Să nu mai fim retrograzi! De ce nu vom avea automate de bilete și vom face tot mai multe plăți cu telefonul

Trebuie să înțelegem că viața modernă este bazată pe noile tehnologii. Asta spune primarul Nicolae Robu, care susține că telefonul este viitorul. Oricum, biletele pe hârtie nu sunt de viitor și doar „iresponsabilii” mai investesc în așa ceva.

Plata cu telefonul mobil a călătoriilor cu transportul în comun este un semn al statutul de oraș de avangardă al Timișoarei. Primarul Nicolae Robu spune că se aștepta la reacții potrivnice, dar e obișnuit cu asta și și le asumă, totul în numele progresului. „Trebuie să fim deschiși, să fim sensibili la noile provocări, la ceea ce ne cere viața modernă, bazată pe noile tehnologii. Cine nu are această deschidere va pierde. Așa cum în alte părți, în țările avansate deja, tehnologic și din toate punctele de vedere, mult mai avansate ca România, s-a putut trece la efectuarea plăților și la o mulțime de servicii numai cu ajutorul noilor tehnologii, și noi, românii, putem face asta. Nu suntem cu nimic inferiori. Trebuie doar să renunțăm la inhibiții, să renunțăm la spiritul retrograd pe care îl văd că se mai manifestă, la conservatorismul pe care o parte din populație îl arată. Timișoara a fost un oraș deschis, un oraș al noului, un oraș al avangardei în foarte multe privințe”, a declarat edilul.

Chiar dacă în orașe mari și cu foarte mulți turiști, precum Munchen, Viena sau Praga, există automate pentru biletele de transport în comun – în capitala Bavariei, chiar în tramvaie, de exemplu – la Timișoara acest lucru nu se va întâmpla. „Nu trebuie înțeles că vom renunța peste noapte la a taxa călătoriile și cu bilete pe hârtie. Investiții în automate de vândut bilete n-o să facem, pentru că, la ora actuală, numai cineva iresponsabil, după aprecierea mea, mai face astfel de investiții”, spune Nicolae Robu.

Și când am introdus taxarea doar cu telefonul, și am fost primul oraș din țară care a făcut asta, pentru parcare, au fost foarte multe reacții de împotrivire. Viața a dovedit că n-a fost de fapt nimic ieșit din comun. Încasăm mult mai mult decât înainte, cu cheltuieli mult mai mici, și este mult mai comod. Nu trebuie să te duci să cauți un parcometru, ba pe ploaie, ba pe vânt, ba pe arșiță, să constați că nici nu ai monede sau bancnote potrivite. Câtă rezistență a fost și la această măsură radicală pe care am luat-o în 2013.
Primarul Nicolae Robu

Edilul este convins că oamenii se vor obișnui cu ideea că așa e normal să fie. „Lumea se va obișnui, nu e nimic ieșit din comun, asta trebuie să fie normalitatea. Vom ajunge să plătim și popcornul, și înghețata la cornet cu telefonul. Îi spunem încă telefon, deși el este cu totul și cu totul altceva. Sunt convins că după aceste discuții mult mai mulți cetățeni vor recurge deja la plata cu telefonul a călătoriilor cu transportul în comun. Au fost făcute peste 6.000 de plăți până acum. Sunt convins că acest număr va crește foarte, foarte mult”, a conchis acesta. Rămâne acum de văzut cum se vor descurca „retrograzii” care nu au, de exemplu, smartphone-uri…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (iulie 19th, 2018 at 14:27 )

Robu e dus rău cu pluta. Foarte mulți pensionari vârstnici călătoresc cu tramvaiul sau cu autobuzele STCT. Au venituri modeste care abia le asigură coșul zilnic. De unde bani pentru smartphone?

Nuconteaza a spus: (iulie 19th, 2018 at 18:07 )

Pentru cultura ta generală, pensionarii nu plătesc transportul in comun. Au gratuit!!! Așa ca, nu au nevoie de smartphone.

domnul vasile a spus: (iulie 20th, 2018 at 13:12 )

Doar un Retrograd adevarat poate decide cine sa aiba smartphone ! Si ala oare cine o fi ?

anteconbega a spus: (iulie 20th, 2018 at 16:09 )

Aici domnule Vasile are dreptate, ce-i al lui e pus deoparte.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Top