Neaga este noul antrenor al lui ACS Poli!

În iunie, Adrian Neaga pleca de la ACS Poli, locul lui fiind luat de Ionel Ganea. După două luni, „Ganezul” a decis să-și rezilieze contractul, iar conducerea clubului s-a reorientat extrem de rapid. Refuzați de Velcea, alb-violeții l-au reinstalat pe banca tehnică pe… Rică Neaga!
neaga
„Noul antrenor principal al echipei noastre este Ionel Ganea! El va fi ajutat de Norbert Niţă (secund) şi Călin Frunză (antrenor cu portarii). Prezentarea noului staf va avea loc pe 25 iunie, odată cu reunirea lotului. Cantonamentul se va derula între 10 şi 20 iulie”, anunța, pe 15 iunie, pe pagina sa de Facebook, ACS Poli. Antrenorul care plecase era Adrian Neaga. Pe 20 august, Ganea, sătul de incertitudinile de la club, a anunțat că renunță. Șefii lui ACS au încercat, marți, să-l convingă pe Vali Velcea, dar acesta a refuzat oferta. A fost anunțat apoi un interimar, Petre Vlătănescu, supervizat de Aurel Șunda. Câteva zeci de minute mai târziu, lucrurile s-au tranșat. Rică Neaga revine, conform surselor noastre, la Timișoara, pe locul de unde a plecat acum două luni. Rămâne de văzut cât va dura „luna de miere”.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Marius a spus: (august 21st, 2018 at 19:56 )

Vai mama lui!

++ a spus: (august 21st, 2018 at 20:26 )

dar oare Codrea de ce nu are loc pe banca? poate fiindca nu a avut asa succes ca Ganea la Stuttgart. e singurul jucator ce a jucat constant 15 ani in campionatul Italiei, e lucru putin asta? si ce a vazut acolo nu poate da mai departe?

Emilian a spus: (august 21st, 2018 at 21:12 )

As dori sa stim cei cativa suporteri ai lui ACS Timisoara ce l recomanda pe RN ptr a prelua conducerea tehnica a echipei . Cand a retrogadat echipa a plecat repede dorind sa si gaseasca alta echipa . Cu ce este legat RN de Tms , de Banat , de Poli Tms…Dc nu s a incerat cu Paul Codrea de exe…dc nu se da credit si lui Petre Vlatanescu….si ar trebui sa se joace doar cu jucatori Under 21 fiindca de pfomovat nu putem promova iar de retrogadat iar nu vom retrograda !

osanu a spus: (august 26th, 2018 at 12:45 )

Cred,ca cea mai optima solutie este aceasta cu Vlatanu,deoarece cunoaste loturile de juniori,atat A cat si B,si cu formarea unei echipe din juniorii clubului,copiii talentati ai Timisoarei nu „mercenari” adusi pe comisione mari! Spun asta, tinand cont de situatia financiara a clubului,odata,si pt. faptul ca oricum nu poti promova in ac. sezon,iar in doi ani,daca te ocupi serios de fotbal,faci „echipa”! Asa cred ca ar trebui sa gandeasca si diriguitorii clubului,binenteles daca nu au alte interese !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top