Eva Andreaș: Nu țin cu dinții de scaunul de prefect și nu voi face compromisuri pentru a rămâne în funcție

Prefectul de Timiș Eva Andreaș a împlinit un an de când a depus jurământul în funcția de prefect. A fost un moment inedit, fiindcă Andreaș nu doar că este prima femeie prefect de Timiș, dar și primul care n-a fost membru de partid. Cu acest prilej, reprezentantul Guvernului în teritoriu a răspuns întrebărilor adresate de debanat.ro. Este primul interviu al prefectului de Timiș acordat unei publicații, putând afla astfel care au fost cele mai mari probleme cu care s-a confruntat, care sunt satisfacțiile muncii de prefect, dar și… cu ce echipă de fotbal din Timișoara ține Eva Andreaș.
eva andreas
– Ați împlinit un an în scaunul de prefect. Fiind o funcție râvnită de mulți politicieni și neavând spate politic ați crezut că o să rezistați așa de mult?

Funcția de prefect nu este pe viață, asta am știut de la început, și nu mi-am propus să rămân aici un anumit număr de ani, nu mi-am stabilit un astfel de țel. Am știut, de asemenea, ce presupune munca de prefect și nu a fost o decizie ușoară la momentul numirii mele. Da, poate funcția este râvnită de multă lume, dar nu am avut timp să mă gândesc la acest aspect în acest an pentru că am avut treabă.

– Sunteți mai discretă în relația cu mass-media. Asta fiindcă nu sunteți om politic? Dacă nu mă înșel e primul interviu pe care-l dați?

Este, într-adevăr, primul interviu, dar nu am refuzat dialogul cu presa. Am considerat că primează instituția pe care o reprezint și munca pe care noi o depunem, nu imaginea mea personală. Am comunicat, ori de câte ori a fost necesar, informații detaliate cu privire la activitatea instituției, iar după cum știți, atât dvs cât si colegii dvs din mass media, răspund la orice oră la telefon. Nu are nicio legătură faptul că nu sunt om politic, pur și simplu am încercat să mă concentrez pe problemele din Prefectură.

– Care au fost cele mai grele momente din acest an?

Cu siguranță, cel mai greu moment a fost furtuna puternică din luna septembrie a anului trecut. Au fost pierderi de vieți omenești și asta e dureros. Da, sunt importante și pagubele materiale, însă când se ajunge la decese, totul capătă altă dimensiune. Au mai fost momente grele și la inundații… Momente grele există în fiecare zi, e în fișa postului.

– Dar cele care v-au oferit cele mai mari satisfacții?

Satisfacțiile acestei funcții sunt legate direct de ceea ce vorbeam mai devreme, de probleme și de situații de criză. Când reușim să rezolvăm problemele, să ajutăm oamenii, atunci avem satisfacții.

– Una din problemele cu care se confruntau prefecții în anii trecuți erau afacerile imobiliare, schimburile de terenuri etc. S-au terminat astfel de afaceri? Se mai fac presiuni pentru astfel de schimburi?

Instituția Prefectului are atribuții pe această zonă funciară, însă eu nu m-am lovit de astfel de situații, de presiuni dacă vreți. S-a soluționat absolut legal orice solicitare pe care am avut-o și atât. Presiuni nu au existat din partea nimănui. Iar despre trecut nu pot să vorbesc pentru că nu știu ce au făcut predecesorii mei.

– În iunie ați trimis la DNA documentația despre un mai vechi schimb de terenuri? Mai știți ceva de acel dosar?

Nouă ni s-au cerut atunci documente pe care le-am pus la dispoziție și asta a fost tot. Nu ni s-a comunicat nimic, nu avem nicio informație și nicio legătură cu acele cercetări pe care le fac autoritățile.

– Care sunt cele mai mari probleme cu care vă confruntați?

Poziționarea geografică a județului Timiș nu aduce doar beneficii, ci crează și probleme, iar una dintre ele este migrația ilegală. Știți bine că ne-am confruntat cu un asalt al migranților la granița noastră cu Serbia, dar cred că s-a gestionat bine situația. Și numărul mare de accidente rutiere reprezintă un subiect care ne îngrijorează, iar în desele întâlniri cu reprezentanții IPJ Timiș discutăm despre prevenirea acestor evenimente.

– Aveți rol de coordonator al instituțiilor deconcentrate. Ele sunt conduse în general de oameni politici având protecție politică. Vă impuneți punctul de vedere asupra lor? Vă sună șefi de partide pentru unul sau altul dintre acești directori?

