Robu, despre timișorenii amendați că au pus iarbă în fața casei: Când faci bine, trebuie să-l faci respectând legea

Timișorenii din Calea Lipovei amendați fiindcă au vrut să nu mai aibă noroi în fața casei sunt buni de plată. Ei ar fi trebuit să aibă autorizație de construire pentru pavelele și iarba respective. Primarul Nicolae Robu admite că polițiștii locali ar trebuit să dea dovadă de… discernământ și să le dea oamenilor doar un avertisment.

În urmă cu mai bine de un an, niște timișoreni care locuiesc pe strada Constantin cel Mare au decis că nu mai vor să treacă prin noroi de fiecare dată când vin acasă. „Ne-am gândit să amenajăm din banii noștri spațiul verde din fața imobilului unde locuim și muncim, ca să nu mai fie noroi , buruieni, gropi etc. Am solicitat acordul Primăriei, l-am primit și ne-am pus pe treabă. Împreună cu colectivul nostru am făcut amenajarea și acum arată ca în aceste poze… frumos zicem noi! În februarie vine un agent de la Poliția Locală și ne dă amendă 1.000 lei pentru că nu avem autorizație de construcție. Contestăm amenda, normal că nu se admite contestația și trebuie să plătim, dar ce e mai grav este faptul că trebuie să aducem locul la starea inițială. Adică noroi! Primăria a zis că nu putem primi autorizație de construcție pe domeniul public….și că de fapt nici nu ne trebuie”, a notat, pe Facebook, Olimpia Ciocîrdel.

Oamenii se apucaseră de treabă după ce solicitaseră, la PMT, un acord „pentru a monta din fonduri proprii pavele înierbate pe spațiul verde dintre carosabil și trotuarul aferent imobilului”. Le-au răspuns, sub semnătură, Culiță Chiș, șeful actualei Direcții Edilitare, și un șef de serviciu, care le-au transmis oamenilor că „suntem de acord cu solicitarea dumneavoastră, cu respectarea legislației în vigoare”.

Amenda de 1.000 de lei a venit după ce au fost „călcați” de două ori de polițiștii locali. Prima dată, totul a fost în regulă, însă a doua oară, deși actele erau aceleași, s-a lăsat cu proces-verbal de amendă. „A venit alt agent, care ne-a cerut documentele și ne-a spus că există o sesizare de la Poliția Rutieră, dar că nu ne poate spune ce conține, pentru că e secret de serviciu. Ulterior am aflat că sesizarea se referea la faptul că am amenajat fără aprobare o parcare ecologică! Polițistul local ne-a spus că acordul primăriei este ambiguu și că avem nevoie de autorizație de construire”, au povestit oamenii.

Întrebat, la finele săptămânii trecute, dacă i se pare firească o amendă de 1.000 de lei într-un astfel de caz, primarul Nicolae Robu spunea că probabil ar fi fost nevoie de o altă abordare din partea Poliției Locale, dar că asta nu-i absolvă pe oameni. „Consider că n-ar fi trebuit să-i amendeze, trebuia să-i atenționeze. Dar nu trebuie să facă nimeni amenajări ale domeniului public. Eu duc altă politică decât cea dusă de predecesorii mei. S-au făcut foarte multe lucruri populiste și total greșite. Oamenii sunt de bună credință, li s-au dat puieți să planteze copaci. Ei de unde să știe că dedesubt este conductă de gaz sau rețea electrică? Ne-am trezit cu rădăcinile copacilor printre fibre optice, pătrunse în rețeaua de termoficare și așa mai departe. Nu sunt vinovați oamenii, sunt vinovați cei care i-au pus să facă treaba asta. Noi avem contract de amenajare și întreținere a spațiilor verzi și noi trebuie să facem amenajările Nu era normal să-i amendeze”, afirma edilul.

