Incompetență crasă sau politicianism ieftin? Secretarul de stat ALDE Ovidiu Sîrbu îl atacă pe Robu pe o temă care-l depășește

Când n-ai ce face te trezești vorbind. I s-a întâmplat și lui Ovidiu Sîrbu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și președinte ALDE Timișoara. Doar ca să-i dea o replică acidă fostului său șef, primarul Nicolae Robu, Sîrbu, declarat inapt de angajare în Poliția Română, ignoră documente oficiale ale administrației din care face parte.
centură
CNAIR a depus o cerere de finanțare pentru proiectul „Varianta de ocolire Timisoara Sud”, pentru a obține bani nerambursabili alocați prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. În anunțul ofical semnat de Narcis Neaga, directorul CNAIR, scrie, negru pe alb, că „proiectul (al Centurii de Sud – n.r.) are ca scop reducerea timpului de călătorie cu aproximativ 22% în primul an de operare – 2022”. Prin fondurile alocate POIM, lucrările de la Centura de Sud a Timișoarei vor fi finanțate cu aproximativ 250 de milioane de lei, bani de la UE. Anunțul CNAIR l-a făcut să reacționeze pe primarul Nicolae Robu. „Refuz să cred că cineva, la nivelul Guvernului României, poate privi lucrurile atât de relaxat. Cum să lași Timișoara fără centură ocolitoare până în 2022? În 2021 Timișoara va fi capitală europeană a culturii și va reprezenta România în această poziție (…) Indiferent cine este la guvernare, ca și coloratură politică, e nevoie de luciditate, pentru a înțelege că acest obiectiv nu poate fi lăsat pentru 2022 (…) Mă gândesc că atunci când s-a întocmit cererea de finanțare s-a luat o măsură de precauție și s-a angajat față de finanțatorul european anul 2022 ca termen de operaționalizare a obiectivului, dar mă gândesc că nimeni nu este atât de iresponsabil. În 2020 trebuie finalizat obiectivul”, declara edilul.

Tribunalul București a respins, în luna mai, la al cincilea termen, contestația depusă de Trameco SA. Sentința nu era definitivă, așa că procesul a ajuns la Curtea de Apel București, unde nu a primit încă termen. Contractul de execuție nu va putea fi semnat decât după ce va exista o sentință definitivă favorabilă CNAIR. Compania italiană Tirrena Scavi S.p.A a fost anunțată în februarie drept câștigător al licitației pentru Centura de Sud a Timișoarei. Durata contractului este de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuţie şi 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor.

Dacă n-ați știut, de o lună și jumătate, Timișul are un secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Este vorba despre Ovidiu Sîrbu, președintele ALDE Timișoara, care, luni, a decis că e momentul să-l pună la colț pe Robu. Cu titlul sforăitor „Timișoreni, vă pierdeți timpul cu protestele lui Robu. Lucrările centurii Timișoarei încep în 2019”, Sîrbu anunță că se ocupă îndeaproape de centură. „Centura orașului Timișoara este prioritară, atât pentru mine ca și timișorean, pentru toții locuitorii orașului, cât și pentru cei care tranzitează Timișoara. Din clipa numirii mele ca Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor aceasta a devenit prioritate. Pot să înțeleg disperarea primarului Robu de a se agăța de orice pentru a mai câștiga capital de imagine având în vedere că se apropie încheiere mandatului său, însă nu pot înțelege balivernele pe care le face publice. Nu face decât să inducă în eroare un oraș întreg (…) dați-mi voie să-i transmit domnului primar, că acest guvern este lucid, iar eu ca timișorean, pus în această funcție, de ministru secretar de stat, nu rămân impasibil. Monitorizez atent ce se întâmplă cu acest proiect (…) Îmi pare rău că nu pot să țin cont de părerea unei persoane care a adus Primăria Timișoara într-o situație falimentară, îmbibată (?! – n.r.) în datorii. Înțelept ar fi să curețe mizeria pe care a creat-o în loc să incite la proteste. Lucrurile se rezolvă prin implicare directă, transparență și o informare corectă a cetățeanului, nu prin atitudine de scandalagiu, tip Robu”, susține Sîrbu.
ovidiu sîrbu
Recapitulăm: informațiile potrivit cărora „primul an de operare” al Centurii de Sud este 2022 vin dintr-un comunicat cât se poate de oficial al CNAIR, pe care secretarul de stat Ovidiu Sîrbu îl poate consulta aici, la fel ca oricare alt cetățean pentru care această investiție este o prioritate. În condițiile în care chiar Sîrbu spune că „proiectarea durează 6 luni, iar execuția doi ani”, iar contractul pentru execuție nu a fost semnat, fiind încă în instanță, puteți face și singuri calculele cam cât va fi gata șoseaua ocolitoare. Vă reamintim, suntem în septembrie 2018, iar în câteva săptămâni oricum pe șoselele patriei se trage oblonul, pe motiv de iarnă. Până una-alta, cine suntem noi să contrazicem un ditamai secretarul de stat, numit evident pe motiv de competență? Ovidiu Sîrbu a lucrat în PMT, de unde a plecat, conform propriilor declarații, pentru că se punea accent prea mare pe infrastructură. Anterior, în toamna lui 2016, el a vrut să se angajeaze în Poliția Română, însă candidatura sa a fost respinsă din cauză că „nu îndeplineşte condiţia de «apt» psihologic”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 10th, 2018 at 17:38 )

Ei între ei…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top