E momentul să ne decidem: mergem sau nu mergem la „curve”?

Reprezentanți ai Comisiei de la Veneția au venit să vadă ce? Ce nu știu deja paznicii independenței justiției din Uniunea Europeană și ar mai putea afla vizitându-l pe Tudorel Toader? Suntem atât de naivi să ne imaginăm că aceștia nu au aflat încă pe diferite canale diplomatice ce vor să facă oficialii români din mecanismul justiției? Evident că știu tot, iar în aceste zile doar se văd față în față oamenii Europei cu oamenii lui Dragnea. Să nu mai poată spune cineva la modul atât de ipocrit că Europa nu știe ce vrem noi, că noi vrem să aliniem legislația la standardele impuse de UE, iar niște veninoși din interior pun bețe în roatele guvernării PSD. Spuneam într-un material recent că e cazul ca Uniunea să intervină și să ne întrebe ce vrem. Dacă guvernanții spun că România vrea să se autodetermine, să fie independentă și suverană, păi atunci ne luăm adio și oficializăm asta în țară.

Cum facem așa ceva? Păi PSD va trebui să ceară un vot românilor pentru ieșirea din UE. Nu sunt ferm convins că participanții la mitingul împotriva abuzurilor și alții ca ei rămași acasă nu vor vota pentru Ro Exit. Poate vor vota și în favoarea unei apropieri de Moscova, nimic nu este exclus într-o masă de votanți predispusă la manipulare, cum este bazinul electoral al PSD. Dar măcar atunci vom ști cum stă treaba. Vor pesediștii să ieșim, OK, noi, ceilalți, măcar mai avem timp să plecăm din țară, lăsându-i pe „oamenii în alb” să muncească și să-și dea și pensii de la o bază contributivă tot mai slabă și instabilă. Nu vor, atunci să plece ei, oamenii lui Dragnea, ori să guverneze respectând normele de justiție, de civilizație, legislative ale uniunii din care faci parte. E simplu, acolo am ajuns. Ori ne dorim să fim europeni, ori să alunecăm ușor-ușor în sfera de interese a rușilor. Căci poveștile cu suveranitatea virilă a poporului român sunt chestiuni de-un comic absolut în actualele condiții geopolitice.

Mi-ar plăcea să asist la o discuție între „oamenii de la Veneția” și agenții PSD. Cum va decurge dialogul între acei profesioniști ai dreptului și Nicolicea, de exemplu. Sau cu fața aia buimacă a lui Iordache, mari juriști ai dreptului seral sau fără frecvență, doctori de Severin sau Craiova. Vor mai fi cozile astea de topor la fel de zeflemitoare precum în relația cu noi, alegătorii? Vor avea tupeul să le spună în față ălora că nu pricep mare lucru, că sunt intoxicați de oamenii lui Soros din România? Ne trebuie un moment de separare a apelor. Căci dacă ne pierdem în articole și nuanțe juridice, atunci slugile lui Dragnea vor zice tot timpul că au făcut bine, opoziția va contrazice, opinând că România e condusă dictatorial, iar Comisia de la Veneția nu va putea face naveta la București să vadă cine minte.

România are nevoie să se desprindă de șmecheria asta și să aleagă o cale. Pentru asta e nevoie de o reformă în administrație, în justiție, dacă tot s-au apucat de cea fiscală și-au lăsat-o baltă. Independența justiției nu trebuie judecată după cât de încălcată e astăzi, ci după predictibilitate. E rău să ne controleze astăzi ministrul instituțiile parchetului și plângem după numirile „independente” făcute de președinte, dar dacă la anul avem președinte pe Liviu Dragnea sau Gabriela Firea? Ce facem atunci? Va fi bine să numească ei procurorii? Nu, nu va fi și nici nu mai putem spune ceva, de vreme ce pentru asta am luptat ani de zile după „marțea neagră”. Vom sta mai liniștiți atunci dacă serviciile secrete botezate azi „Statul Paralel” vor avea șefi puși de un președinte dat de PSD în 2019, care să călărească, alături de Curtea Constituțională, un guvern și-un parlament anti-PSD rezultat după alegerile din 2020?

