CJ Timiș a rezolvat parțial dilema de la Cioca. Se intabuleaza la Cartea Funciară

CJ Timiș se apucă să-și facă ordine la Cioca. În prima fază se face înscrierea corectă în Cartea Funciară, pentru că diferența dintre acte și realitate este, în acest moment, de peste 2 hectare. Consilierii județeni au fost de acord cu noile măsurători.
cioca
Unde și cum au dispărut peste 2 hectare de teren de la aeroportul de la Cioca? E o întrebare la care s-a găsit parțial un răspuns, la trei ani de când au început discuțiile. Vorbim despre terenul aflat în proprietatea CJ Timiș pe care funcționează SC Aviația Utilitară SA, a cărui măsurare a fost dispusă expres de Camera de Conturi. Terenul a fost măsurat de o firmă specializată în 2008, rezultând o suprafață de 33.6 hectare. La măsurătoarea din 2015 însă, realizată de o altă firmă, aceeași suprafață este cu 2,5 hectare mai mică. Între timp, s-a făcut, în acest an, a treia expertiză, ale cărui rezultate sunt identice cu ale celei din 2015. În decembrie 2016, consilierii județeni au avut pe ordinea de zi un proiect referitor la „aprobarea diminuării unei suprafețe de teren din Timișoara, str. Torontalului km 3, identificată prin CF nr. 411557 (…) aflată în domeniul public al județului Timiș și exprimarea acordului de înscriere a noii suprafețe măsurate în Cartea Funciară Timișoara”. Consilierul județean Viorel Coifan (PNL) a cerut explicații despre diferența de 2,5 hectare, iar proiectul a fost amânat.

El a fost adoptat după doi ani și jumătate, în plenul de miercuri, 18 iulie. Asta, după ce au fost făcute încă niște măsurători. „Prin Procesul Verbal de predare-primire nr. 10534/07.06.2018, S.C. Topocad S.R.L. ne-a predat documentația realizată. În cuprinsul acesteia, după executarea lucrărilor de măsurători topografice ale terenului identificat prin C.F. nr.411557, nr.top. 25066/1-7/1/1/a, a rezultat o suprafață măsurată de 313.909 m.p. față de cea înscrisă în acte de 336.063 m.p., fiind constatată, astfel, o diferență de 22.154 m.p. Pentru înscrierea noii suprafețe în C.F. Timișoara, este necesar să fie emis un acord al CJ Timiș, privind această înscriere, exprimat printr-o hotărâre de Consiliu”, scrie în referatul proiectului votat de consilierii județeni.

Urmează, după intabulare, o clarificare a suprapunerilor de proprietăți deținute de CJ Timiș și Primăria Timișoara. „Totodată menționăm că după înscrierea în Cartea Funciară a noii suprafețe de 313.909 m.p. pentru imobilul identificat prin C.F. nr.411557, nr.top. 25066/1-7/1/1/a și intabularea imobilului înscris în CF nr. 446449, se va proceda la clarificarea situației juridice a terenurilor pe care există suprapuneri. Ulterior clarificărilor efectuate, se va promova un proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al Județului Timiș pentru imobilele situate în Timișoara, Calea Torontalului km.3”, mai scrie în același proiect. Pentru ca aerodromul Cioca să aibă o șansă la revitalizare, este nevoie însă de omologarea pistei, lucru care nu s-a întâmplat încă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 19th, 2018 at 08:13 )

Rămâne întrebare dură a lui Viorel Coifan, se aşteaptă încă răspunsul, pista nu e încă omolşogată, Mare scofală!

Legolas a spus: (iulie 20th, 2018 at 23:18 )

Daca jigodiile de pe Cioca care fac acrobatii peste casele oamenilor indraznesc sa aprobe pista in intravilan intre case, incalcand legile de mediu, de urbanism de aviatie, DNA si puscaria o sa ii astepte .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top