Parcul Alpinet va avea cascadă și lacuri. Șantierul e aproape gata / FOTO

Intrat în șantier acum aproape 8 luni, Parcul Alpinet începe să arate a… parc. Viceprimarul Dan Diaconu spune că lucrările sunt aproape de finalizare și că, grație amenajărilor, Alpinetul va fi una dintre cele mai atractive zone ale Timișoarei.

Licitația pentru reabilitarea Parcului Alpinet a fost câștigată, în iulie 2017, de SC Lovrintim SRL, care și-a adjudecat lucrarea la un preț de 1,2 milioane de lei, cu tot cu TVA. Proiectul prevede plantarea mai multor arbori, arbuşti şi plante perene, redesenarea unor alei, dar și montarea câtorva zeci de bănci şi coşuri de gunoi. Ultima reamenajare a Parcului Alpinet datează din 2003, când au fost tăiați plopii piramidali de pe faleză, fiind plantate în loc magnolii. Reabilitarea era programată să dureze șase luni, dar încă nu este gata. Șantierul nu a început decât în septembrie, pentru că primarul Timișoarei a decis că lucrările nu trebuie să afecteze Bega Bulevard. Lucrările au pornit, mai exact, pe 11 septembrie 2017. Pe 18 septembrie însă, a doua zi după furtuna care a devastat Timișoara, ele au fost sistate cauza căderilor de arbori. A fost dat un nou ordin de începere a lucrărilor pe 9 octombrie și s-a muncit efectiv în parc până pe 18 decembrie.

Stilul de ansamblu al parcului este cel peisager. Elementele care fac excepţie de la acest stil sunt: aleea-faleză de pe malul Begăi, cu regularitatea anumitor porţiuni ale arborilor plantaţi. Trama de alei, prelucrarea denivelărilor cu trepte şi ziduri de sprijin, varietatea vegetaţiei, micile colţişoare romantice, terasele de belvedere se încadrează în stilul liber, peisager. Pe ansamblu, se apreciază că structurarea parcului a fost gândită într-o viziune peisageră, ea aparţinând arhitectului Iojica şi a fost realizată cu ocazia expoziţiei floricole din anul 1967.

Lucrările au fost reluate în luna aprilie și, deși multă vreme prin parc, muncitorii puteau fi numărați pe degetele de la o mână, acum lucrurile s-au mișcat bine. E constatarea viceprimarului Dan Diaconu, care a trecut prin Alpinet. „Unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Timișoarei se apropie de finalul reabilitării. Am vizitat șantierul, iar lucrările sunt pe făgașul bun. Locația, valoarea și diversitatea speciilor existente, dar mai ales noile amenajări și plantări vor transforma, sunt convins, parcul Alpinet într-unul dintre cele mai vizitate spații din Timișoara. Micile lacuri, cascada, elemente noi, dar perfect întegrate, creează deja o noua perspectivă asupra parcului, iar amenajările de infrastructura îl fac accesibil și aduc posibilitatea întreținerii la un nivel corespunzător”, a notat Diaconu. Termenul de finalizare a lucrării era de 180 de zile. (sursa foto: www.facebook.com/Dan Diaconu)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (iunie 5th, 2018 at 13:19 )

Va fi gata anul asta?

Radu F. Calistrat a spus: (iunie 5th, 2018 at 16:21 )

Lacu Ana? Lacul Bâlea?Ochiul Beiului? Creasta Robului?

F a spus: (iunie 5th, 2018 at 17:29 )

domnu´ Albano, sa nu uitati sa puneti si sensuri giratorii cu semafoare in parc !!!

birlic a spus: (iunie 6th, 2018 at 10:20 )

Poate Al Bundy, ce Albano!

Andrei a spus: (iunie 6th, 2018 at 18:27 )

Da, e frumos sa cheltui banii din buget, mai greu este cu întreținerea lui!
Așa a fost și BASTIONUL acum câțiva ani și acum este aproape o ruina!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Top