Primarul Nicolae Robu, la DNA: N-am nicio neliniște, dar de garantat, nu garantez decât pentru mine

Primarul Nicolae Robu a ajuns, vineri dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție Timișoara. Edilul a spus că nu știe de ce a fost chemat de procurori, dar că va răspunde la toate întrebările.

Primarul Nicolae Robu dă declarații la DNA Timișoara. El a ajuns acolo vineri dimineață, spunând că nu știe de ce a fost chemat. Joi, a trecut prin aceeași procedură și viceprimarul Dan Diaconu. Edilul a ieșit după aproximativ 30 de minute și a admis că discutat cu anchetatorii despre un contract de anvelopări de imobile. Este vorba despre mai multe proiecte de reabilitare termică a blocurilor depuse pentru finanțare – și câștigate – de Primăria Timișoara la ADR, realizate de firma SC Proiect C&A SRL. Aceasta a primit lucrarea prin încredințare directă, fără licitație, după ce a oferit un preț foarte mic. Este vorba despre 15.000 de euro, bani plătiți de municipalitate către proiectant. Cristian Palade, fost membru PNL și proprietarul acestei firme, este cel care susține că a fost trans în piept de PMT și că mai are de primit bani pentru cele câteva sute de proiecte realizate. „Era o rudă prin alianță cu care nu am avut relații, ca și cum nu am fost rude, sper că și el recunoaște. Era membru activ în secretariatul PNL, nu ne-am vizitat niciodată (…) Eu sunt foarte relaxat, foarte senin, nu am știut că i se face atribuirea acestei persoane. Nu m-am implicat decât în momentul în care a pretins mai mulți bani și am fost categoric cu el (…) L-am acuzat că ne șantajează refuzând să predea documentația și este un pericol că noi să pierdem fonduri europene. Nu a predat toată documentația, a trebuit să fie contractat alt proiectant”, a spus, la ieșire, edilul. El și-a reiterat și principiul de viață enunțat deja de mai multe ori anterior, acela conform căruia nu garantează decât pentru sine însuși. Joi, în același dosar, au fost audiați la DNA viceprimarul Dan Diaconu și șeful Direcției Edilitare, Culiță Chiș. Lui Robu i s-a adus la cunoștință că a fost pus sub acuzare într-un dosar legat de încredințarea unor lucrări tehnice pentru anveloparea unor blocuri din Timișoara.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Augustus a spus: (iunie 15th, 2018 at 10:48 )

Unde e Iapa? Nu face un live din sediul DNA?

Stelu a spus: (iunie 15th, 2018 at 11:17 )

Poate ne scapa DNA de lepra asta de primar, ca partidele politice nu prea stiu cum se face.

LaeBobu a spus: (iunie 15th, 2018 at 11:36 )

Vrem Prosperitate nu Securitate! Ole ole ola Primariaaaaa Timisoaraaaaa!
PS: stati linistiti Pesedistilor, la DNA sunt invitat pe post de lector, in cel mai rau caz il am pe Diaconu sau Culita care ajung la proces, eu scap.
Semnat. de 2 ori rector, de 4 ori prorector, senator, doctor ing, prof. univ dhc primar Lae

INO a spus: (iunie 15th, 2018 at 13:01 )

S.P.P.!ȘI UITE CUM PENTRU CEVA MĂRUNT ȘI FĂRĂ VALOARE AJUNGE ROBU ACOLO UNDE NU ȘI-AR FI DORIT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (iunie 15th, 2018 at 13:19 )

La România TV, postul preferat al uselistului ALDERobu, Lae primaru’ a susţinut sus şi tare (ora 12,20 de minute) că el nu a fost chemat la DNA Timişoara în calitate de acuzat, adică de persoană care face obiectul unei plângeri (in justiție), adică de inculpat, învinuit, învinovățit, pârât! Da’ de unde, susţine Lae, el a fost chemat la DNA în calitate de … suspect, adică de persoană care este bănuită, care dă de bănuit; care nu inspiră încredere, de care trebuie să te ferești, o persoană dubioasă, îndoielnică!
Păi, nu e mai bine să fi pârât,m decât să te consideri tu însuţi drept un individ de care să se ferească alegătorii, un individ dubios şi îndoielnic? Freddy primar! Oricum, la DNA Timiş procuror şef serviciu e Nicolae Adrian GOLBAN, nu mai e Tamas Shifbeck, al cărui frate, sărmanul, a fost subordonat lui Lae în Primărie. Solicitarea haverului T.S. de a-și continua activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost respinsă de CSM. S-o dus baba cu colacu’, domn’ rector!

Nicu a spus: (iunie 16th, 2018 at 17:43 )

Banat residence si Serra residence, in zona Braytim, strada Claude Debussy nr. 17-19 construiesc două etaje autorizate si unul fără! Dau șpagă un apartament si primesc autorizație si pentru cel făcut nașpa? Acum acționează pe Musicescu sa faca alte 2 blocuri, cauta sa dea șpagă după ce primăria le-a respins autorizatia E ok oare? Nimeni nu se sesizează?
PS Prietena inspectorului de la Direcția Urbanism e beneficiara….tb si nume? Sa o caute la Continental Automotive….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari

Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Top