Primăria Timișoara, acuzată de opacitate. Robu: Nu citește nimeni proiecte ținute 30 de zile pe site

Primăria Timișoara nu este deloc transparentă. Proiectele supuse votului CL sunt publicate târziu și incomplet, iar asta este o practică obișnuită. Este ceea ce susțin cinci timișoreni, care formează un „grup de lucru de monitorizare locală”. Primarul Nicolae Robu spune că nu se poate ca proiectele să fie făcute publice cu 30 de zile înainte.

Au analizat peste 170 de proiecte votate de la începutul anului în CL Timișoara și au ajuns la o concluzie tristă: cele mai multe dintre ele nu respectă legea în ceea ce privește transparența. Sunt publicate târziu, „ascunse” uneori și, în general, fără să aibă note de fundamentare, referate și anexe. Cinci timișoreni au creat un așa-numit grup de monitorizare locală și spun că vor doar ca reprezentanții administrației locale să înțeleagă că trebuie să lucreze la vedere. „Monitorizăm și evaluăm dacă se respectă transparența decizională. În principiu, ne dorim un dialog mai strâns între cetățeni și autorități. O să avem, pe lângă monitorizare, un raport lunar cu toate proiectele de HCL și detaliat dacă se respectă sau nu normele legale. Vom încerca să atragem în dezbatere și ONG-urile de profil. Ne dorim să avem o colaborare, cu primăria și CL. Scopul nu este să existe un conflict, este un proiect apartinic, echidistant, vrem să continuăm mobilizarea socială, civică și de dialog între cetățeni și instituțiile statului”, a explicat Sergiu Spătan.

„Am analizat 171 de hotărâri de CL, de la începutul anului până în 3 aprilie. Din acestea, cu cel puțin 30 de zile înainte, așa cum cere legea, au fost publicate doar nouă. Niciuna nu conține notă de fundamentare și doar 117 conțin expuneri de motive. Cu studiu de impact sunt zero. Textul complet al hotărârii îl au 135. Termenele limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite propuneri nu le au niciunul”, spune, la rândul lui, Cristi Brâncovan. „Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind actul normativ”, se arată în lege.

La Timișoara, nu sunt publicate nici măcar toate proiectele. Unele sunt puse pe site chiar în ziua plenului, altele sunt antedatate și ascunse prin lunile anterioare. În plus, ordinea de zi suplimentară, cu proiecte apărute din senin, este… la ordinea zilei. Așa a fost și marți, 22 mai. „Pe lângă ordinea de zi avem încă 15 proiecte, din punctul meu de vedere ilegal. În Legea 52 se spune în ce condiții se poate suplimenta ordinea de zi. Uitându-mă pe proiecte, nu e cazul (…) Până acum am mers pe ideea că mergem cu vorbă bună. Orice cetățean poate să atace pe cale de contencios administrativ și chiar să suspende hotărârile respective, dar nu ne dorim asta. Consilierii locali sunt în aceeași situație, nu au la îndemână toate materialele pe site”, mai spune Brâncovan.

De cealaltă parte, primarul Nicolae Robu susține că lucrurile sunt exact așa cum trebuie să fie. El respinge categoric acuzațiile de lipsă de transparență. „N-o să stăm 30 de zile aiurea cu lucruri care nu necesită așa ceva, numai să ținem orașul pe loc. Unde se impune să facem dezbateri publice, să mergem cu o altă viteză, o facem,dar trebuie să înțelegem spiritul legilor și să acționăm ca atare. Câteodată sunt probleme, este adevărat (…) însă sper că ei sunt de bună credință și nu urmăresc să obstrucționeze sau să frâneze mersul lucrurilor”, a declarat edilul. Conform acestuia, PMT respectă legea în măsura în care o fac toate primăriile din țară. „Este aberant, nu cred că mai găsim pe planetă un loc în care să fie ținute proiectele, indiferent de conținutul lor, 30 de zile, interval în care nu le citește nimeni. Nu e nimeni preocupat de ele. Doar că și-au făcut damblalele niște organizații care au luat bani ca să promoveze transparența și au promovat-o în multe privințe de o manieră extrem de păguboasă (…) A pretinde că orice proiect de hotărâre de consiliu local trebuie să stea 30 de zile este deplasat”, a conchis edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (mai 23rd, 2018 at 12:55 )

Deci, ” Unde se impune să facem dezbateri publice, să mergem cu o altă viteză, o facem,dar trebuie să înțelegem spiritul legilor și să acționăm ca atare”. In lege nu se spune care sunt conditiile care impun sa se faca dezbateri publice, chestia asta e OBLIGATORIE. Si atunci unde este omul „Mă știți, sunt un om ultracorect, ultracinstit și cu respect total față de lege”?

Momo a spus: (mai 23rd, 2018 at 17:01 )

Buey, eu sunt primar si deasupra de lege! Fac cum e mai bine pentru interesul meu, ca legea e pentru prosti!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top