Primăria Timișoara are bani. Pentru creșterea cu 25% a salariului lui Robert Kristof

Administratorul public al Timișoarei a cerut și va primi. Salariul de bază al lui Robert Kristof va ajunge, de la 1 august, la aproape 17.000 de lei, după ce primarul Nicolae Robu a aprobat, în urmă cu o săptămână, o majorare de 25%. Pe de altă parte, edilul le-a cerut subordonaților săi să reducă toate cheltuielile, pentru că nu sunt bani.

Cam cât munciți, cei mai mulți dintre dumneavoastră, pentru un salariu de 16.935 lei? Dacă sunteți administrator public la Timișoara, nu aveți nevoie decât de o lună! Robert Kristof va ajunge la acest salariu fabulos cu începere de la 1 august. Asta, dacă vor fi de acord – și e imposibil să nu se întâmple asta – și consilierii locali, în plenul de vineri, 27 iulie. Pe 5 aprilie, tânărul city manager înainta un referat către primarul Nicolae Robu. „Legea 153/2017 a fost modificată pentru a echilibra salarizarea administratorului public cu cea a viceprimarului, întrucât a fost constatat un dezechilibru în privința faptului că viceprimarii pot primi o majorare de 25% dacă instituția derulează proiecte din fonduri europene, prevedere neaplicabilă administratorului public (…) Noua lege prevede majorarea limitei maxime a salariului administratorului public, incluzând acea majorare de 25%, dacă și viceprimarul beneficiază de ea. Întrucât în cadrul PMT viceprimarii beneficiază de majorarea de 25% (…) vă rog să aprobați în consecință și majorarea administratorului public cu același procent de 25%”, a notat acesta. Solicitarea a fost aprobată pe 17 iulie, când Robu a notat pe referat că trebuie făcut un proiect pentru viitorul plen. Zis și făcut, pentru că propunerea se va regăsi pe ordinea de zi a ședinței CL.

Haideți să vorbim în cifre. Potrivit legii, „salariul de bază individual al administratorului public se stabilește de către primar (…) în condițiile legii, în funcție de tipul unității administrativ-teritoriale și de atribuțiile stabilite în fișa postului”. În cazul Primăriei Timișoara, conform HCL 542/2017, salariul de bază al lui Robert Kristof era de 13.548 lei. De la 1 august 2018, el va urca la 16.935 lei. De ce o creștere de aproape 3.500 de lei? Simplu: pentru că PMT derulează proiecte europene! Câte proiecte pentru obținerea de bani de la UE a depus până acum municipalitatea, în afară de unele anvelopări de blocuri? Exact unul: cel pentru transformarea în centru multicultural a fostului spital de dermatologie, respins însă. Urmează ca, până în decembrie 2018, să fie depuse și alte proiecte, pentru cele peste 50 de milioane de euro pe care îi are la dispoziție PMT pe Axa 4 – POR.

Între timp, angajații PMT au fost anunțați că trebuie reduse la maximum cheltuielile, în caz contrar asupra lor planând spectrul reducerilor de salarii. „Trebuie să facem rectificarea de buget. Am transmis un mesaj clar că avem probleme financiare. Este o notă internă prin care am cerut să se minimizeze cheltuielile și am interzis să se angajeze noi cheltuieli fără aprobarea mea, personal (…) Am convocat tot personalul și le-am spus «Oameni buni, dumneavoastră înțelegeți ce înseamnă să nu ai bani suficienți? Dacă angajați cheltuieli și nu respectați ceea ce v-am cerut eu, creați o situație în care numai primarul personal nu mai poate interveni decât la salarii. Vreți să ajungem acolo?»”, explica, acum câteva zile, Nicolae Robu. Și da, știm că suma de 16.935 lei este „brutul”. Robert Kristof nu a vrut să comenteze situația.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Mada a spus: (iulie 25th, 2018 at 19:26 )

Vaai, ultracorectul si ultracinstitul primar, baga in regim de urgenta acest proiect la votare! Adica proiectul a aparut in 24 iulie si in 27 va fi votat in sedinta extraordinara a Consiliului local! Nu cumva ultracorectul Kristoff, prins copiind la examene, sa piarda o luna modesta suma de 3000 de lei prevazuta in plus la salariu.

Adrian a spus: (iulie 26th, 2018 at 05:39 )

Incredibil ! Ce produce tanarul asta ca sa merite un asemenea salariu? Ce consistenta poate avea? In privat iti trebuie sa produci nu gluma pt un asemenea nivel de salarizare, iar ca raspundere nu mai zic. Cred ca astia confunda agitatia cu munca. Robu a fost bugetar toata viata asa ca e normal sa nu poata evalua consistenta in munca. Rusine ba!

Adrian a spus: (iulie 26th, 2018 at 07:04 )

Inca ceva: marire de 25%??? Astia sunt nebuni? Oriunde in lumea normala maririle de salariu sunt de o cifra procentuala ! Rusine ba! Ca va bateti joc de banii din taxele platite de cei care produc.

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 26th, 2018 at 09:01 )

Buey, numai săriț ca fraierii la gatu lui bighidiu, o parte se paraindarateaza la big bo$$, adică €u.

F a spus: (iulie 26th, 2018 at 18:28 )

unde se dovedeste ca unii sunt mai egali in drepturi decit altii ? sa il parafrazam pe nenea Iancu: bravos, magarule !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top