Le-a intrat minciuna în sânge. Viorica Dăncilă spune la Bruxelles că PSD n-are nicio treabă cu referendumul

Luată la rost de socialiștii europeni pentru organizarea referendumului privind familia tradițională, premierul Viorica Dăncilă a declarat că PSD nu are nicio implicare în această chestiune. În țară însă, PSD este principalul promotor al acestui plebiscit.

Dublul limbaj al PSD a ieșit din nou la iveală miercuri. Aflată la Bruxelles, Viorica Dăncilă a declarat, la întâlnirea cu europarlamentari din grupul socialiştilor, că PSD nu va face campanie pentru familia tradiţională înainte de referendum. „Partidul Social Democrat nu va face campanie, nu va face campanie. Este obligația tuturor să facă acțiuni care să arate ce înseamnă acest referendum, dar nu vom face campanie pentru a se lua o decizie sau alta”, a spus Dăncilă. Declarația ei vine după ce mai mulți europarlamentari socialiști au luat-o la rost pentru organizarea acestui referendum. Dacă Dăncilă face astfel de declarații la Bruxelles, considerând probabil că se adresează electoratului PSD, atât de ușor de prostit, în țară, social-democrații sunt în plină campanie electoral pentru referendum. Chiar în ziua în care Dăncilă îi mințea pe eurodeputați, secretarul executiv al PSD, Codrin Ștefănescu, declara cu totul și cu totul altceva. „Partidele se pot implica sau nu. Unele pot să și boicoteze, după cum vedem la USR. Noi susținem scrisoarea, vom face o campanie pro referendum. Noi le transmitem un mesaj clar românilor să vină să voteze” , a declarat Ștefănescu, unul din principalii transmițători de mesaje ai PSD.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 26th, 2018 at 18:51 )

Concluzia: Veorica – „Două limbi”!

Andrei a spus: (septembrie 27th, 2018 at 07:14 )

In acest caz sunt total de acord cu Veorica. Daca Europa este asa de dezaxata moral, eu consider ca ortodoxia este o religie dreapta si cu frica de Dumnezeu. Si, in acest caz, nu pot merge pe mana Europei!

anteconbega a spus: (septembrie 27th, 2018 at 11:05 )

Şi budismul este o religie dreaptă, cu dragoste de Buda Şi islamismul e o religie dreaptă, cu frică de Alah. Şi mozaismul e o religie dreaptă, cu respect faţă de Yahve. Ca să nu mai vorbim de papistaşi, cum îi numeau pe catolici ardelenii lui Horea. Să mergem, aşadar, pe mâna noastră, tot sunt românaşii mari specialişti în onanie politică. Vezi şi rezultatul alegerilor locale din 2016. În context, excepţională declaraţia din 26 septembrie 2018 a vicepreşedintelui UNPR Timiş, agrarianul O. Lae, cu privire la alianţa încă existentă juridic dintre UNPR şi PMP: „Noi, pe plan local, ne înţelegem bine, dar nici nu am colaborat politic!” Pe bune?!

@antecoane a spus: (septembrie 28th, 2018 at 15:22 )

Singurul Dumnezeu care S-a revelat umanitatii este Hristos,crestinismul este credinta in Logos-ul intrupat,nu este o religie fondata de vreun om.Islamul este un plagiat total nereusit,o religie fondata de neamul astora care au creeat si UE ,cu scopul de a incetini expansiunea numelui Celui pe care stramosii lor L-au impuns.Apropos,punea oleaca manuta si studiaza pacientii apartinand tuturor religiilor lumii care au revenit din moarte clinica.Hristos a trimis apostoli la toate neamurile lumii,inclusiv la budisti.Multi sunt chemati(toate neamurile),dar putini alesi(cei care cred ca El este rascumparatorul sufletelor lor si traiesc dupa legile Sale).UE are zilele numarate,noi ca neam crestin suntem datori sa-L marturisim pe Hristos la acest vot,adica normalitatea,firescul,daca nu,vom suporta consecintele,care in occidentul apostaziat deja se vad.Sa nu uitati cuvintele profetice ale unui mare sfant al acestui neam:,,daca vrei sa o duci bine financiar pleaca in strainatate,iar daca vrei mantuire,atunci ti-ar fi mai bine sa ramai aici,,.Ortodoxia nu este o religie,nefiind fondata de om,ci este Cuvantul Logos-ului intrupat,Cel ce a ars Sodoma din pricina acetui pacat strigator la cer,care azi este ridicat la rang de virtute de luciferieni,prin trompetele apartinand diferitelor loji.

anteconbega a spus: (septembrie 29th, 2018 at 08:46 )

Habibi @antecoa…, prea muc, prea ca la ţară! „Singurul Dumnezeu care S-a revelat umanităţii este Hristos…” Asta e părerea matale şi trebuie respectată! Pe lume, însă, fiecare cu Dumnezeul lui! O statistică din anul 2015 spune aşa despre practicanţii marilor religii ale lumii: „Creştinism: 2.1 miliarde, Islamism: 1.5 miliarde, Hinduism: 900 milioane, Buddhism: 376 milioane, şi alte multe alte religii, mai mici sau mai mari, după pofta sufletului. Başca aproximativ 1.1 miliarde de cetăţeni adepţi ai secularismului, agnosticismului, ateismului ori liberi cugetători precum distinsul Ion Iliescu, preşedintele de „onoare” al PSD. Matale, spui aşa: „Islamul este un plagiat total nereuşit, o religie fondată de neamul ăstora care au creeat şi U.E….” (Aici o fi vorba de OPEC, nu de UE, iar DEX-ul, la perfectul compus, persoana a III-a, plural, stabileşte forma AU CREAT). Ca să vezi, totuşi, cum seamănă Biblia cu Coranul, legat de Sodoma, căci şi cartea de căpătâi a muslimilor vorbeşte la fel despre decadenţa morală a locuitorilor Sodomei: „Şi am trimis pe Lot (în Sodoma), care a zis poporului său: Faceţi o imoralitate fără precedent în lume! Vă satisfaceţi dorinţele cu bărbaţi în locul femeilor; cu adevărat sunteţi nişte neruşinaţi!”(Coranul 7:80-81).

Avramiancu a spus: (septembrie 29th, 2018 at 11:39 )

@@@ Un taliban de trei lei, nu/l bagati in seama.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT

PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top