Piața Mărăști, cu încă o zi mai aproape de începerea anului școlar / FOTO

În Piața Mărăști se lucrează, dar cu mai puțini muncitori decât în filmarea adresată celor cu „suflet negru și minte puțină și nici aia toată bună”. Întreaga amenajare trebuie să fie gata până luni dimineață, când începe școala.

Erau în jur de 25-30 de muncitori și câteva utilaje, joi la prânz, în deja celebra intersecție din Piața Mărăști. Zona este închisă traficului auto și au fost deviate și mijloacele de transport în comun, pentru ca SDM să poată interveni în forță, așa cum îi place primarului Nicolae Robu să spună. Se lucrează, e forfotă, dar nu cu 70 de oameni, așa cum anunța edilul în urmă cu o săptămănă, când a și postat un filmuleț care îi avea ca destinatari pe cei cu „suflet negru și minte puțină și nici aia toată bună”. Șantierul din Piața Mărăști a început în aprilie 2018, cu săpături arheologice. Avizele pentru descărcarea de sarcină din partea arheologilor au venit abia peste câteva luni, astfel că lucrările au putut fi reluate doar la începutul lui august. Întreaga amenajare, care înseamnă o bandă suplimentară în sensul giratoriu și crearea unor benzi speciale de virat la dreapta spre Calea Alexandru Ioan Cuza, de pe strada Oituz, respectiv spre Spitalul Municipal, de pe Calea Alexandru Ioan Cuza, trebuie să fie gata până luni, 10 septembrie, prima zi de școală. „Se lucrează în forță la Mărăști, este o mobilizare serioasă acolo (…) Lucrarea poate avansa. Facem tot ce putem să terminăm înainte de începerea școlii. S-a și turnat asfalt, chiar în girație, și se lucrează la acele benzi suplimentare, suntem pregătiți să intervenim si la spații verzi, în rozeta din centrul intersecției”, declara, în urmă cu două zile, primarul Nicolae Robu.

Conform acestuia, urmează și intervenții la spațiile verzi. „Se vor planta copaci peste tot unde e loc: pe Calea Aradului există încă locuri libere pentru că acele aliniamente vechi au fost descompletate. Am realizat un aliniament nou pe lângă gardul Parcului Botanic, vom mai planta. Vom amenaja frumos și acea piațetă care până acum nu a fost remarcată ca atare, în spatele Spitalului Municipal”, a mai spus edilul. Un alt filmuleț realizat, miercuri seară, cu o dronă, arăta că, la ceas de seară, pe șantier era liniște totală. Nici vorbă de mobilizare „zi și noapte”. Totuși, prognoza meteo pentru următoarea perioadă este bună, așa că s-ar putea să nu fie nevoie de lucru pe întuneric.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Top