Testul suprem pentru statul de drept din România: anchetarea Jandameriadei

Imaginile atrocităților de la mitingul din 10 august au făcut înconjurul lumii. Ele au fost urmate de comentarii în presa internațională, niciunul nefiind favorabil actuale guvernări. Deja a izbucnit și un mic război diplomatic cu Austria. Asta, și după ce un ziarist din această țară a fost bătut cu bestialitate de jandarmi, în timp ce-și făcea meseria. La fel ca turiștii israelieni maltratați doar fiindcă se aflau într-un loc nepotrivit la momentul nepotrivit. Amnesty International cere anchete pentru folosirea gazului. Zeci de protestatari, marea majoritate pașnici, au primit deja certificate medico-legale de la IML, după ce au făcut cunoștință cu pulanele și bocancii jandarmilor. De gazul inhalat otova de copii, femei, bătrâni, tineri, doctori, profesori, ingineri, muncitori sau șomeri nu mai discut.

Toate aceste lucruri conduc spre o concluzie de bun simț, și anume că e nevoie de o anchetă. Și nu mă refer doar la atrocitățile jandarmilor și la cei care au dat ordine (ministru de Interne, prefect, șefi ai Jandarmeriei etc.), dar și la cei care au comis violențe asupra forțelor de ordine. Am avut de-a face cu zeci de fapte de ultraj asupra jandarmilor și, cu toate acestea, au fost reținute doar două persoane. De ce? Cel mai important lucru este ca aceste fapte să fie anchetate cu celeritate, să nu așteptăm 28 de ani precum în cazul Mineriadei. Fiindcă există destule similitudini între sălbăticiile Mineriadei (mineriadelor) din 1990 cu această Jandameriadă. Inclusiv consecințele pot fi asemănătoare, atunci România având extrem de mult de suferit la nivel de imagine externă.

În 1990, instituțiile statului erau controlate la sânge de atotputernicul FSN, astfel că brutalitățile din iunie n-au fost anchetate de nimeni. De fapt, au fost băgate în pușcării tot victimele. A fost nevoie de aproape trei decenii pentru ca Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și alții să fie trimiși în judecată pentru grozăviile de atunci.

Din unele puncte de vedere, lucrurile sunt la fel și acum. PSD – sau, mai degrabă, grupul infracțional organizat din jurul lui Liviu Dragnea – a pus control pe marea majoritate a instituțiilor statului. Acum vedem și ce rost a avut ofensiva asupra Justiției, dincolo de albirea infractorilor, înncepând cu Liviu Dragnea. La comanda sulfurosului slugoi Tudorel Toader, instituțiile din zona Justiției au început să fie puse, încet-încet, la comanda PSD. Magistrații sunt intimidați pentru a nu mai mișca în front. Acum e momentul să vedem dacă Justiția mai funcționează. Acum e momentul să vedem dacă mai avem procurori curajoși care să-și facă meseria, știind că rezultatul nu va fi pe placul grupului infracțional de la putere. De remarcat că deja au apărut amenințări la adresa procurorului general Augustin Lazăr. Un personaj slinos precum Șerban Nicolae i-a și cerut să nu ia în seamă zecile de plângeri făcute până acum împotriva jandarmilor.

Din punct de vedere politic, unii apărători ai PSD întreabă de ce ar fi avut nevoie Liviu Dragnea de acest scandal. Dar Ion Iliescu de ce a avut nevoie de Mineriadă? Dincolo de mentalitatea autoritarist-comunistoidă de-a înăbuși orice opoziție, avem aici de-a face cu o încercare de intimidare pe termen lung a tuturor celor care mai contestă actuala putere. Mai mult, la fel ca în 1990, Dragnea urmează să se prezinte ca un fel de salvator al neamului în fața unei tentative de lovituri de stat. Astunci au fost legionari și agenturi străine, acum avem de-a face, apud Antena 3, cu grupări teroriste și paramilitare antrenate în Statele Unite. (Ca să vezi cât de dobitoci își cred jurnaliștii Varanului propriii fani!) Or, de aici înainte, e rolul propagandei specializate în spălarea creierele să arate cât de viteji au fost Dragnea, Carmen Dan și jandarmii care au salvat unitatea statului român. În 1990 propaganda era singura televiziune, Adevărul, Dimineața, securiștii etc. Acum e Antena3, RTV, alte câteva site-uri, securiștii. (Oare cum se simt cei de la Antena 3 că trebuie să laude intervențiile jandarmilor, după ce în 2012, în timpul lui Traian Băsescu, au criticat ca din gură de șarpe intervenții cu mult mai blânde?)

Revin însă după această acoladă politică asupra necesității absolute ca procurorii să meargă până la capăt cu anchetele lor. Dovezi filmate sunt cu acum cu nemiluita. Având în vedere presiunile PSD, va fi greu, dar numai așa România va putea dovedi că este un stat de drept cu justiție independentă, nu o țară bananieră, în care șeful de trib este și procuror, și judecător.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (august 14th, 2018 at 12:55 )

Ba, din pacate pentru noi, Romanica chiar este o tara bananiera.

Andrei a spus: (august 15th, 2018 at 07:30 )

Tot imi propun sa nu iti mai citesc ineptiile d-le Ino, si nu ma tin de cuvant. Dezinformare laa greu:
1. Iohanis da dispozitie justitiei solicitand in 3 zile vinovati
2. S-a dovedit ca unele imagini cu violentele erau din alte state.
3. ANTIFA chiar exista si actioneaza
Si mai sunt insa, esti incorigibil. Nu are rost, pur si simplu. Negi evidentele pana la paroxism.
Cred ca de data asta chiar renunt la a mai citi Debanat

anteconbega a spus: (august 16th, 2018 at 08:49 )

Chestia cu „s-a dovedit că unele imagini erau din alte state” e veritabilă! Un
din imagini era clar din Statu-Palmă-Barbă-Cot! „Noaptea minţii!”, vorba latrinistului Chireac

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…

Un mare afiş electoral care trebuia să promoveze candidatura lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei s-a transformat într-o imensă sursă de hohote de râs. În loc de Nicolae, pe afiş a apărut prenumele de Gheorghe. Panourile au fost şi montate pe zona de centură a Timişoarei, exact acolo unde Robu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Top