CJ Timiș are de doi ani aviz de la CFR, pentru trecerea de cale ferată de la Sînandrei

Au de doi ani aviz de la CFR, dar n-au făcut nimic. O timișeancă le bate obrazul șefilor CJ Timiș, care nu s-au sinchisit să repare trecerea la nivel cu calea ferată de la Sînandrei. La finele săptămânii trecute, un șofer exasperat i-a lăsat un mesaj neobișnuit lui Călin Dobra, care i-a răspuns că durează mult până se obțin avizele.

La finele săptămânii trecute, o coală A4 scrisă cu carioca a făcut senzație pe rețelele de socializare. Era vorba despre un mesaj adresat șefului CJ Timiș, Călin Dobra, care era aproximativ rugat să repare trecerea de nivel cu calea ferată de la Sînandrei, unde oamenii își rup mașinile în fiecare zi. Limbajul șoferului hâtru n-a fost unul de salon, iar răspunsul a venit două zile mai târziu, pe Facebook. „Aș fi apreciat foarte mult dacă autorul ar fi înlocuit un singur cuvânt, deoarece sunt total împotriva folosirii de cuvinte jignitoare, cu atât mai mult obscene. Referitor la subiectul în sine, după cum ați văzut, preocuparea noastră este constantă în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de trafic, iar recent s-a reușit împreună cu cei de la CFR, refacerea trecerilor de cale ferată de la Pișchia și Giarmata. La Sînandrei am obținut toate avizele necesare (la CFR un aviz poate dura și 1 an de zile) și suntem pe ultima sută de metri cu întocmirea documentațiilor pentru lansarea licitației privind execuția. Ca orizont de timp sper ca în luna octombrie lucrările să fie finalizate”, a scris „cu cele mai bune intenții, Călin”.

O timișeancă îi bate însă obrazul președintelui CJ. Ea s-a adresat în scris companiei CFR, întrebând ce se întâmplă cu infama trecere de cale ferată, iar răspunsul este unul cât se poate de clar. „Sucursala CF Timișoara a eliberat din anul 2016 avizele necesare CJ Timiș pentru a demara lucrările la proiectul «Asfaltare DJ 693A Becicherecu Mic – Dudeștii Noi și Dudeștii Noi – Sînandrei». În cadrul lucrărilor de asfaltare DJ 692A, CNCF CFR SA a condiționat, prin avizele emise, și modernizarea trecerii la nivel, odată cu execuția lucrărilor la nivelul drumului județean, însă autoritățile locale au asfaltat doar drumul, fără trecerea la nivel (inclusiv racordările între drum și CF). În urma demersurilor Sucursalei Regionale CF Timișoara, CJ Timiș a transmis că lucrările la obiectivul «amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată» vor fi executate în cursul anului 2018, după finalizarea achiziției publice”, scrie, negru pe alb, în adresa semnată de directorul general al CFR SA, Ion Gavrilă. „De ce ne induceți în eroare? Locuitorii din comuna Sînandrei și nu numai, toți cei care trec peste acest tronson, sunt puși în pericol de către cei care ar trebui să se asigure că nu se întâmplă o nenorocire. Sau? Trebuie să se întâmple ceva ca să modernizați tronsonul, așa cum o cereau avizele?”, a notat timișeanca. Potrivit președintelui CJ, în două luni, problema ar trebui să fie rezolvată…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbegaa a spus: (august 6th, 2018 at 10:38 )

Omul cu bariera de la Sanandrei nu a postat tabla în limba suedeză „Muie PSD”, aşa că de ce atâta supărare? Ca să vezi politică rapidă: se va rezolva în două luni ce nu s-a făcut în doi ani! Excepţional! Li se rupe celor de la Sânandrei de „refacerea trecerilor de cale ferată de la Pișchia și Giarmata”, că ei nu ajung acasă pe ruta Timişoara-Lipova, bre !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top