 2023 și lumea afla de la Antena 3 cum fostul senator de Timiș Nicu Fălcoi a primit sentința pentru subminarea puterii de stat: 19 de ani de pușcărie. Șase ani mai devreme, totul părea o glumă. Lumea își exprima pornirile civice mai mult în joacă, în sensul că nu-i venea să creadă că peste câțiva ani vom ajunge atât de rău. Mii de oameni ieșeau în stradă protestând împotriva puterii PSD, care, mai stângaci la început, a declanșat nebunia. Inițial s-a încercat schimbarea legilor justiției și a codurilor penale și de procedură penală, concomitent cu vânzarea de iluzii către bugetari și pensionari, apoi și-au pus oameni în toate instituțiile cheie, ca astfel să controleze tot. Opoziția era slabă și atunci, dar încet-încet a dispărut fără urmă, care prin pușcării, care prin partidul conducător. O mână de oameni a mai ieșit o vreme în stradă, până ce marele conducător, președintele României, a modificat legea adunărilor publice. Se puteau ține, căci democrația încă se simula în România, dar autorizarea o dădea chiar el, Liviu Dragnea.

Țin minte că în acei ani senatorul Nicu Fălcoi era pe strada Aba Iulia din Timișoara și aduna semnături pentru o inițiativă legislativă. „Politică fără penali”, ceva de genul. Și a venit primarul de atunci, Nicolae Robu, cu un dispozitiv erect al poliției locale. Fălcoi a fost avertizat pentru că făcea acea muncă civică înt-un loc nepermis, o superbă și vastă zonă de promenadă. Nimeni, cu atât mai puțin Nicolae Robu, nu și-ar fi imaginat că Nicu Fălcoi făcea ceva sănătos pentru democrație. Că urma să trecem prin clipe cumplite în următorii ani, când partidul marelui conducător a pus labele pe toată țara, iar opoziția, cât încă mai era, juca un rol decorativ. Ajunși câțiva ani mai târziu colegi de detenție în penitenciarul Buziaș, cei doi aveau să-și amintească de acel episod. Nicu era închis politic, iar Nicolae, pentru că l-a contrazis în direct pe Mihai Gâdea, intrând telefonic în emisiune pe tema navigabilității încă neautorizate a vaporașelor pe Bega.

Încăpățânat cum era, Nicolae Robu nu înțelegea ce spunea Nicu Fălcoi. Unul spunea că nimeni nu este mai presus de lege, în timp ce ălălalt îi amintea fostului edil că împotriva mâinilor dictatoriale nu poți lupta decât așa. Ce, tramvaiele au fost oprite legal în Piața Maria la penultima revoluție, din 1989? Nu. Dar în ultima tentativă de revoluție, din 2021, piețele și bulevardele din București, din marile orașe au fost ocupate cu autorizație? Bineînțeles că nu. Cei doi s-au aprins. „Dar tu, băi Nicolae, când te-a dus Vasile depășind pe linia de tramvai, ca să ajungi pe șantiere, era legal? E, uite și noi ne grăbeam să facem ceva pentru țară, să nu încapă țara asta pe mâinile ticăloșilor ăstora. De aia ceream semnături pe strada Alba Iulia, de aia tineretul protesta pe unde apuca, fie că le dădeai tu autorizație sau nu”.

Nicolae tot n-a înțeles unde bătea Nicu. Nu înțelegea pentru că nu putea sau pentru că nu voia. Nici prin cap nu-i trecea că peste ani gluma se îngroașă și dictatura lui Dragnea îl lovi și pe el unde îl doare mai tare. Nici nu și-ar fi imaginat printre pasaje și alte realizări nemaipomenite că puterea centrală va continua să dea legi din topor și nu-l va mai lăsa să candideze la primărie în 2020, în 2024 și 2028? Habar n-avea că în curând se dădea legea prin care primăriile era câștigate prin alegeri, dar nu ca până acum, ci prin alegeri la care participă doar candidați membrii PSD. Iar când își va pierde demnitatea de edil al urbei, toată munca sa senzațională va fi prezentată ca un mare rateu administrativ, un grav experiment electoral al comunității timișorene.

Poate că Nicolae, Nicu și mulți alții dintre noi nu am ajuns la pușcărie băgați de Dragnea. Poate era doar un coșmar. Dar poate că nu era. Poate că mulți o pățim și ne vom aminti de episodul în care Nicolae Robu umbla la promenadă rigid ca o ușă de biserică nu pentru că Nicu Fălcoi a încălcat regulamentele consiliului local, ci mai degrabă măcinat de o ură politică de doi lei, o ciudă pe USR, o preocupare iscată din nimic față de ce urma să vină. Dar poate că în pușcăria lui 2023 n-am intrat decât noi și Nicu, iar Nicolae a intrat altundeva. În PSD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 22nd, 2018 at 18:37 )

Păi, ALDERObu a fost deja în PSD! Ce altceva a însemnat alianţa monstruoasă PSD-PNL, cocălăria Ponta-Antonescu, dacă nu un PSD dominator, în care liberalii erai figuranţi măreţi? Problema e CĂ CĂnitul nu a ieşit încă din PSD! Nu poate sau nu vrea? Herr Sasu, chestia cu Nicolae Robu care „umbla la promenadă rigid ca o ușă de biserică” e aproape antologică! Freddy primar!

drucker a spus: (mai 24th, 2018 at 16:58 )

Freddy Mercury ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top