Fiecare bătăuș are în raniță bastonul de jandarm și carnetul de partid

Un zugrav, vreun croitor, jurnalist sau un simplu purtător de opinie își pot arăta fără niciun fel de reținere simpatiile sau orientările politice. Fiecare dintre aceștia, dacă își deranjează concetățenii cu care relaționează, își poate pierde, la urma urmelor, relația comercială sau interacțiunea socială cu cel ce se consideră afectat. Bunăoară, frizerul își pierde clientul de pe scaun dacă îl plictisește cu povești anti-PSD sau cu înjurături la adresa liberalilor, noi, cei care ne dăm cu părerea, ne putem trezi cu cititori mai puțini și ne pierdem rostul, dar pentru un jandarm nu este atât de simplu. Colegul Ino vorbește alăturat de latura penală a acțiunii jandarmilor și se întreba dacă statul român are puterea să ducă la capăt și să pedepsească faptele grotești făcute de jandarmi sau de alți huligani. Eu vreau să mă refer la altă față a jandarmului culpabil pentru evenimentele de vineri. Este vorba de jandarmul simpatizant, chiar angajat politic.

Firește că nu mă refer la toți jandarmii. Îmi place să cred că măcar câteva procente dintre ei sunt rușinate de imaginea câștigată pe 10 august, la mitingul diasporei, de instituția pentru care lucrează. N-am să vorbesc despre jandarmi ca despre o categorie de funcționari ai statului inutilă. Din contră, am fi la marginea haosului fără ordine publică, fără capacitatea de a interveni în situații de urgență, iar văicăreala unora pe umerii Jandarmeriei nu-și are rostul. Ea, ca instituție, trebuie respectată, dar în niciun caz așa cum s-a prezentat în seara de vineri. Aș vrea să revin la profilul jandarmului care s-a comportat ca un participant activ la mitingul PSD din iunie și care a dat nas în nas cu un participant la mitingul anti-PSD al diasporei. Ba chiar mai rău. Celor de la mitingul „în alb” li se rupea că la tribună vorbea Dragnea și s-au luat să plece acasă. Jandarmii păreau capabili de multă abnegație și treaba asta doare.

Suntem într-o situație deosebit de periculoasă să observăm un astfel de comportament partizan în cazul unor angajați ai unei instituții a statului care, prin profesionalism, ar trebui să manifeste neutralitate. Ce aveau de apărat cei care dădeau cu sălbăticie în protestatari? Mă tem că unii jandarmi au văzut în ochi nu personaje huliganice, nu adversari ai democrației și conturbatori ai liniștii publice, ci niște dușmani politici. Poate un om cu calități mai degrabă fizice să se simtă în pericol atunci când vede în „patronii” săi politici singurii angajatori care îi asigură salariul bun pe care îl încasează, vârsta de pensionare fragedă și alte avantaje obținute ca slujbaș al statului? Poate. Și devine chiar sinistru scenariul în care un militant politic îmbracă haina militară pentru a tranșa fizic o dispută cu concetățeni ai lui. În primul rând pentru că, orbit de dușmănie politică, nu mai acționează respectând legile și regulamentele de funcționare ale armei. Apoi, mai grav, acest activist politic se protejează de lege prin spectrul ultrajului ce planează asupra oricărei persoane cu care ar intra în conflict fizic sau verbal.

Nu poți fi și jucător politic, și arbitru în funcționarea statului. Sau poți fi și atunci ajungem la situații de genul celor petrecute vineri, la mitingul din Piața Victorie din București, acolo unde am văzut jandarmi lovind cu o îndârjire ce nu poate fi explicată decât oferindu-i valențe pasionale. Mă tem că unii jandarmi nici nu știu că au greșit. Mă tem că sentimentul lăsat de PSD că partidul va avea grijă de ai lor le-a oferit o stare confortabilă nu numai șefilor Jandarmeriei, ci și celor din detașamentele de intervenție. Ne întoarcem la vremurile în care un angajat în instituțiile de forță ale statului se poate aștepta la recompense pentru dăruirea lui, nicidecum la anchete penale și sancțiuni. Sunt convins că maeștrii în mânuirea pulanului nu s-ar fi gândit nici măcar o clipă că procurorii nu le vor ține partea, că doar sunt tot de partea statului, ca și ei, iar statul sunt munții, dealurile, câmpiile, pensionarii, oamenii muncii de la orașe și sate, partidul, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Rovana Plumb sau Codrin Ștefănescu.

Cred că oamenii ăștia nu s-au gândit vreun moment din viața lor împlinită odată cu angajarea la Ministerul Administrației și Internelor că sunt plătiți și pregătiți să protejeze cetățenii plătitori de taxe, taxe din care își încasează și ei salariul, nu să le dea cu bastoanele și gazele în față până în pragul leșinului. Sunt convins că cei mai mulți dintre aceștia consideră PSD adevăratul lor angajator și cu acest „confort” ar putea trăi chiar și-n lipsa democrației, Iar lipsa democrației nici n-ar observa-o.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (august 15th, 2018 at 17:37 )

Un articol excelent dar prea blind cu cei care probabil ar fi fost in fruntea hoardei in epoca de piatra.

anteconbega a spus: (august 16th, 2018 at 08:52 )

Sasu prea blând? Neee, Eugen e o fiară! Bine, nu chiar în fiecare zi, că mai are şi treabă…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Top