Un senator de Timiș cere demisiile de urgență ale Vioricăi Dăncilă și Carmen Dan

Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu solicită în termeni foarte duri demisiile premierului Viorica Dăncilă și a ministrului de Interne, Carmen Dan, acuzându-le că au dus guvernarea în punctul cel mai jos. Gorghiu îi impută premierului scrisoarea trimisă Comisiei Europene, în care Dăncilă afirmă că președintele Iohannis a încercat o lovitură de stat pe 10 august.
gorghiu
Pe de altă parte, Carmen Dan este criticată pentru raportul prezentat duminică seara referitor la atrocitățile comise la mitingul Diasporei. „Cât tupeu trebuie să ai să dai vina pe victime pentru tot ce a fost în Piața Victoriei pe 10 august! De la cine a învățat Dragnea cum să facă propagandă? De la regizorii mineriadelor? Cum să afirmi că zeci de mii de oameni pașnici au trecut prin acele atrocități numai pentru faptul simplu că au participat la manifestația diasporei, dar altfel sunt numai 5 cazuri în care autoritățile au făcut greșeli. Descalificant să stai 9 zile ascunsă și apoi să apari duminică seara pentru a susține așa ceva! Evident că a fost vorba despre o reacție disproporționtă a autorităților. Într-o piață plină cu zeci de mii de oameni au existat 1000 de provocatori. Dar gazele și bastoanele au fost folosite fără discernământ, până la urmă toți manifestanții au fost agresați de forțele de ordine și peste 400 de oameni au avut nevoie de ajutor medical. De ce nu se dau explicații despre toate aceste lucruri?”, a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Senatorul de Timiș afirmă că principalul vinovat pentru această stare ar fi totuși Liviu Dragnea, „sponsorul politic” al premierului și ministrului de Interne. „Cât mai pot sta în astfel de funcții Viorica Dăncilă și Carmen Dan? Scrisoarea de vineri către Comisia Europeană și declarația de presă de duminică au adus această guvernare la punctul cel mai jos imaginabil! E clar pentru toți că Dragnea le împinge la astfel de gesturi dar nu pot să înțeleg cum de PSD mai acordă sprijin acestui grup mic care se agață de putere cu orice preț. Aceste două persoane trebuie să plece urgent din funcțiile lor, la fel Dragnea, sponsorul lor politic!”, a mai postat Gorghiu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (august 20th, 2018 at 13:23 )

Din păcate pentru acest partid nu lasă deloc impresia ca ar putea deveni o alternativă solidă la PSD. Socialiștii fac gafe mari dar acestea nu sunt contabilizate în dreptul PNL ci mai mult profita de ele partidele-bidon gen USR sau Cioloș. A fost o mare eroare asocierea cu PDL, un partid compromis politic aproape în totalitate. Sper sa nu am dreptate și PNL sa nu dispară, dar sunt șanse mari să fie sfârtecat de micii canibali care ii mănâncă din electorat.

alina bubulina a spus: (august 20th, 2018 at 14:20 )

Stelu draga,

ai dreptate,
Pnl este un partid fara initiativa civica, ci un partid de profitori si meritocrati. Isi vad de interesul propriu si de functii si, cand le-au obtinut, nu mai dau cu lunile pe la partid.

dar nu ai dreptate in chestia cu PDL, eu, ca fost membru PDL nu am dorit sa continui in noul si „marele” PNL….dar din ce aud de la colegii mei, care acum sunt in PNL, cel putin in Timis e jale totala. In PDL am fost o echipa, acum n PNL e praf si pulbere.

abia astept momentul cand fostii PDL se vor separa de PNL intr-un nou partid.

Adora a spus: (august 20th, 2018 at 17:07 )

Adora draga,
Am votat PDL si trebuie sa recunosc ca am gresit. Te citez ca sa intelegi exact ce a fost PDL, pt ca din fericire in prezent este istorie si sper sa ramana acolo ” un partid de profitori, care isi vad de interesul propriu si de functii”. Sper din suflet sa ramana in trecut.

Luci_Pop a spus: (august 20th, 2018 at 17:19 )

Stelu eu chiar doresc ca PNL sa ajunga la desfintare. As prefera sa fie de mana cu PSD-ul, dar oricat de prosti sunt pesedistii, cei de la PNL tin sa ne arate ca ei sunt ”Number 1”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top