Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!

Judecătorii au încheiat deliberările în dosarul angajărilor fictive în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu. Ei au amânat deja de trei ori decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Președintele PSD Liviu Dragnea a primit 3 ani și 6 luni cu executare.

DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual. În același dosar, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani în dosarul Referendumul. În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au cerut suspendarea procesului, având în vedere că aceasta şi-a achitat partea de prejudiciu. În 15 mai, când au avut loc pledoariile finale la ICC, Liviu Dragnea a spus că şi-a afirmat „cu tărie” nevinovăţia, pentru că nu a comis niciuna dintre faptele „pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”. „Pentru noi, cei care suntem târâţi în aceast proces, este o experienţă de viaţă pe care nu şi-o doreşte nimeni şi pe care nu o doreşti nici la duşmani. Sunt oameni care au fost acolo în sală şi care au vieţile distruse, au psihicul distrus”, a spus Dragnea. Liviu Dragnea a fost confruntat în instanţă cu fosta directoare a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu. Ea a susţinut în faţa magistraţilor că l-a informat pe Liviu Dragnea imediat ce a aflat că cele două angajate care lucrau şi la PSD nu veneau la serviciu, la DGASPC, deşi primeau salariu, și că Dragnea i-ar fi spus să mai aibă răbdare, pentru că situaţia se va rezolva şi să îi pună la muncă pe ceilalţi angajaţi. Liderul PSD a negat toate aceste acuzaţii.

Magistrații ICCJ au decis o sentință de 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare pentru Floarea Alesu. Fostul director executiv al DGASPC Teleorman, Rodica Miloș, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, la fel ca Olguța Șefu, director adjunct al DGASPC. Tot 3 ani cu suspendare a primit și fostul șef de serviciu DGASPC Teleorman, Valentina Marica. Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, a primit o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei, cu încetarea procesului penal și cu opinie separată în sensul achitării. Ea şi-a achitat partea de prejudiciu, iar procurorii au cerut suspendarea procesului. Constantin Balaban a primit tot 3 ani cu suspendare. Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu! Instanța a anulat suspendarea din dosarul referendumului. Șeful PSD a fost achitat pentru instigare la fals intelectual.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Bula a spus: (iunie 21st, 2018 at 19:10 )

Cf.noilor modificări în vigoare, dacă rămâne aceasta pedeapsa si la apel, va executa vreo 3 luni de închisoare în regim deschis , apoi va executa la domiciliu.
Nu e mare lucru.

Bula a spus: (iunie 21st, 2018 at 19:32 )

În concret se va executa la domiciliu orice pedeapsa ,fără violență, de pana la un an
De asemenea dacă mai sunt 18 luni până la fractia minima necesara elib condiționate ,această per. pedeapsă se va executa tot la domiciliu.
Fractia e acum 2/3 , se va modifica la 1/2.(peste 60la 1/3, dragnea are sub 60 ani)
Deci cam orice pedeapsa sub 3 ani, fără violență (atenție, politicienii fura din pix) se va face la domiciliu.
Deci dragnea va face închisoare câteva luni, si alea în regim deschis
Mai e adevărat ca un ..judecător va trebui să hotărască executarea la domiciliu sau nu., Căci e o posibilitate..
Dragnea ,care nu pricepe să plece, poate avea surprize…
Crăciunul poate să îl prindă f.suparat

drucker a spus: (iunie 21st, 2018 at 20:03 )

Nu o sa faca din pacate nici o zi de inchisoare .
Urmeaza apelul cu n amanari si termene , apoi mai e o cale de atac extraordinara .
Totul o sa mai dureze poate 2 ani .
Pana atunci codul penal va fi facut varza de parlamentari .

Stelu a spus: (iunie 21st, 2018 at 22:40 )

O, ce veste mare! Un nenorocit care face praf România. Penal de infractor!

gunoie a spus: (iunie 22nd, 2018 at 09:05 )

dobra carpa infractorului il sustine pana la capat.Cand nu esti barbat esti sluga gunoiului de teleorman.Dar ce zic eu, de fapt toti pesedistii trimisi din Timis in parlament sunt gunoaie+gunoiul de la alde.Urla toti azi pt ordonanta de urgenta.Gunoaie psd=slugile infractorilor.

Luci_Pop a spus: (iunie 22nd, 2018 at 09:40 )

gunoaie ai gresit. Dobra nu e carpa, asa e natura lui si in plus e si absolvent de 3 facultati: Educatie, fizica si sport 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top