Cum consumăm „armistițiul” din PSD

Dacă viața nu ne-ar fi afectată prea grosolan de puterea politică și de felul cum PSD o exercită, zău dacă ar trebui să ne intereseze ceva din ce se întâmplă prin grupul politic organizat din jurul lui Liviu Dragnea. Treaba lor din ce poziție se-mpușcă în cap. Ba chiar opinam printre amici că, pentru românul decent, menținerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD ar trebui să fie o garanție că partidul se prăbușește până la viitoarele alegeri și noi ne vedem de democrație. Dar pentru că nu este atât de simplu, neavând garanția că porcăriile legislative din următorii doi ani ale PSD nu ne vor duce chiar la fraudarea alegerilor și la aranjarea unui climat numai bun pentru hoție în politică și administrație, prin urmare, neavând în niciun fel siguranța unei societăți normale, atunci e musai să ne interesăm despre PSD și să nu urmărim doar autocombustia lui în perspectiva electorală.

Liviu Dragnea a supraviețuit încă o dată. Diferența față de celelalte dispute cărora le-a supraviețuit este că adversarii s-au constituit de data aceasta ca un grup cu opinii publice legate. Cele 12 voturi împotriva lui Dragnea vin prin decizii ale unor filiale județene puternice, bârfele nu mai sunt spuse pe la colțuri, ci au purtători de cuvânt cu nume și prenume, ceea ce nu mai lasă prea multă cale de întoarcere. Disidența lașă de până acum dădea loc la întors. Acum, Paul Stănescu, Țuțuianu, Tudose, Mocioalcă sau Călin Dobra de Timiș trebuie să-și ducă lupta mai departe, cu altă ocazie ce cu siguranță va apărea până la viitorul congres al partidului.

Unii se amuză că Dobra numai curajos nu s-a recomandat până acum, dar a nimerit să scoată sabia tocmai acum, cu inspirația sinucigașului. Este adevărat că votul dat în filiala Timiș pentru susținerea scrisorii disidenților a fost dat sub imperiul emoției. Mă gândesc că la trasul sforilor a ajutat și Sorin Grindeanu, iar voci mai bătrâne și baritonale din organizație au decretat că lupta anti-Dragnea este legitimă și sănătoasă. Poate că mulți s-au dezumflat și-n Timiș după comitetul național executiv. Poate că mulți oportuniști văd în asta o pâine de mâncat la viitoarele alegeri județene. Cu toate aceste rezerve, lucrurile s-au schimbat radical. PSD are oficial un grup insurecțional în fața căruia se poate ridica o alternativă la Liviu Dragnea, iar cei care au apucat să vorbească, un Adrian Pau sau Alfred Simonis, nu-și pot lua cu ușurință cuvintele înapoi.

Disidența din PSD nu înseamnă numai critici în forurile lor interne. Lui Dragnea i se va spune că e nefrecventabil și dinspre opoziție, și din interiorul partidului. Mâinile murdare de infracțiunile-i dovedite sau încă nestabilite în instanțe nu mai sunt atât de libere știind că în parlament grupul PSD are câteva zeci de oameni care, odată expuși, poate că nu vor mai fi atât de timorați să spună NU unor inițiative ticăloase. Nu vor face acest lucru din crez, dintr-o moralitate târzie, ci îi va frige instinctul de supraviețuire politică și-o strategie de slăbire a poziției lui Liviu Dragnea.

Ar fi frumos ca din toată această încleștare să ni se ofere mai multă liniște. Am obosit în a urmări agenda PSD, a guvernelor Grindeanu, Tudose sau Dăncilă, a Parlamentului României pentru a vedea când mai trebuie să ieșim seara în stradă. Mă gândesc că până una din tabere va da celeilalte lovitura de grație poate că românului decent i se va oferi răgazul să iasă din tranșee, să doarmă și el acasă, cu capul pe pernă. Și cred că nici nu cerem prea mult.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 23rd, 2018 at 13:39 )

„Liviu Dragnea a supraviețuit încă o dată.” Dragnea, cu viclenia funciară a urmaşului de ţăran sărac din Gratia, a arătat că aparţine aceluiaşi tip de zoon politikon ca şi Băsescu, cel dotat cu mârlănia specifică a vaporeanului contrabandist de blugi şi de Kent. Las la o parte celelalte judeţene , dar la Timiş a fost o „lucrare” marca Dragnea. erste classe! Adică, dl. Grindeanu a fost un animator al lupte bolşevicilor locali împotriva Tătucului de Bucureşti? Haida de! Păi cine i-a dat un ciolan imens de ros lui Sorinel dacă nu Daddy? I-a prostit Sorinel pe fraieri locali numa’-numa’, de le-a sărit capacele de la oala cu sarmale!! „…iar cei care au apucat să vorbească, un Adrian Pau sau Alfred Simonis, nu-și pot lua cu ușurință cuvintele înapoi.” Aşa e, nu le vor lua cu uşurinţă, le vor lua cu greu. Cât de greu i-a fost lui Grindeanu să o facă , vă mai amintiţi, maestre Sasu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Autostrada A1

Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1

La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Top