Curtea Constituțională. De ce am avea o a treia cameră a parlamentului, când referendumul lui Băsescu a acceptat un unicameral de 300 de aleși? Cu o cameră parlamentaro-constituțională mai politizată decât marea adunare națională de pe vremea lui Dej, nu vom avea justiție nici dacă Dragnea se duce azi la culcare pentru a se trezi peste un an președinte. Cu toții ne întrebăm cum facem asta, când primii pași în democrație i-am făcut în 30 de ani și tot n-am ajuns la un nivel în care să nu ne mai temem de reversibilitatea procesului. Evident că tot prin vot o vom face, în 2019 și, mai ales, în 2020.

P.S. Cât de prost le-a picat victoria Simonei Halep la concurență cu mitingul pesediștilor funcționali! Asta n-au mai putut-o controla.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iunie 13th, 2018 at 16:40 )

A ajuns şi în presa românească analiza unor profesori universitari norvegieni din Oslo care au descoperit într-un studiu (730 000 de teste) că bărbaţii norvegieni contemporani au un IQ mult mai mic decât scorul taţilor lor, când erau la aceeaşi vârstă. Pe o aşa zisă hartă a prostiei (sau a deşteptăciunii) pe locul I sunt finlandezii cu un IQ de 101 puncte, elveţienii au 100, englezii, suedezii şi nemţii au 99 de puncte, francezii şi ungurii 98, spaniolii şi ruşii 97, italienii 96 etc, pentru ca românii, cu 91 de puncte IQ, să să fie cu un punct la inteligenţă peste sârbi, dar cu două puncte sub bulgari (93 de puncte). Fraţii de peste Prut ne întrec şi ei,cu 92 puncte IQ. Turcii au cel mai nasol IQ, 89 de puncte, dar ei îl au pesultanul Erdogan. Evident, noi îl avem pe baronul Dragnea. Liviu Dragnea, ales bules, cel mai inteligent dintre pesedişti!

 
aCID a spus: (iunie 15th, 2018 at 16:15 )

@anteconbega: mi-ar plăcea să te cunosc la un moment dat, tipule (tipo?); ai un umor tare fain… și eu am mult prea puțini prieteni și cunoștințe în Timișoara.

 
anteconbega a spus: (iunie 16th, 2018 at 08:49 )

No, mulţam fain, Cidule, asta-i şcoala de Mehala, vorba Drukerului de cartier. Tăte la vremea lor, deşi misteru-i tare mic. Alta e problema, şi debanat.ro e un site deştept care permite divagaţiuni pe alte teme. Astfel, în 8 iunie 2018 s-a deschis la Timişoara Expo Banat Agralim, prilej cu care ministrul Daea s-a întâlnit cu preşedintele Dobra de la C.J.Timiş. „Nişte ţărani”, vorba lui Dinu Săraru, tatăl frumoasei Alexandra Săraru, fost gazetar la Libertatea” lui Adrian Halpert. Expo Agralim a trecut rapid, iar Daea a crescut în ochii populaţie urbane în seara zilei de 15 iunie, când, cocoţat de Antena 3 la volanul unei combine pe un câmp de protocol socialist, a fost abordat abulic de defibrilatul Victor Ciutacu: „Domnule ministru Daea, eu vă simpatizez enorm! Spuneţi-mi, vă e frică de statul paralel? Un pic „Moromete”, Daea a răspuns, uşor mormăit, dar cu convingere: „E nu mă tem decât de bunul Dumnezeu!”
E firesc, cum fras să te temi de ceva ce nu există?! Bravo, herr Daea ai fost mai tare decât Donald Duck!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Ziua Porților Deschise la Poliția Locală Timișoara

Ziua Porților Deschise la Poliția Locală Timișoara / FOTO

De Ziua Sfinților Constantin și Elena, în 21 mai, Poliția Locală Timișoara a marcat Ziua Porților Deschise. Sute de timișoreni, în special copii, elevi ai școlilor cu care Poliția Locală colaborează, dar și de la alte unități de învățământ din județ, au vizitat sediul instituției. Copiii au fost cei mai încântați. Cei mici au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Porților Deschise la Poliția Locală Timișoara / FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Teilor Fine Jewellery, Iulius Mall Timișoara

