USR Timiș, întrebare pentru Robu: Dacă Primăria Timișoara are excedent, de ce nu are și bani?

Excedent bugetar, pe primul semestru, de peste 17 milioane de lei. Aceasta ar fi situația financiară la zi a Primăriei Timișoara, susține USR Timiș, care îl întreabă pe Nicolae Robu de ce, în aceste condiții, sunt greutăți la plata facturilor.

USR Timiș a analizat execuția financiară din acest a PMT și a ajuns la concluzia că unele lucruri nu „pușcă” defel cu declarațiile oficiale ale primarului Nicolae Robu. Ei au plecat de la afirmațiile recente ale edilului șef, care susține, de câteva săptămâni, că sunt dificultăți de plată. „Ceea ce a omis să ne spună domnul Robu, public, este de ce s-a ajuns în această situație (…) Analizând evoluția bugetului Primăriei Municipiului Timișoara din anul 2014 până în prezent, se observă o scădere, de la an la an, a veniturilor totale la bugetul local. Venituri care anul acesta sunt cu 20,69% mai mici față de veniturile totale bugetare din 2014. În aceeași perioadă, cheltuielile de funcționare ale Primăriei Municipiului Timișoara și a unităților subordonate au crescut substanțial, iar în acest an s-au bugetat cheltuieli operaționale mai mari cu 31,75% față de cheltuielile operaționale bugetate în anul 2014. Evident că bugetul pentru investiții a scăzut considerabil în fiecare an (…) Concluzia evidentă este că în ultimii ani Timișoara a produs mai puțin, a cheltuit mai mult și, implicit, are tot mai puțini bani pentru investiții. Urmând acest trend, este doar o chestiune de timp până când se ajunge la o situație financiară extrem de dificil de gestionat. Astfel, o întrebare legitimă este ce a făcut administrația locală pentru a redresa această situație?”, spun cei de la USR. Conform acestora, în 2018, în PMT și unitățile subordonate, venitul mediu brut/salariat se situează între 4.430 lei și 6.050 lei/lună.

Interesant este însă altceva. USR-iștii au calculat și au ajuns la concluzia că execuția bugetară pe primele 4 patru luni ale anului arată venituri de 406,77 milioane lei și cheltuieli de 391,80 milioane lei. Deci un plus de 14,97 milioane de lei. „Cam de pe atunci domnul Robu începuse să transmită public mesajul că Primăria Municipiului Timișoara se află în dificultăți financiare. Dacă analizăm execuția bugetară a Primăriei Municipiului Timișoara pe primul semestru, se observă că veniturile Primăriei Municipiului Timișoara sunt de 580,18 milioane lei, iar cheltuielile de 562,85 milioane lei. Există deci un excedent de 17,27 milioane lei, mai mare decât cel de la finalul lunii aprilie”, continuă cei de la USR.

„În condițiile în care execuția bugetară este pe excedent, domnule Robu, îngăduiți-ne să vă întrebăm cum de Primăria Municipiului Timișoara are aceste dificultăți financiare? Ce anume din finanțele Primăriei Municipiului Timișoara nu merge bine? Care sunt plățile pe care Primăria Municipiului Timișoara nu le poate onora în condițiile unui excedent bugetar? Sau, domnule Robu, execuția bugetară comasată a Primăriei Municipiului Timișoara la primul semestru nu reflectă realitatea financiară?”, concluzionează reprezentanții USR. Aceștia îi solicită edilului să le spună timișorenilor care este realitatea: cea comunicată de el sau cea relevată de execuțiile bugetare ale PMT?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Top