Nicolae Robu, un individ cam suspect

Dosarul Nicolae Robu la DNA ar putea fi emblema luptei PSD cu anticorupția. Alături de „cazul Rarinca”, meșterii Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae și alți șmecheri PSD ar putea să-l îmbălsămeze pe Nicolae Robu și să-l plimbe prin țară ca pe moaștele Sfântului Dumitru, să priceapă toată lumea din administrație sau simplii cetățeni cum poate cădea cineva victimă DNA-ului. Cum să nu pui mâna pe topor să ciopârțești legile justiției și codul penal, când vezi cum un primar care a adus fonduri europene pentru anveloparea de blocuri, a plătit un preț mai mic decât ar fi obținut la licitație, n-a vrut să dea lui văru-su’ executantul mai mult ban decât a prevăzut contractul și pentru asta a ajuns să fie vânat de „nedreptul” DNA? Până și încredințarea directă i-o poți ierta edilului Timișoarei, fiind clar ca lumina zilei că o licitație ar fi fost contestată de nici azi nu începeau lucrările, iar banii europeni ar fi fost categoric pierduți.

Dar Nicolae Robu nu este numai în acest caz „victima” DNA. Domnia sa a mai dat cu subsemnatul pentru două apartamente vândute pe Legea 112 unor familii modeste care ar nu ar fi avut la momentul vânzării calitatea de chiriași pentru a putea cumpăra acele imobile, beneficiind norocos de o derogare făcută pe sub masă de comisia de aplicare a Legii 112 prin anul 1998. Cele două acareturi vândute suspect în mandatul lui Nicolae Robu l-au dus pe acesta la DNA mai degrabă în siajul anchetei începute în cazul Gheorghe Ciuhandu, pe vremea căruia s-au dat niște „tunuri” imobiliare de toată frumusețea, cu aceeași justificare legală. Dacă mai pui că Nicolae Robu a făcut ce a făcut o țară întreagă, finanțând fotbalul local cu bani de la buget, însă doar el este șicanat de lege pentru acest lucru, avem profilul perfect al celor care văd în DNA un instrument inutil democrației.

Nu toate dosarele DNA sunt lucrări numai bune de dat exemplu în lupta cu corupția. Mai ales dacă vorbim de DNA Timișoara. Asta nu înseamnă că procurorii nu trebuie să investigheze circumstanțele unor posibile infracțiuni, mai cu seamă când este vorba de o plângere penală făcută, cum e cazul verișorului ce-a anvelopat blocurile lui Robu. Astfel de situații dau însă apă la moară celor care vor să anihileze DNA. Ba chiar argumentează demersurile celor care modifică mai vârtos, la cererea Europei, condițiile prezumției de nevinovăție. De abia așteaptă cei conectați fraudulos la banul public să-l dea pe Nicolae Robu exemplu de abuz al procurorilor. Fără teama de DNA sau cu un DNA timorat de mișcările din politică, administratorii și demnitarii pot fura pe rupte fără riscul de a fi trași la răspundere de o instituție de anchetă și condamnați apoi în instanță. Asta e miza.

În politica văzută la televizor, taberele sunt împărțite în alb și negru. Știm că PSD, ALDE și UDMR vor să-și scape oamenii de pușcărie, dar și primarii de presiunea greșelilor făcute cu voie sau fără de voie, iar de partea cealaltă PNL, PMP și USR apără lupta cu corupția. În realitate, mulți liberali și PMP-iști s-ar bucura alături de pesediști de modul în care puterea le ușurează viața de manager și cheltuitor de buget. Iar dacă îl veți întreba pe Nicolae Robu dacă legile justiției sunt în măsură să-i provoace revolta sau mai degrabă liniștea, probabil că am avea o surpriză, căci dl primar de Timișoara spune mereu adevărul, nu-i așa? Oricum, Nicolae Robu este un individ cam suspect. Conform DNA.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

LaeBobu a spus: (iunie 19th, 2018 at 11:54 )

DNA Timisoara doarme profund sau nu exista, cazul lui Robu e doar un foc de paie. Sunt multe alte lucruri pe care ei ori le ignora ori sunt slab pregatiti. Nu stiu care e varianta mai buna pentru noi…

Radu Moraru a spus: (iunie 20th, 2018 at 07:56 )

Eugen, mai bine de asa nu puteai sa o spui. Felicitari!

anteconbega a spus: (iunie 20th, 2018 at 08:57 )

ALDERobu nu e verişor cu Palade, e verişor cu fost soţie a acestuia, Anca. În rest, există un caz deja judecat şi cu sentinţe definitive nasoale şi cu popriri de vreo 10 milioane de lei: cazul C.J. Timiş-Poli Timişoara. Aici DNA Timiş a avut dreptate sau nu a avut dreptate? A fost abuz al procurorilor? Justiţia zice că nu! A fost un abuz al justiţiei? A fost aceasta oarbă sau chioară?

koks a spus: (iunie 20th, 2018 at 15:50 )

Cred ca inainte de tiparirea articolului trebuia sa te documentezi mai mult. Iti dau un pont, la contractul cu pricina, de 15 000 euro, au fost incheiate acte aditionale in valoare de sute de mii de euro. Deci o achiztiei publica care impunea procedura licitatie mascata sub forma unei achiztii directe. Si asta este doar una din probleme. Asa ca inainte sa-l albesti pe don primar, mai documenteaza-te si o sa fii surprins de ce vei afla.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top