În căutarea unei case pe gratis. Poli Timişoara părăsește de tot „Dan Păltinişanu”

Dacă de la înfiinţarea din 2012 şi până acum, acasă însemna pentru ACS Poli stadionul „Dan Păltinişanu”, problemele din vară, cu schimbatul yelelor de la vestiare şi chiria mare cerută de proprietar, CJ Timiș, i-au făcut pe cei din club să caute alte soluţii.
electrica
S-a vorbit despre arena Colterm, aflată în sudul oraşului și care a mai găzduit în trecut meciuri de liga secundă, dar s-a găsit mai convenabilă Baza Electrica, mai ales că şi această proprietate este a primăriei. Cum acest stadion a şi primit omologare provizorie din partea FRF, meciul următor de acasă se va juca acolo.

Până acum, băieţii lui Ştefan Nanu efectuau doar recuperarea de după meciuri sau antrenamente pe „Electrica”, dar acum foarte probabil acolo vor avea loc şi şedinţele obişnuite de pregătire, care se desfăşurau până acum pe terenul 2 al bazei „Dan Păltinişanu”. Avantajul este în primul rând la capitolul financiar, mai ales că insolventul club timişorean scapă de o plată, iar pe Electrica se va pregăti şi va juca pe gratis. Un alt avantaj ar însemna şi la atmosferă, deoarece e derutant sa joci cu un stadion mare şi gol. Cei 200-300 de spectatori fideli s-ar putea auzi altfel de pe un stadion mai mic…

Primul meci în noua casă se va juca sâmbătă, de la ora 14, conform programării anunţate şi pe pagina oficială a FRF. Poli Timişoara va juca pe teren propriu cu Pandurii Tg. Jiu şi va avea nevoie de toate punctele pentru a părăsi penultimul loc al clasamentului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (septembrie 26th, 2018 at 20:07 )

aici si atit de pricajita a ajuns echipa bardului din bocsig. ma intreb daca el ca primar nu e in stare sa sustina o echipa de fotbal in Liga 1, ceea ce fac toate primariile din rominia, ce este in stare? nu cred ca prea mult, poate e nimerit sa-si pregateasca retragerea. pe linga toate devine tot mai caraghios, pentru un primar mortal, pt. ca nu mai poate fi luat in serios. un experiment „liberal” gresit, din pacate.

ACS = PNL a spus: (septembrie 26th, 2018 at 20:09 )

„Poli e echipa care joaca pe Dan Paltinisanu”

Dan a spus: (septembrie 27th, 2018 at 02:10 )

Nu l am votat și nu sunt cu Robu dar ar trebui sa vedem și alta fata a lucrurilor și anume : Poli a retrogradat în ultimele sezoane de trei ori și noi așteptăm să facă cineva ceva sa avem echipa in prima liga și toți am fost mulțumiți . Indiferent cine a făcut ceva fie ” cei trei ” P” fie Armaș cu PDSR și apoi Iancu tot cu cei trei „P” , acum Primăria , Consiliul județean și Universitatea Politehnica se dădeau bani de la buget 2 – 3 ani ( se zicea legal) și nimeni nu verifica și deodată cineva reclama și veneau toate instituțiile și verificau se oprea finanțarea , vinovații , sume astronomice ,procese și până la urmă singura vinovat era clubul .Înseamnă că nimeni nu a furat , dar echipa se destramă. Cred că în toate localitățile din tara se dau bani de la buget la sport dar nu sunt controlate la fel că în Timișoara.Nota cei trei P sunt primăria , politehnica si prefectura prin Consiliul județean.

birlic a spus: (septembrie 27th, 2018 at 09:29 )

D-nu Robu are pacatele lui ca de altfel a altor oameni pe acest pamant ,dar sa-l faci responsabil pt. situatia lui Poli e prea mult .Daca e Lae nu inseamna ca trebuia sa faca poteca la Tribunal ca Ghita Ciuhandru ,sau ca Presedintele de la Judet ,Curtea de la Timisoara e mai cu mot decat alte curti din tara ,a incercat cu sponzori timiseni ,dar banatani sunt falosi dar zgarciti ,a vrut sa rupa cu aceasta galerie care nu facea onoare orasului universitar si de ce nu, a gasit o gaselnita in interesul ambelor orase :Recas care nu avea resurse pt a tine o echipa in prima liga si o Timisoara invatata in prima liga si inca mai pastra sustinerea unor spectatori sau privitori la TV.Asa ca lasati-o mai moale ,suntem asa cum e toata tara ,niste dezorientati cu apucaturi de plecare afara si dupa noi potopu.

Soso a spus: (septembrie 27th, 2018 at 14:46 )

Sa nu mai spună nimeni ca robu nu păstorește acest club. A impus celor de la stpt sa ii lase pe electrica. Cuminte, bitea sa conformat. Incredibil.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Top