După ce s-a interesat despre caz, marți, Robu a revenit cu noi precizări. „Nimeni nu are voie să intervină pe domeniul public decât cu aprobare. Dacă unii mai greșesc, în sensul că nu au autorizație conform legii, ci au avut un acord din partea unei comisii, polițiștii trebuie să aibă discernământ, pentru că nu avem plan de amenzi. Trebuiau să explice că au la dispoziție o cale de a intra în legalitate, să meargă la primărie, să se intereseze. Nu «hop pe ei cu amenda». Oamenii nu au făcut un lucru rău, dar și când faci bine, trebuie să-l faci respectând legea. E o construcție, pentru construcție trebuiau să aibă aprobare (…) Dar, încă o dată, nu trebuiau să îi amendeze, trebuia să-i atenționeze, pentru că în lumea civilizată nu stai la pândă să dea amenzi. Nu te duci năvală să-l amendezi decât pe cel care dă dovadă de rea-credință”, susține primarul. Conform acestuia, acceptul venit de la Direcția Edilitară ar fi trebuit să fie urmat de alte avize, din care unul obligatoriu de la Direcția de Urbanism a PMT. Că nu le-a spus nimeni oamenilor care sunt pașii de urmat într-un altfel de caz nu mai contează. Acum sunt buni de plată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Radu Moraru a spus: (iunie 20th, 2018 at 08:03 )

Otilia, hai ca pe prietena ta Roxana Deaconescu o inteleg ca are obsesii cu anumite subiecte, dar ai grija sa nu cazi si tu in acelasi pacat. Nu de alta, dar eu consider totusi debanat-ul un site mai serios decat tion-ul (unde cele mai multe subiecte sunt sesizari primite de la cititori). Ce face tion-ul nu e presa. Presa e ce face Ino sau Sasu si nicidecum Roxanica.
Si la final una pentru anteconbega: Freddy primar, se stie!

nero a spus: (iunie 20th, 2018 at 09:56 )

Adica sesizarile de la cititor nu sunt importante, doar intoxicarea cititorilor cu articole cateodata tampite, alea sunt importante, mai Raduu Moraru mai rumega putin inainte de a scrie prostii.

Radu Moraru a spus: (iunie 20th, 2018 at 10:21 )

@nero, nu te cunosc si de aceea nici nu imi permit sa te jignesc (asa cum faci tu). Dar asta tine de nivelul de inteligenta al fiecaruia. Trecem peste asta. Uita-te la presa serioasa din Romania (sau de oriunde) si spune-mi unde prim-planul stirilor este tinut de astfel de subiecte? Astfel de „stiri” pot fi trecute la capitolul „voi intrebati, noi raspundem”. In rest sa fii tu sanatos si sa te infrupti din astfel de subiecte! Ca sigur iti vor aduce prosperitate.
P.S. Din cate se pare, in cazul de fata „pagubitii” se pare ca nu sunt chiar atat de pagibiti precum se incearca a se acredita ideea. Dar asta e un alt subiect, pe care care tu nu ai cum sa il intelegi. Ca pentru tine sunt importante stirile venite de la cititori.

anteconbega a spus: (iunie 20th, 2018 at 19:32 )

Distinse domnule Moraru, şi sesizările de la cititori au importanţa lor! Iaca, am sesizat cu bucurie că „Rb”-ul de când e condus de tinerii gazetari O. Roşa şi Gh. Telbisz e mai vioi, mai sprinten, cum ar veni, mai săltăreţ în pagină. Chiar azi avem prezentată o poziţie a fostului om de presă A. Pau, acum deputat din tabăra liber-cugetătorului Ion Iliescu, dl Pau fiind un parlamentar care susţine la ziar cu tărie că problemele transportului în comun din municipiu au început să se acutizeze „încă de la începuturile madatului Robu la Primăria Municipiului”. Adică, chiar din primul mandat, când viceprimar al Timişoarei era ditamai viitorul prim-ministru al României, don Sorin Grindeanu, situaţie gravă care s-a perpetuat şi atunci când viceprimar a ajuns tot un social democrat (e drept, de conjunctură), dl. Traian Stoia. Domnule Pau, care-i treaba, cei doi excepţionali oameni politici de stânga-mprejur pomeniţi mai sus au fost doar nişte paparude în conducerea Primăriei? Nu-i frumos, sunt de-ai matale…

anteconbega a spus: (iunie 21st, 2018 at 10:11 )

Băştinaşi de toate vârstele, uniţi-vă!

domnul vasile a spus: (iunie 21st, 2018 at 13:12 )

Pai cand au primit scrisoarea oficiala de la primarie ca pot face ordine si curatenie pe domeniul public (!) de ce nu li s-a spus ce etape/pasi au de urmat ? Era greu pentru domnul culiță ? Cu siguranță!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top