Sport

Pe placul conferențiarului. Politehnica a învins U Cluj cu 1-0

Peste 2000 de spectatori au ținut să vadă la lucru două echipe cu o susținere deosebită din partea suporterilor, Politehnica Timișoara, respectiv Universitatea Cluj. Partida, una plăcută cu destule faze de poartă s-a încheiat teoretic rapid, din minutul 5, atunci când Gelu Velici a marcat după o fază spectaculoasă pentru 1-0, scor cu care avea să se și termine jocul.

Bănățenii au avut și șansă la ocaziile vizitatorilor, mai ales atunci când Florescu a trimis mingea în bară, dar norocul mai ține câteodată și cu cei mai buni. Una peste alta, un meci agreabil într-o atmosferă deosebită, care amintește de vremurile de demult când tribuna efectiv îți câștiga jocul. Interesant și gestul lui Gelu Velici, care în momentul înlocuirii a preferat să se ducă în tribune, cântând alături de suporteri.

1-0 scor final și prima victorie pentru echipa suporterilor care face 4 puncte, la fel ca și concitadinele ACS Poli și Ripensia.
Politehnica Timișoara (antrenor Cosmin Petruescu): Murariu – Bilia, Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheș – Vidrăsan, Ignea – Plămadă (90, Lazea), Bozian (80, Bănică), Schieb – Velici (88, Nicolescu)
„U” Cluj (antrenor Adrian Falub): Dur-Bozoancă – Căpușă, Abrudan, Cordoș, Taub – Giurgiu (cpt,), Twumasi, Florescu (66, A. Coman) – Ene (46, Hordouan), Gavra, Dumitrescu (56, Greu).

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

11 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

14 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

17 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

18 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

18 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

18 ore ago