Pe mâinile cui a ajuns România. Știam că-s hoți și proști, dar acum sunt și demenți

„Am fost acuzați de-a lungul timpului că suntem comuniști și hoți, și uneori pe bună dreptate. Însă proști n-am fost niciodată și nici măcar adversarii n-au zis asta. Acum suntem însă și proști”, se plâng tot mai mulți PSD-iști din vechea generație, odată cu instalarea Guvernului Dăncilă. Și nu poți să nu le dai dreptate, fiindcă începând de la premier până la un ciudat precum Andrușcă de la Economie, la Palatul Victoria parcă avem un conclav al proștilor fără frontiere. De penali nu mai discut, fiindcă e o constantă la PSD. Marți am aflat însă că oamenii care conduc România sunt și nebuni de-a binelea. Sau fac pe nebunii, ca să fie duși la ospiciu, nu la pușcărie.
dragnea
Marți n-au fost trei ceasuri rele, ci mai multe, în care doi dintre cei mai importanți oameni ai guvernării ni s-au devoalat, chiar autodetonat, în toată splendoarea lor. Dimineața a dat startul „geniul economic” al PSD, Darius Vâlcov, omul a cărui influență în guvern e mai mare decât a Vasilicăi Dănncilă. Exact, marele iubitor de artă cu tablouri în pereți și lingouri prin cimitir, condamnat în primă instanță la opt ani de pușcărie. Și astfel am aflat că s-a încercat racolarea lui de către KGB și numirea ca premier, în perioada în care era ministru. Fiind mare patriot, el a refuzat ofertele. Deși legea i-o cerea, n-a raportat acest lucru nici șefului guvernului, Victor Ponta, nici serviciilor. Și cum asta n-a fost de ajuns, a povestit cum, în 2015, Traian Băsescu, în calitate de președinte al României, i-a propus postul de vicepreședinte al Băncii Mondiale. Ghinion, Băsescu nu mai era președinte în 2015, dar asta nu l-a făcut pe Vâlcov să dea înapoi. Același personaj care, în urmă cu o lună, povestea cum economia României le-a surclasat deja pe cele ale Finlandei, Spaniei, Greciei etc. și se apropie de cea a Italiei și mai că nu declara război Austriei săptămâna trecută. Și asta după ce televiziunea publică din această țară a prezentat un material despre măcelul jandarmilor de pe 10 august. Zilele trecute, televiziunea publică din Germania a făcut un amplu documentar despre țara numită România și condusă de un infractor, așa că poate Vâlcov ar trebui să declare război acum și nemților.

Ei bine, nu s-au stins bine reacțiile la elucubrațiile lui Vâlcov, că seara a venit rândul lui Liviu Dragnea să ne oferă o mostră de cum poate arăta un om drogat ori țicnit. Sau și una, și alta. Fiindcă aberațiile cu lovitura de stat dată de Iohannis erau deja învechite, Dragnea a dus paranoia la culmi nebănuite, vorbind de încercarea unui asasinat asupra lui. Comandat evident de Soros, a spus-o aproape explicit. Într-o țară normală, acest individ după la ieșirea de la Antena 3 era băgat în cămașă de forță și dus la Bălăceanca. Presupunând însă că doar și-a înscenat tulburările psihice sau consumul de substanțe psihotrope, oare cât de nebuni saui proști grămadă își poate considera Dragnea propriii simpatizanți, debitând astfel de tâmpenii?

Altfel, este cât se poate de clar că prestațiile celor doi de marți denotă disperarea care i-a curprins, PSD fiind în mod evident într-un continuu regres, mai ales după masacrul din 10 august. Iar cum toți românii cu mai mult de 10 neuroni s-au cam lămurit ci Pablito și compania, miza liderului PSD este ca măcar să-i fidelizeze pe cei cu mai puțin de nouă neuroni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

george orwell a spus: (august 22nd, 2018 at 17:35 )

Mai moale cu dementa; acest individ trebuie sa plateasca responsabil pentru faptele sale. Dementa l-ar scapa de multe. E simplu sa faca pe nebunu’; ar fi declarat iresponsabil = joc murdar.

un oarecare a spus: (august 22nd, 2018 at 19:46 )

Nu cred nici macar o secunda ca respectivele declaratii sunt elucubratiile unuia dus cu pluta. Atat zisele lui Valcov (ca incalzire) cat si ceea ce dondane mustaciosul nu sunt altceva decat miscari de distragere a atentiei. Ar fi cazul ca presa sa ignore de-a dreptul acet tip de iesiri in public si sa se axeze pe ceea ce conteaza de fapt – statul de drept, legile justitiei, (in)stabilitatea climatului economic, 10 august etc. Restul e „decat” praf in ochi pentru derutarea „adversarului”.

Poli 21 a spus: (august 22nd, 2018 at 20:19 )

Pina acum, ca sa ajungi undeva in fruntea bucatelor psd-iste conditia esentiala era sa ai cel putin o condamnare si sa fi analfabet. De acum inainte mai trebuie adaugata si conditia sa fi fost pacient la Balaceanca.

Anca S. a spus: (august 23rd, 2018 at 00:18 )

Penibil !

Stelu a spus: (august 23rd, 2018 at 09:28 )

A incercat (si inca incerca!) taranul asta imputit de Teleorman si cu celalalt de la Slatina, sa joace o carte a la Ungaria sau Polonia dar sunt atat de neindemamatici incat te fac sa razi instant. Pana si consilierii lui Dragnea (aia cu steaua lui David la purtator) sunt niste idioti. Ia uitati aici analiza pe text:
„Eram într-un restaurant, s-au oprit la câţiva metri de mine, unul dintre ei a făcut semn cu mâna, unul a răspuns la telefon, apoi a închis telefonul, au plecat de acolo. La câteva seri, era 11.00 – 12.00 noaptea, eram pe o străduţă, au venit două maşini şi au încercat să mă blocheze şi am reuşit să îi pierd”, a spus Dragnea. (Adică: — I managed to lose them.)
„Am reușit să îi pierd”! (I was able to lose them.) Doar în engleză se folosește verbul „to lose” în sensul de a scăpa de cineva care te urmărește. „I-am pierdut” e o traducere proastă din engleză: „I lost them”. În română, de fapt ei te-au pierdut pe tine, pentru că ei te urmăreau și te-au pierdut. In română ar fi doar: — Am reușit să scap de ei.
Dragnea nu știe engleză, generația lui de fapt nu cunoaște engleza și nu i-ar fi venit natural să spună, în româna lui simplă: “i-am pierdut”/ “I lost them”. Dragnea a învățat pe de rost ceva tradus mecanic din textul unui consilier care a scris scenariul în engleză.

I was able to lose them.

Liviu Bucur a spus: (septembrie 2nd, 2018 at 18:07 )

Pentru Stelu -la ei este confuzie între traducător și trădător – consilierii lucrează cu texte șablon, verificate în numeroasele contracte pentru salvarea impostorilor din diferite țări – observația pe care ați făcut-o privind penibilul din traducere,este evidentă și pentru șopârla lansată împotriva lui Ioha – „Dezbinatorul”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Top