Marcând pentru Dinamo, Deian Sorescu ne reamintește de ce a retrogradat Poli

„Atâta timp cât nu știu ce se întâmplă cu banii la club, atâta timp cât un jucător ca Mailat pleacă gratis, n-am de ce să le dau bani.” E o declarație aproximativă pe care am auzit-o personal sau mi s-a povestit de ea, făcută de potențiali investitori la ACS Poli. Se știe, în campionatul trecut, primarul Nicolae Robu a tot făcut apel la timișoreni să dea bani pentru CMPDTP (Cea Mai Poli Dintre Toate Poli). Din motive precum cele de mai sus, apelul său a rămas fără rezultat, iar ACS Poli a retrogradat.
acs poli
Mi-am amintit de astfel de declarații duminică seara, când, în chiar primul meci oficial jucat pentru Dinamo, timișoreanul Deian Sorescu a înscris golul decisiv pentru victoria „câinilor” din etapa inaugurală. Produs al clubului timișorean, Sorescu a prins opt meciuri și un gol la Poli, debutând la 18 ani în timpul lui Petre Grigoraș, fiind păstrat în prima echipă și de Ionuț Popa. Prin 2016 a fost accidentat, fiind nevoit să stea departe de teren două luni. Clubul nu s-a implicat în recuperarea jucătorulu, aceasta fiind făcută pe banii părinților. În același an, contractul jucătorului cu clubul timișorean expira, iar un nou contract n-a fost înregistrat la timp. Litigiu la FRF, iar jucătorul este declarat liber de contract. Adică să plece gratis! Adică o nouă mostră de meritocrație (vorba lui Robu) la ACS Poli.

Ulterior, Sorescu a avut o scurtă aventură în Italia, pentru ca în sezonul trecut să joace pentru ASU Poli unde a avut un sezon foarte bun (38 meciuri – 14 goluri), recompensat cu transferul la Dinamo. Aceasta este pe scurt povestea uneia dintre speranțele fotbalului timișorean, care a plecat de la ACS Poli gratis. La fel ca mulți alții, dar mai ales cealaltă mare speranță, Sebastian Mailat, plecat gratis la campioana CFR Cluj. Culmea, chiar conducătorii clubului clamau, în urmă cu vreo doi-trei ani, că cei doi sunt mină de aur și fără 1,5 milioane de euro nu vor părăsi echipa de pe Bega. Uite c-au plecat pe gratis!

A fost și este ACS Poli un club bogat ca să-și permită un astfel de lux? Nici pe departe. Lipsa banilor a făcut ca echipa să retrogradeze în Liga a II-a. La care s-a adăugat și managementul absolut rudimentar de la club. Management aprobat și supravegheat de primarul Nicolae Robu. Și atunci au dreptate cei care au bani, ar putea investi la Poli, dar nu o fac?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 23rd, 2018 at 15:45 )

Atata timp cat sunt aceiasi burtosi la conducere , nu vom avea echipa f,tui…Burtosul ala mare care in trecut a fost si pe la CFR ii toata buba , plus mai vreo 2-3 …Poate acum ca suntem in Liga II-a nu ne vom mai permite sa-i dam gratis…Nu am loc aici sa scriu cati jucatori buni au plecat de la Poli…ROBUUUULE !…intra cu bocancii in ei !

Mikanist a spus: (iulie 23rd, 2018 at 16:37 )

Gata. Poli se muta la electrica. Au fost dați afară. De miine gata. Au îngropat încă o echipa. Electrica. Una frumoasa. Rușine robule.

Anonim a spus: (iulie 24th, 2018 at 11:21 )

Atata vreme cat un „mitic” ii trateaza pe tinerii care, de la varsta de 7 ani, cresc acolo ca pe niste sclavi, cata vreme sunt adusi tot felul de asa zisi fotbalisti ,vazuti pe dvd-uri sau pentru care exista un interes pecuniar, totul se va duce pe rapa. Mai sunt doar cativa tineri crescuti de club pentru ca restul au fost indepartati si aruncati la echipe de liga 3 in loc sa fie promovati. Cei care nu se supun „sclaviei” devin indezirabili si sunt persecutati. Sper ca acest club (infiintat cu intentia declarata de a promova tinerii crescuti) sa se desfiinteze pe mana lui Birlica si a tuturor antecesorilor vremelnici si alesi pe criterii doar de unii stiute. Deces placut ACS….!

ttb a spus: (iulie 26th, 2018 at 13:14 )

Gratis PENTRU ECHIPA!
Cei care au facut posibil „gratisul”, fiti siguri ca au apucat de cascaval!
Pierde echipa, dar castig eu, E BINE SI NIMENI NU ZICE NIMIC.
Procedeul e patentat de pe „vremea lui Iancu”

++ a spus: (iulie 27th, 2018 at 12:55 )

Robu e un cretin care nu are treaba cu fotbalul, chestiile astea se intimpla doar lui.

Luci_Pop a spus: (iulie 30th, 2018 at 15:09 )

Nu a plecat nimeni gratis… astea sunt vise exotice. Toti au plecat pe bani care au intrat in anumite buzunare. Nimic nu se pierde, totul se transforma.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top