PSD acuză asaltul PNL asupra societăților Primăriei Timișoara și haosul de la CL. Idolu: Nu mai vrem să fim complici cu Nicolae Robu

Anunțate sau pe șest, concursurile pentru posturile de membri în consiliile de administrație ale STPT și Piețe SA au un numitor comun: PNL. Asta susțin reprezentanții PSD Timiș, care spun că primarul Nicolae Robu umple CA-urile de liberali care îi sunt apropiați, acesta fiind singurul criteriu de selecție.

Consilierii locali trebuie să valideze, în plenul de vineri, 22 iunie, noua componență a Consiliului de Administrație al STPT. În urma concursului desfășurat în două etape, au obținut note de trecere Culiță Chiș, Sorin Supuran, Marian Mocan, Constantin Avram Stănușoiu, Cătălin Iapă, Nicolae Bitea și Cosmin Buboi. Primul „sub linie” a fost fostul director Ioan Goia. Din cei 7 promovați, 5 sunt membri cu acte ai PNL. La Piețe SA, concursul nici măcar nu a fost anunțat, așa că procedura a fost și mai pe ascuns, iar președintele CA este nimeni altul decât Ionuț Nasleu, consilier personal al primarului Nicolae Robu. „Nu putem să nu observăm asaltul PNL asupra acestor instituții, avem de-a face cu o ocupație penelistă. Mi s-a vorbit de ceva timp de incompetența managerială la cele două societăți, despre prăpastia în care se scufundă. Observăm că primarul a găsit soluția salvatoare și a plantat peneliști în CA și în conducere. Cele două societăți ar fi avut nevoie de specialiști în domeniu, de oameni cu expertiză, a fost aleasă calea politică și au fost puși oameni din imediata apropiere a primarului. Nu putem decât să tragem un semnal de alarmă și să ne exprimăm îngrijorarea. Vorbim de sume importante de bani publici, de un management care ar treb să fie responsabil și coerent, de societăți care deservesc sute de mii de timișoreni. Ne vom baza pe un management cu apartenență politică 100% și cu niciun minim de cunoștințe în domeniu”, spune președintele interimar al PSD Timiș, Călin Dobra.

Liderul grupului PSD din CL Timișoara, Dan Idolu, vorbește despre „făcături” și a sesizat deja Prefectura Timiș în ceea ce privește hotărârea care validează consiliul de administrație provizoriu de la STPT. Ședința AGA în care a fost validat acesta, la finele lunii mai, s-a făcut pe șest, cei trei consilieri PSD nefiind anunțați. „Vorbim despre HCL care validează consiliul provizoriu, de unde pleacă tot răul mai departe, toată succesiunea de documente administrative până în ziua de astăzi. Am înregistrat, în nume propriu, îmi asum că sunt consilier PSD, o plângere prealabilă pentru o acțiune în contencios administrativ. Nu-mi pot imagina să nu scrii hotărârile acționarilor. S-au organizat adunări AGA pe furiș, toate aceste documente sunt nule, deci nu pot fi opozabile niciunei părți. Noi nu discutăm despre persoane, vorbim despre modul de lucru în primărie, pe care domnul Robu îl transmite mai departe prin domnul Iapă. Sunt făcături, nu mi-e frică să o spun. Eu nu am găsit niciun anunț că se fac întruniri AGA”, susține Idolu.

Consilierii PSD anunță, de asemenea, că au decis să nu mai voteze proiectele propuse de Executivul local, dacă nu este respectată procedura. Social-democrații spun că vor să vadă proiectele și să aibă timp să le studieze. „Nu vreau să am răspundere penală pentru lucruri de care nu am cunoștință. Când spunem că nu am citit proiectele, ni se spune că suntem împotriva orașului sau că suntem dușmanii orașului. Am făcut compromisuri, s-a ajuns chiar ca în timpul ședinței să fie introduse proiecte suplimentare sau să apară pe ordinea de zi ca votate pe lista suplimentare și ele să nu fi fost pe listă. Noi nu vrem să fim complici cu domnul Robu, dar nu discutăm de oameni. Vorbim strict de procedură”, a declarat Dan Idolu. „Nu mai votăm niciun proiect care nu a fost făcut public. Nu poți să primești proiect în timpul ședinței (…) Nu vom vota nimic ce-i pe ordinea suplimentară”, a conchis acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (iunie 21st, 2018 at 18:44 )

Daca nu mai vrei, noi ne bucuram foarte mult. Pleaca, sa nu te mai vedem!
Cat despre ordine de zi supliemntara si votat la miez de noapte, nu accept lectii de la un PSD-ist.

In concluzie, te lasam sa pleci acasa ca sa nu ai stres.

Sirius a spus: (iunie 21st, 2018 at 19:20 )

Nici noi nu vrem sa fim complici cu Lae – PNL, dar nici cu PSD-ul. Vrem sa ne scapam de voi toti (inclus udmr-ul).

Mada a spus: (iunie 21st, 2018 at 23:34 )

Vaaai, PSD nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase; pana acum a votat in unanimitate proiectele, dar acum fiindca a fost „sarit” la impartitul cascavalului, isi aduce aminte de lege! He-He. Nici cu estompatu care face orasul praf, dar nici cu hotii si arogantii de la PSD!

Ionitza a spus: (iunie 22nd, 2018 at 06:23 )

„Nu mai votăm niciun proiect care nu a fost făcut public”, zise Idolu. Pana acum de ce ați făcu-o?

birlic a spus: (iunie 26th, 2018 at 12:28 )

Idolu si Robu, aceeasi Marie cu alta palarie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
Top