De la 1 iulie revine pe șine tramvaiul 6! Robu: Sunt convins că vor fi călători

Vom putea ajunge din nou din Piața Libertății în Piața Bălcescu! Vechiul tramvai 6 revine pe traseu, după ce conducerea STPT a decis să revigoreze această linie despre care fostul șef al transportului în comun spunea că nu este rentabilă.

Linia 6 tramvai, una dintre cele mai vechi din oraș, a dispărut treptat de pe harta transportului în comun. Întâi a fost suspendată peste vară, pe motiv că, vacanță fiind, nu sunt îndeajuns călători. Apoi a dispărut cu totul. Nu s-a ținut cont de solicitările celor care locuiesc pe vechiul traseu, care au rămas fără posibilitatea de a ajunge, de exemplu, de la Sala Olimpia în Piața Libertății, fără să schimbe mijlocul de transport.

Unul dintre cei care își amintesc cu nostalgie de vechiul 6 este consilierul județean PNL Viorel Coifan. La jumătatea lunii mai, el nota pe Facebook: „Astăzi am practicat din nou obișnuitul exercițiu de educare a voinței, așteptând tramvaiul 8 în piața Bălcescu. Am avut privilegiul să întâlnesc un distins vecin care are 80 de ani și a lucrat illo tempore la RATT. Mi-a povestit că pe timpul directorului Bucșan, înainte de 1990, erau 82 de tramvaie (erau denumite trenuri) dintre care 16 erau alocate pe linia 8 iar 4 pe linia 6. Linia 6 era considerată «linie colectoare», cu misiunea ca pe traseul său circular să colecteze călătorii din 4 cartiere (Elisabetin, Cetate, Fabric și Iosefin) care apoi se deplasau radial cu alte tramvaie spre destinațiile lor. Acum sunt 31 de tramvaie, 2 pe linia lui 8, iar tramvaiul 6 este «suspendat temporar» după cum ne dezinformează cu dezinvoltură (a se citi «ne mint cu nerușinare») cei ce afișează textele de pe panourile de afișaj. Și încă ceva: atunci când afirmi că «ambuteiajele afectează zilnic programele de circulație ale mijloacelor de transport» înseamnă că de fapt aceste programe nu există sau există alte priorități decât cele pe care ar trebui să le aibă tramvaiele care circulă pe șine și nu pe carosabil. Să auzim numai de bine!”.

De la 1 iulie însă, STPT le face o surpriză timișorenilor de pe fosta „linie colectare”: pe șine va reveni tramvaiul 6. „„În ultimii ani a fost subiect de dispută. Conducerea anterioară a considerat că tramvaiul 6 nu se justifică. M-a contrariat și pe mine o astfel de concluzie, la fel ca pe foarte mulți timișoreni. Eu am cerut să fie reînființat acum vreo 2 ani. Noua conducere a STPT a hotărât ca, de la 1 iulie, să recircule tramvaiul 6 pe traseul său tradițional. O să monitorizăm să vedem cum stau lucrurile. Părerea mea e că se justifică, că asigură legături în toate direcțiile. O să vedem pe viitor. Evident, dacă nu sunt călători nu poți să ții un traseu, dar eu sunt convins că o să fie călători”, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Poli 21 a spus: (iunie 19th, 2018 at 16:43 )

Pentru otilia : in mentalul timisorean piata se numeste Lahovary.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Top