Un nou magazin a fost deschis la Iulius Mall Timişoara / FOTO

Principalul centru comercial din Timişoara, Iulius Mall, le oferă timişorenilor un nou magazin. Este vorba despre Teilor Fine Jewellery, un brand autohton de bijuterii sofisticate. Iubitorii de podoabe realizate din metale și pietre prețioase vor găsi aici, bijuterii care se disting atât prin designul inovativ și finisajul excepțional, cât și prin jocul de culori oferit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou magazin a fost deschis la Iulius Mall Timişoara / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu doar patru excepţii, toate celelalte unităţi administrative din judeţul Timiş au primit finanţări prin ediţia a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Iniţiativa guvernamentală este una de real succes, a spus vicepremierul Daniel Suciu, iar discuţiile purtate cu primarii de orice culoare politică arată că se dovedeşte un program viabil, mai spune acesta....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar patru unităţi administrativ-teritoriale din Timiş nu au avut proiecte pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală
Timişoara găzduieşte în acest sfârşit de săptămână o nouă ediţie a Banat Agralim. Evenimentul, extrem de gustat de public an de an, are loc la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, din Calea Aradului. De vineri şi până duminică, acolo vor avea loc expoziţii de animale şi utilaje agricole, dezbateri şi conferinţe,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara are loc o nouă ediţie a Banat Agralim
Autorităţile naţionale caută soluţia magică prin care să fie eliminate sincopele permanente, întârzierile nejustificate şi contestaţiile din cadrul licitaţiilor publice. Vicepremierul Daniel Suciu a anunţat miercuri, la Timişoara, că se poate să fi fost găsită soluţia acestor probleme, adică modificarea Legii achiziţiilor publice în cel mai scurt timp. Autostrăzile, dar și drumurile naţionale şi judeţene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veşti bune pentru constructori. Vicepremierul Daniel Suciu a anunţat la Timişoara modificarea Legii achiziţiilor publice
Vasile-Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care se află în vizită la Timișoara, vrea să tranșeze subiectul sălii polivalente, atât de dezbătut la Timișoara, între primarul Nicolae Robu și președintele CJ Timiș Călin Dobra. Vicepremierul îi cheamă pe primarul Timișoarei Nicolae Robu și pe președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra la București,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vicepremierul îi cheamă pe Robu și Dobra la București pentru a decide unde se va face sala polivalentă
Pro România propune pentru Parlamentul European o listă cu foarte multă experiență atât politică, cât și administrativă. Cunoscând realitățile și dificultățile cu care se confruntă persoanele fizice, dar și autoritățile publice care doresc să acceseze fonduri europene, candidații Pro România propun modalități de simplificare a procedurilor de accesare a banilor europeni.  Proiectul vine pe fondul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prioritatea Pro România: Simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene (P)
Zona Gării de Nord a fost luată la ochi de polițiștii locali. Oamenii legii au acordat mai multe amenzi la baruri, cafenele sau chiar langoșerii. Polițiștii timișoreni s-au aflat ieri în zona Gării de Nord. Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale. Amendați au fost reprezentanți ai societăților de alimentație publică precum baruri, cafenele și langoșerii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi date de polițiștii locali la Gara de Nord
Promisiuni importante făcute timișorenilor, astăzi. Vicepremierul României, Vasile-Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, aflat în Timiș, a precizat că la Timișoara va fi un nou stadion în doi ani după ce bătrânul „Dan Păltinișanu” va fi demolat. Vicepremierul, alături de oficialități locale, a făcut o primă vizită la stadionul „Dan Păltinișanu”. Ministrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadion la Timișoara, în doi ani după ce „Dan Păltinișanu” va fi demolat / FOTO
Vrei să mergi vara aceasta la Untold sau Neversea? O poți face printr-o faptă bună: donând sânge. La schimb, organizatorii te vor răsplăti fie cu un bilet la Untold, care va avea loc la Cluj-Napoca, fie la Neversea, care se va desfășura la Constanța. Campania de donare de sânge este pusă la cale de organizatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Donează sânge și mergi la Untold sau Neversea
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com