Pe cei mai mulți dintre directorii instituțiilor deconcentrate îi cunoșteam dinainte de a fi prefect, ne-am întâlnit de mai multe ori pe parcursul a celor 17 ani de administrație și cu cei mai mulți dintre ei aveam o relație bună. Acum, din această postură, trebuie să și colaborăm instituțional, iar din punctul meu de vedere relațiile sunt bune. Cât timp există respect și nu se depășesc limitele și legile, nu avem ce să ne reproșăm unii altora. Presiuni asupra mea nu au existat și nici nu cred că vor exista. Liderii partidelor politice din Timiș mă cunosc, știu foarte bine cum funcționăm noi și nu cred că vor acționa în acest sens.

– Foștii prefecți au atacat de foarte multe ori în contencios Hotărâri ale CL Timișoara. Ați avut un astfel de demers? Funcționează lucrurile perfect acum la Primăria Timișoara?
Noi atacăm în contencios după analize temeinice și în baza legii, nu o facem de dragul de a contesta. Atacăm, dacă este cazul, și hotărâri ale Consiliului Local Timișoara și ale Consiliului Județean Timiș, iar acest demers nu trebuie privit ca un afront din partea Prefecturii sau a prefectului. Există, din punctul nostru de vedere, lacune în modul în care funcționează anumite lucruri în Consiliul Local Timișoara și când este cazul, intervenim.
– Ce relație aveți cu primarul Timișoarei? Dar cu președintele Consiliului Județean?
Primarul și președintele Consiliului Județean sunt doi oameni politici puternici, cu funcții importante și responsabilități foarte mari. Colaborez instituțional cu amândoi și cred că până acum nu am avut probleme mari. Ne respectăm, ceea ce este important.
– Ați cochetat vreodată cu politica? Ați vrut să intrați într-un partid?
Nu am fost membru al niciunui partid și nici nu cred că o să fiu vreodată. Nu mi se potrivește politica, eu m-am axat pe administrație.

– Potrivit noului Cod administrativ votat în Parlament, este drept încă neintrat în vigoare, prefecții revin la statutul de demnitari publici, așadar pot fi membri de partid. Dacă vi se va propune să intrați într-un partid pentru a rămâne prefect, o să acceptați?
Eu nu țin cu dinții de scaunul de prefect și nu voi face compromisuri pentru a rămâne în funcție. Cum am spus, nu mi se potrivește politica.
– Erați într-un timp o mare suținătoare a lui Poli. Mai aveți timp de fotbal? Cu cine țineți cu ACS sau cu ASU?
Timp pentru fotbal nu prea am mai avut în ultimul an, dar asta nu înseamnă că nu știu ce se întâmplă. Suntem într-o situație ciudată, cu trei echipe în Liga a II-a și niciuna, din păcate, în prima ligă. Un oraș ca Timișoara merită o echipă în primul eșalon, dar, din motive despre care nu îmi permit să vorbesc, am ajuns în această situație. Nu o să vă divulg ce echipă susțin, dar ați menționat doar două. Poate țin cu Ripensia…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (august 27th, 2018 at 08:29 )

aschia nu sare departe de butuc spune o vorba romaneasca ,am fost coleg cu tatal ei ,sobru si fara compromisuri ,indiferent de consecinte .Sanatate si success Eva

anteconbega a spus: (august 27th, 2018 at 09:45 )

Domnule Birlic, tatăl Bucatoş, corect, iar mama, Geta – o doamnă foarte faină, Dumezeu să-i dea sănătate! Cum se împacă mândra Eva cu faptul că e reprezentanta în teritoriu a unui guvern condus de o distinsă doamnă agramată, care posedă un consilier personal condamnat la opt ani de închisoare, care conduce un guvern cu o ministresă la Muncă provenită din jegul Partidului România Mare şi cu un ministru al agriculturii care a declarat că lichidarea porcilor bolnavi de pestă africană e ca la Oświęcim, Auschwitz pentru cunoscători? Viaţa e complexă, dear Eva… Cât despre chestia cu „Primarul și președintele Consiliului Județean sunt doi oameni politici puternici, cu funcții importante și responsabilități foarte mari”, hai că râde şi ţânţarul anofel şi musca ţeţe de treaba asta!

Poli 21 a spus: (august 27th, 2018 at 11:33 )

Daca este atit de integra precum pretinde si nu face compromisuri, ce cauta intr-o functie girata de cel mai ticalos partid din Romania ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top