Universitatea Politehnica Timișoara urcă în topurile internaționale

Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul al treilea între instituțiile de învățământ superior din România și cele care activează în domeniul cercetării pentru anul 2018. E un progres față de anul anterior.

SC Imago Institutions Rankings a dat publicității clasificarea globală a instituțiilor de învățământ superior și a celor ce activează în domeniul cercetării pentru anul 2018. Potrivit acestei clasificări, Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul al treilea între instituțiile de învățământ superior din România, în creștere cu două locuri față de 2017. SCImago Institutions Rankings a clasificat 25 de universități din România, doar cele care îndeplinesc criteriile minimale privind numărul de lucrări științifice publicate. Pe primul loc este Universitatea Politehnica București, urmată de Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, iar pe locul trei este Universitatea Politehnica Timișoara, urmată pe patru de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar pe cinci de Universitatea București.

În ultimii cinci ani, producția totală de publicații academice în Universitatea Politehnica Timișoara este de peste 1.000 pe an. De exemplu, în 2017, cadrele didactice și cercetătorii din UPT au publicat peste 250 de articole în reviste indexate ISI și au prezentat peste 320 de lucrări în conferințe indexate ISI, în condițiile în care în UPT își desfășoară activitatea circa 600 de cadre didactice titulare. Clasamentul SCImago Institutions Rankings pentru anul 2018, la nivel mondial, cuprinde 3.232 universități. Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul 512 în cadrul poziționării bazate pe punctaj. În ceea ce privește poziționarea în Europa de Est (care include Rusia, Cehia Polonia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Kosovo, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, România, Ucraina, Georgia, Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Moldova), Universitatea Politehnica Timișoara se află pe locul 47 între cele peste 3000 de instituții de învățământ superior, dintre care doar 141 au fost clasificate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

acad Elena Ceausescu a spus: (iulie 8th, 2018 at 09:49 )

Hahaha ! Singura clasificare serioasa este cea facuta de Institute of Scientific Information, in care suntem in scadere. Conferintele nu au nici o valoare in aceasta clasificare, iar articole in reviste serioase nu prea avem. De oamenii seriosi UPT s-a debarasat ! Clasificarile la care va referiti sunt ca sexul cu gonflabila din foaie de cort ! In plus, in epoca PSD Romania nu a mai participat la evaluarea serioasa a universitatilor !

soloMAN a spus: (iulie 8th, 2018 at 12:34 )

Singura preocupare a celor care conduc universitatile este sa obtina cat mai multe locuri la admitere. Ati sesizat scandalul cu ministrul Popa, asa cred ca-l cheama, privind repartizarea numarului de locuri? De ce? Simplu! Aceasta este singura modalitate de a aduce fonduri in universitati. Nu tu cercetare, de altfel companiile multinationale isi fac cercetarea la ei acasa, iar in tara majoritatea inginerilor sunt pusi fie sa faca desene – adica sunt desenatori tehnici cu studii superioare, dar li se zice proiectanti- fie sunt pusi sa urmareasa rezultatele testarilor componentelor realizate aici, ori functionarea liniilor de productie. As fi curios daca la nivelul tarii exista un colectiv format din cercetatori cadre universitare si cercetatori ai vreuneia din firmele care sa aibe ca obiectiv o directie prioritara pentru multinationala. Asa cum am spus batalia este pentru locuri la admitere pentru ca acelea aduc bani siguri. Daca veti gasi vreo femeie de serviciu, vreun muncitor cu liceul terminat, vreun subinginer care sa lucreze in universitati si sa nu fie deja, fie inscris la o forma de invatamant superior, fie absolvent, ar fi o mare minune. Se intampla si anomalii de-a dreptul strigatoare la cer. Pensionari, foste cadre didactice, dar si tineri doctoranzi sunt inscrisi la masterat in domeniile in care au activat sau si-au luat doctoratul. De ce? Pentru ca universitatile sa ia banii alocati de minister prin locurile ocupate, iar „ultraspecialistii” care vor o calificare inferioara (?) sa ia o bursa care in ultimii ani a devenit consistenta. Ne asteapta „succesuri” tot mai mari!

Academiciana Bulina a spus: (iulie 8th, 2018 at 13:14 )

@soloMAN: Ati surprins in putine randuri dezastrul spre care se indreapta universitatile romanesti. Situatia reala a cercetarii e si mai dramatica. Pacalela cu cercetarea se vede simplu: 250 de articole ISI /2000 cadre didactice = un sfert de lucrare de om ! Sa nu mai vorbim de fapt ca la clasificare ar trebui sa impartim articolul la numaraul (ciorchinele) de coautori. Rezulta ce ? Cat suntem de buni ? Cati mai savanti UPTist sunt in comitetele de radactie la revistele internationale ? 100 ? Taiati 1 ! Noroc ca smecherii, cu prieteni la bani la CNFIS, si-au cumparat aparate, care cerceteaza in locul lor ! Ma mir de ce in loc de clasamentul dat de SC Imago … nu s-a dat clasamentul de la Mega Image Timisoara… Ăla cu mezelurile ….

