Proteste cu final premeditat

Trebuie să fii neapărat imbecil, PSD-ist sau… Maria Grapini, ca să nu realizezi că tot ce s-a întâmplat noaptea trecută la București a fost o imensă diversiune marca PSD, cu scopul discreditării mitingului de protest. Există destule elemente care să demonstreze că totul a fost bine premeditat, cu ajutorul unor politicieni, al unei părți a presei și chiar al unor instituții ale statului. Din păcate, aceste diversiuni erau greu de contracarat, atâta timp cât instituția statului care trebuia să întâmpine violențele, și mă refer la Jandamerie, le-a instigat și chiar încurajat. Și-am să mă explic.

În ultimele zile am fost întrebat de mai mulți prieteni sau cunoscuți dacă vor fi mari violențe la miting. Recunosc, am fost extrem de mirat de acest mod de-a pune problema, atâta timp cât au fost destule proteste la care, cu puține excepții, n-au existat probleme. Am obsevat apoi că unele canale media (RTV, Antena 3 etc.) vorbeau cu câteva zile înainte de miting de violențe, de oameni care vor veni cu furci, topoare, coase, arme etc. Apoi, o mulțime de politicieni, în speță PSD, au dus o campanie extrem de murdară împotriva potențialilor participanți, aceștia din urmă fiind făcuți în toate felurile. S-a ajuns până acolo încât – dar trăim în țara în care hoțul strigă hoțul – ca Maria Grapini să strige… prostul.

Mai mult, Dragnea și alți PSD-iști au vorbit de lovitură de stat, violențe și încercarea de ocupare a Palatului Victoriei. Culmea, încă de la primele ore, câțiva deberdei au forțat gardurile pentru a ataca sediul guvernului. Nu mai discut de imbecilități cu anunțul lui Dacian Cialoș privind candidatura la președinție. În ziua mitingului au continuat toate aceste diversiuni, menite să irite cât mai tare pe protestari. Opt trenuri au fost blocate în câmp sau stații. Circulația unor autobuze sau microbuze interjudețene a fost blocată. Mașinile care intrau în București erau controlate de… muniție. În schimb, huliganii și interlopii care veneau grupați spre Piața Victoriei n-au fost deranjați sub nicio formă. Ca să nu mai spun că au fost aduși jandarmi din Dolj și Prahova, care n-avea sub nicio formă exercițiul unor astfel de evenimente. De ce toate astea? Pe de o parte, pentru a-i intimida pe potențialii participanți pașnici să mai vină la miting, iar pe de altă parte, pentru a pregăti terenul violențelor ulterioare, pe modelul „Am spus noi c-așa o să fie!”.

Ce s-a întâmplat s-a văzut. Interlopi și huligani și-au dat în petec, fără să fie izolați de jandarmi precum în alte rânduri. Jandarmii au reacționat total disproporționat, căzându-le victime multe persoane care n-au avut nicio legătură cu violențele. S-au văzut tineri și femei bătuți, deși erau cu mâinile ridicate. Au fost bătuți jurnaliști, au fost intoxicați copii cu gaze. S-a tras cu gaze lacrimogene în zone în care nu erau huligani. Au fost oameni răniți cu cartușe de gaze. Sălbăticia unor jandarmi n-a avut nicio limită. Inclusiv izolarea a doi jandarmi care au fost bătuți de huligani a fost suspectă. Tot aud la televiziunile penalilor (care au încurajat atrocitățile jandarmilor) de oameni arestați nevinovați. Dar ce facem cu oamenii nevinovați snopiți în bătaie de niște angajați ai statului care ar trebui să-i apere? Aceștia n-au drepturi?

Toate aceste diversiuni au făcut ca un miting al unor oameni pașnici, veniți să-și manifeste disperarea vizavi de un regim profund corupt și total incompetent, să se transforme în ceea ce s-a transformat. Și asta fiindcă doar atât îi poate duce mintea pe PSD-iști, care astfel au crezut că vor compromite o mișcare ce trebuia să fie superbă și absolut motivată. Or, mentalitatea acestor indivizi îmbătați de putere nu diferă mult de cea a înaintașilor lor din PCR sau FSN. (De exemplu, la mineriada din iunie 1990, jandarmii și-au dat foc singuri la un autobuz, pentru a da vina apoi pe manifestanți.) Nu știu ce cred că vor câștiga PSD-iștii prin această imensă diversiune. Bazându-se pe propaganda lor din media (Antena 3, RTV, dar și alții) vor da vina pe Iohannis, Cioloș, PNL, USR etc. Numai că, în ultima vreme, am observat tot mai mult un fenomen. Și anume că românii s-au trezit, inclusiv în zone în care nu credeai că se va întâmpla acest lucru. Iar mesajele trimise ca pentru retardați de către propaganda PSD tot mai greu își ating ținta. Astfel că violențele exercitate la ordinele PSD (Partidul Slugilor lui Dragnea) se vor putea întoarce extrem de repede asupra instigatorilor. Și nu sub forma unor alte violențe, ci ca o opoziție tot mai puternică la adresa actualului regim. Fiindcă cine seamănă vânt culege furtună.

P.S. Dacă Dragnea ar mai avea câțiva neuroni neafectați de isteria în care a intrat în ultima vreme, ar destitui-o imediat pe Carmen Dan. Asta dacă ar vrea să salveze ceva.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (august 11th, 2018 at 12:43 )

A ajuns Grapini ciuca băşcăliei naţionale, asta de când s-a asociat mental şi financiar cu o „profesionistă” care-i scrie comentariile de tot rahatul. Dacă Mariana ar mai avea un pic de minte, dacă familia ar ţine la ea, ar ruga-o să se delimiteze şi să-i pape liniştită cei 15 000 de euro pe care-i primeşlte lunar de la Parlamentul Europei ca să-şi înjure naţia. Naţia centenară, vai de curul României!

Mira a spus: (august 11th, 2018 at 16:08 )

Clar ca a fost o diversiune! Chiar si Arafat si-a trimis SMURDUL! A avut si masini din alte localitati, daca am inteles bine! Stia mai multe decit Serviciul de urgenta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top