După Robu, potopul sportului timișorean

Așadar, primarul Nicolae Robu s-a supărat precum cowboy-ul pe sat și a dat de pământ cu finanțarea fotbalului și chiar a sportului de la bugetul local. Până la un punct, frustrarea primului om al urbei este de înțeles după procesul pierdut – aș spune în mod ciudat – cu Curtea de Conturi în privința alocării de bani la cluburile sportive. Și asta, atâta timp cât această finanțare continuă în toată țara. Apropo, duminică am văzut un meci de Liga I între o echipă pe ale cărei tricouri scria „Primăria Sibiu” și o alta având inscripționat „Primăria și Consiliul Județean Călărași”, culmea, toate entități administrate de PNL. Am făcut această mică paranteză pentru că există foarte mulți specialiști și „Brâncovani” care spun acum că în Liga a II-a se pot da bani, dar în prima ba.

Revenind la declarația lui Robu, trebuie spus că municipalitatea n-a mai dat bani la ACS Poli de ani buni, echipa susținându-se cu banii din drepturile TV și mici sponsorizări. Chiar și așa, Poli mai putea sta destul în Liga I, fără managementul dezastruos introdus tot de Robu la club și nu mai insist asupra acestui aspect. Cert este că Cea Mai Poli Dintre Toate Poli a ajuns acum Cea Mai de Ocolit Poli Dintre Toate Poli. Dar cum de capitolul ACS Poli s-a ocupat pe larg colegul Eugen Sasu, o să ma axez pe altceva în rândurile următoare.

Dacă un primar n-are datoria să se ocupe de fotbalul (sportul) de performanță, altfel se pun lucrurile când e vorba de copii și juniori. Aici Robu ar avea nu doar datoria, ci chiar obligația să investească. Fiindcă e vorba de sănătatea și viitorul copiilor Timișoarei. În condițiile în care statul nu investește în acest domeniu, oamenii de afaceri o fac prea puțin, devine o obligație pentru autorităților locale să se ocupe de acest domeniu. Inclusiv în fotbal. De exemplu, ACS Poli are o extraordinară pepinieră la nivelul de copii și juniori plus antrenori de valoare. Ce-i drept, neplătiți și ei. Și ar fi păcat ca acest compartiment să se se desființeze odată cu clubul.

Poate că Robu ar trebui să se preocupe inclusiv juridic ca această pepinieră să primească o entitate separată, eventual sub umbrela Clubului Sportiv Municipal. Fiindcă banii investiți aici ar fi mult mai folositori decât cei risipiți pe panseluțe, fântâni cântărețe sau chiar drumuri care azi se asfaltează, iar după trei zile se sparg, fiindcă s-a uitat să se tragă o conductă. De exemplu, Consiliul Județean Timiș investește de anul trecut, și bine face, în juniorii de la ASU Poli. Primăria de ce nu poate face la fel la ACS? Poate pentru că pe primar îl intersează doar succesul imediat și nu ceva durabil, pe termen lung?

Și încă o chestiune. Punând cruce lui ACS Poli, Robu a spus că va da mult mai puțini bani și celorlalte echipe aflate sub umbrela SCM. Or, putea face total invers. Nemainvestind în fotbal, să demonstreze că Timișoara poate fi prima măcar la handbal, baschet etc. (Repet, la rugby era prima și înainte de venirea lui Robu.) Mai mult, s-a arătat nemulțumit de managementul de la SCM. Dar cine a pus oare șef la club un om cu mari deficiențe de ordin moral, dar și mangerial? Fiindcă traficul de influență pentru un PUZ, PUG, autorizație de construire n-are nicio legătură cu managementul sportiv. Și fiindcă după câțiva ani și-a dat și Robu seama de acest lucru, pedepsește întregul sport timișorean. Același Robu care în 2012 promitea solemn urnătorul lucru: „Timișoara capitală a sportului în România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere – cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, nouă sală polivalentă, nou bazin de înot, etc. – o Timișoară pentru care câștigarea titlurilor de campioană națională la fotbal, handbal, baschet, etc. – inclusiv la diverse sporturi individuale – să devină obiective de rutină”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

leo di taio a spus: (august 7th, 2018 at 11:38 )

Doar minciuni si promisiuni neonorate. pe cand o lista de semnaturi „FARA INCOMPETENTI IN FUNCTII PUBLICE „?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top