Actorii din Timișoara schimbă scena cu strada. Ei se adaugă distribuției piesei „Fără Penali în funcții publice” și, timp de trei zile, vor strânge semnături pentru această campanie.
La București a început deja Săptămâna Actorilor, al cărei „regizor” este Marius Manole. Acestuia i s-au alăturat în demersul său nume mari precum Oana Pellea sau Victor Rebengiuc, care au ieșit în stradă pentru a strânge semnături în campania „Fără Penali în funcții publice”. O nouă „reprezentație” va avea loc la începutul săptămânii viitoare și la Timișoara, de luni, 23 iulie, până miercuri, 25 iulie. Actorii Alina Ilea, Alina Spiridon, Ionuț Pîrvulescu și Olga Diana Török, dar și regizorul Traian Șoimu vor fi prezenți în Piața Victoriei (vizavi de Catedrala Mitropolitană), între orele 17 și 20, pentru a ajuta la strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească #FărăPenali. Haideți să-i cunoașteți și să vorbiți cu ei dincolo de scena teatrului.
Scrie un comentariu
4 comentarii pentru acest articol
#agramati ! „Acritza”
Există o explicaţie, domnule muamad asdassd! Cele două Aline şi Olguţa sunt acrite de politica spurcată a dlui Liviu Gratia şi a camarilei lui deliormane, de aici chestia cu acritze (diminutiv efiminizat de la acru). Acritură ar fost prea dur. E interesant dacă distinsul regizor secreter de etat Ioan Ardeal Transilvania Ieremia îi va permite frumoasei sale soţii, acrituritza Claudia Ieremia, să fie prezentă alături de colegi la strângerea de semnături împotriva derbedilor politici penali. Ardeale, fii bărbat, Moldavia te aşteaptă!
Banii penalilor sunt foarte buni ! De ce nu refuza actorii maririle de salarii ale guvernului penal ?…
Cadourile salariale făcute de penali sunt ca un fruct otrăvit, nu au acoperire în economie. Aşa spun specialiştii neutri din PSD, dar o fac cu jumătate de gură…
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- Alarmă cu bombă pe Aeroportul Internațional Timișoara /FOTO
- Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
- Ultima întâlnire a lui Nicolae Robu cu Moș Gerilă
- A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
- Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
- Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Administratie
Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Citeşte tot articolul
Politica
Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Citeşte tot articolul
Sport
European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Citeşte tot articolul
Social
Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Economic
Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook