Sport

Ionel Ganea şi-a intrat în „pâine” la Poli Timişoara

Dacă în urmă cu 10 ani juca la Poli Ştiinţa Timişoara şi chiar înscria la ultimul său meci din Liga 1 (7 mai 2008 în Poli – Farul 4-1), iată că Ioan Viorel Ganea revine în Banat, de data aceasta din postură de antrenor principal la Poli Timişoara. La prima reunire a lotului s-au prezentat 35 de jucători.

Situaţia este dramatic schimbată însă. Dacă atunci când a fost fotbalist se bătea cu Poli la cupele europene, acum pleacă cu gruparea viola din liga secundă. „Mulţumesc conducerii pentru încrederea acordată. Am ţinut să vin aici, deoarece este un proiect nou. Mie, ca antrenor, îmi convine, deoarece pot începe totul de la zero. Acum, trecutul este istorie, trebuie să privim în prezent şi viitor. Primul obiectiv este să cristalizăm o formaţie cât mai competitivă, să începem cât mai bine sezonul de Liga a 2-a. Îmi doresc foarte mult să fac performanţă la acest club din altă postură, cea de antrenor”, a spus Ganea după primul antrenament făcut alături de noii săi elevi. Trebuie spus că la reunire au fost prezenţi peste 35 de jucători, din lotul vechi, dar şi din jucătorii care au fost imprumutaţi în alte părţi. Au mai venit mulţi juniori din club dar şi câţiva „trialişti”.

„Ganezul” va avea de lucru în următoarele zile, în care va afla situaţia contractuală a fiecărui jucător şi va încerca să formeze o echipă care peste două săptămâni să plece în cantonament. „Nu am venit aici să cheltui pe jucători noi, va trebui să ne descurcăm cu ce avem. Ne dorim să avem doi jucători pe post să avem de unde alege, dar ne trebuie şi un fundaş central, un mijlocaş ofensiv şi un atacant de calitate”, a mai spus Ionel Ganea. Acesta va a fi ajutat de Norbert Niţă (secund) și Călin Frunză (antrenor cu portarii).

Share
Published by
Alin Toader
Tags: ionel ganea

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

40 de minute ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

O oră ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

4 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

13 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

16 ore ago