BBC a spus: (iulie 8th, 2018 at 14:16 )

Cel mai mare cercetator din Politehnica este fostul rector, fostul (si actualul) conducator de doctorate, fostul ( si actualul) profesor universitar Nicolae Robu, adica actualul primar al Timisoarei ( de doua mandate). S-o credeti voi ca asta e ultimul! Mai vrea cel putin unul. Activitatea lui stiintifica se rezuma la 7 (sapte) articole publicate in conferinte indexate ISI, niciuna in vreo revista cu factor mare de impact si niciuna la care sa fie prim autor. In concluzie: n-a scris nicio lucrare stiintifica. A fost pus. Probabil el, impreuna cu alt mare cercetator, fost activist de frunte al partidului comunist si parlamentar al Romaniei, si-acum invartindu-se in sfera puterii- pe numele lui Andea Petru- „aduc” coeficientul ala grozav de clasificare al Politehnicii timisorene. Nicio problema! Va fi prelungit dupa implinirea varstei de pensionare si la Politehnica si la primarie, caci la promisiuni a fost intotdeauna cel mai bun, iar celalat „fruntas in cercetare”, adica Andea Petru, a implinit de mult 70 de ani. Nimic si nimeni nu-l impedica sa fie in continuare mare „cercetator” si mare profesor universitar.

anteconbega a spus: (iulie 8th, 2018 at 15:59 )

Petru Andea are 69 de ani. Abia la anul va deveni septagenar. Apoi, vreme de cinci ani, din 1990 şi până în 1995, a respectat cu stricteţe „Apelul către lichele”, promovat de capitalistul feroce Gabi Liiceanu, cel care a ciugulit cu graţie editura Politică şi a mâzgălit-o revoluţionar în ” în Humanitas”, unii considerând că „Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Avantaj Liiceanu…

@anteconbega a spus: (iulie 8th, 2018 at 17:31 )

Lasa-ne in pace cu hau-haul tau. Problema aici era despre cercetare. Ai ceva de adaugat fata de postarile facute? Cum s-a furat Romania, nu ne spune noua, unora, care am lucrat si-n perioada comunista. De la Liiceanu, cum zici tu, pana presedintii tarii. ( O fi Humanitas proprietatea lui Liiceanu? Poate ne dai un numar de la Registrul comertului). Deci, s-a furat in draci. Unii mai mult, altii mai putin. De aia suntem, unde suntem. Nu ne putem compara nici macar cu ungurii. Despre croati, ce sa mai zicem? O tara de 4 milioane. Putini, dar ambitiosi si harnici. De fapt cred ca merg impreuna cele doua calitati.

socialistul@anteconbega a spus: (iulie 8th, 2018 at 17:56 )

S-o crezi tu ca a respectat cu strictete sfatul lui Liiceanu. A facut parte din Partidul Socialist infiintat in 16 noiembrie 1990. Apoi cu Mohora in PSM, ca mai apoi Sasu sa vanda partidul PSD-ului.

Antricot de Bega a spus: (iulie 8th, 2018 at 19:19 )

@anteconbega: Se vede ca ai fost pe la cursurile de diversiune pentru fidelii PCR/Secu, din modul in care schimbi subiectul discutiei si dupa cum cunosti sloganurile PRM-iste de defaimare a intelectualilor seriosi. Pai, dupa capul tau cine trebuia sa preia patrimoniul EP ? Varanul ? Vadim si PRM-ul ? Ambasada Rusiei si Pravda ? Humanitas, prin truda unor intelectuali de calitate, a scos carti de mare valoare ! Ce doreai sa tipareasca ? Manifestul Partidului Comunist ? Mai departe, septuagenariatul lui Andea nu-l face cercetator ci derbedeu oportunist ! Acest nesimtit este membru al Kacademiei Oamenilor de Stiinta din Romania, de unde mai palmeaza o renta viagera de peste 2000 lei/luna. La activitate stiintifica are dosar de promovat sef de lucrari da’e bun de kkdemician ! Se poate mandri cu faptul ca din ateu comunist s-a facut membru al Grupului e Rugaciune a Parlamentului ! Si daca nu te linistesti iti promit o analiza vesela a catorva lucrari stiintifice ale celor sus laudati ! Jur ca ma pricep !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Top